,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Nimic! îi răspunse comandantul. În afară de un petic mai galben... O porţiune de plaur pare mai veştejită.}

^{Pilotul, bun cunoscător al Deltei, găsi repede un mic grind, pe care aşeză cu grijă elicopterul. Când se opri motorul, comandantul, grăbit, dădu uşa în lă­turi şi sări. Îl urmară Voinea şi Cernica. Cei doi bar­cagii trăgeau între timp de zor la rame, pentru a ajunge cât mai repede la elicopter.}

^{— Au făcut o bună bucată de drum! remarcă Anghel Cernica, urmărind cu privirea cam înceţoşată apropierea lotcii pescăreşti.}

^{Ceilalţi nu-i răspunseră.}

^{Rolo Miron, lac de sudoare, îşi propti curând vâsla în malul ghiolului. Părea epuizat. Marcu Nisip avea, în schimb, o înfăţişare mult mai proaspătă.}

^{„E vârtos bătrânul!” îşi zise în sine Anghel Cer­niră.}

^{Comandantul securităţii din Tulcea făcu semn celor doi barcagii să rămână pe loc. Sări şi el în barca acestora. Biologul îl ajută apoi şi pe gazetar să urce.}

^{Luând vâslele din mâinile lui Marcu Nisip, comandantul mârâia nemulţumit. Cornel Voinea îi făcea să întârzie. Nimerise într-un ochi mlăştinos.}

^{— Întindeţi-i o vâslă, îl sfătui Marcu Nisip pe comandant.}

^{— Afurisită baltă! se plânse Voinea, apucând de vâslă.}

^{Se urcăşi el în barcă, lângă ceilalţi.}

^{Comandantul înhăţă vâslele şi împinse lotca pescărească în direcţia insulei plutitoare. Abia pe la mijlocul drumului se încumetăşi Cernica să-i şop­tească biologului:}

^{— Ce faci?}

^{— Nu vedeţi? îi răspunse acesta, ridicându-şi pri­virea obosită. Umblu de năuc!}

^{— Ce baltă-i asta? stărui gazetarul.}

^{Biologul rosti un nume pe care Cernica nu-l reţinu. De altfel nici nu-l interesa. În clipele acelea nu-l preocupa decât plaurul.}

^{— Cum s-o fi desprins de mal? întrebă gazeta­rul din ce în ce mai atras de insula plutitoare.}

^{Marcu Nisip, atent la convorbire, îşi îndreptă arătătorul spre o scobitură largă, aflată de cealaltă parte a bălţii.}

^{— De acolo a plecat.}

^{— Dar cum a ajuns atât de departe? insista Cernica.}

^{— Vreo furtună a rupt plaurul de la mal, continuă inspectorul să-l lămurească, iar apoi vântul l-a purtat ca pe o nălucă.}

^{Comandantul aruncă lui Marcu Nisip o privire piezişă. Vâsli însă mai departe, în tăcere. Rolo Miron remarcă:}

^{— N-a mai fost de multă vreme furtună pe aici}

^{— Plaurul s-a putut desprinde mai înainte, îşi susţinu Marcu Nisip punctul de vedere, ca după aceea să-l ducă mai departe un vânt oarecare.}

^{Nu mai continuă însă nimeni discuţia. Ajunseseră la plaur. Comandantul, înviorat brusc, adulmeca în jur, ca un copoi de vânătoare.}

^{„Se cunoaşte că e născut în Deltă”, îşi zise Anghel Cernica.}

^{În acelaşi timp, Cornel Voinea apuca în treacăt, ca un copil, tot ce-i cădea în mână: lujeri groşi de nu­feri, tulpine de papurăşi de stuf, ba chiar şi tufe de flori sălbatice care aici, datorită apei şi căldurii din abundenţă, erau nişte giganţi faţă de semenele lor de la câmpie. O floare superbă de nufăr, de-un alb imaculat, îl tentă însă cel mai mult pe căpitan. În­cercă s-o rupă din mers, dar lujerul gros, puternic, rezistă. Dacă nu l-ar fi sprijinit Cernica la timp, neastâmpăratul căpitan ar fi făcut o baie.}

^{— Ce-ar fi să te mai cuminţeşti? îl apostrofă ga­zetarul părinteşte pe Voinea.}

^{— Voiam să-i duc nevesti-mi acest nufăr superb, îi zâmbi ştrengăreşte căpitanul.}

^{Se aplecă iarăşi peste bord, trăgând zdravăn de lujer.}

^{— Rupeţi-l mai din scurt! îl sfătui Nisip.}

^{— Nu! se ambiţionă Voinea. Vreau să-l smulg cu tija cât mai lungă... Rezistă mai mult!}

^{Şi-n timp ce căpitanul trăgea zdravăn de lujerul care nu se lăsa smuls, Anghel Cernica apucăşi el în joacă o tulpină de stuf. Dar, spre surprinderea lui, stuful se smulse uşor. Gazetarul culcă tulpina în barcăşi prinse alt stuf, care se lăsă desprins la fel de uşor.}

^{— Ce-i asta? făcu Cernica nedumerit către Nisip. O specie de stuf fără rădăcini?}

^{— Nu se poate! îi zâmbi biologul îngăduitor.}

^{Dar comandantul îşi umflă pe neaşteptate nările, lăsă vâslele şi se săltă de la locul său.}

^{— Îmi daţi voie? îi ceru el lui Cernica să-i facă loc.}

^{Şi fără a mai aştepta încuviinţarea gazetarului, îl împinse pe acesta uşor într-o parte, aplecându-se apoi peste bordul bărcii. Smulse şi el o tulpină de stuf. O cercetă atent şi-o aruncă în apă. Ceilalţi îl urmăreau cu priviri nedumerite. Comandantul reîncepu să tragă tulpină după tulpină.}

^{— Ce faceţi? încercă Voinea să-i mai potolească zorul.}

^{Dar comandantul nu mai auzea. Cu răsuflarea în­tretăiată de efort şi emoţie, îşi vedea mai departe de lucru. Şi când nimeni nu se aştepta, se aruncă îmbrăcat peste bord, scufundându-se în ochiul de apă rămas după smulgerea stufului. Reveni aproape după un minut, ţinând în mână un trofeu: un petic de plasă deasă, împletit din lăstari de salcie.}