^{— De ce-aţi tras, isteţilor, în mine?}

^{— Din greşeală! îi replică spontan Anghel Cernica. Ochisem un pescăruş... Şi ne-a scăpat arma.}

^{— Ascultă, isteţule! îi strigă pictorul pe un ton mai potolit. Vrei să cădem la învoială?}

^{— Bucuros! se învoi gazetarul. Dar nu văd ce-am avea de împărţit?}

^{— Vorba ta! Nimic! recunoscu Theo Boniga.}

^{— Atunci?}

^{— Căraţi-vă dracului de pe Insulă, izbucni Theo pe neaşteptate.}

^{— Dacă-i dai drumul Danei Voicilă, plecăm cu dragă inimă, îi răspunse Cernica liniştit.}

^{Pictorul tăcu. Gazetarul îşi strecură privirea spre partea sudică a Insulei. Biologul continua să se furişeze cu scopul vădit de-a ajunge în spatele casei. Ca să distragă atenţia lui Theo Boniga, Cernica îi strigă acestuia:}

^{— Ei? Ai amuţit?}

^{— Aş mai avea o întrebare, sosi prompt replica pictorului.}

^{— Dă-i glas! îl îndemnă gazetarul.}

^{— Ce legături ai tu cu Dana Voicilă?}

^{— În orice caz, mai cinstite decât ale tale, îi provocă din nou Cernica.}

^{— Dana nu-i aici, încercă atunci pictorul o manevră copilărească.}

^{— Haida, de! făcu Cernica în zeflemea. De vreme cu mă aflu aici, îţi închipui căştiu bine pe cine ai acum în casă.}

^{—Şi dacă refuz?}

^{— Te previn că am anunţat postul de grăniceri... vei primi curând vizita unei patrule.}

^{— Iar dacă Dana nu mai e în viaţă?}

^{Sergiu era cât pe ce să scoată un strigăt, dar Cer­nica îi astupă gura.}

^{— Minte! îi şopti el poetului. Vrea să ne tragă pe sfoară.}

^{— Hei! strigă din nou Theo Boniga. De data asta aţi amuţit voi?}

^{— O vrem pe Dana! îi răspunse Cernica netulburat. Chiar şi moartă!}

^{— Veniţi atunci s-o luaţi!}

^{— N-ai grijă c-o să venim! îl încredinţă gazetarul.}

^{— Uite ce-ţi propun, omule! rosti Theo Boniga pe un ton mai potolit. Ca să fiu sigur că nu trageţi iarăşi în mine, lăsaţi armele acolo şi ieşiţi în faţă.}

^{Propunerea nu i se părea rea lui Cernica.}

^{— S-a făcut! se învoi acesta pe loc.}

^{Îl împinse pe Sergiu în faţă, în chip de pavăză. Era încredinţat că Theo Boniga nu va trage în fiul său. Şi nu se înşelă.}

^{— Eşti prevăzător! constată pictorul, văzându-l pe Sergiu şi Cernica păşind cu fereală, unul după altul, spre căsuţă. Încredinţându-se apoi că cei doi nu aveau nicio armă asupra lor, iar din altă parte nu-l ameninţa altcineva, pictorul sări sprinten peste pervazul ferestrei, cu arma în mână.}

^{— Sunteţi băieţi cuminţi! constată Theo mulţumit.}

^{— Suntem! îl asigură Cernica.}

^{— Care dintre voi a tras?}

^{—Eu! îl privi Sergiu încruntat.}

^{— De ce, Brutus? zâmbi pictorul cu amărăciune.}

^{— Dacă i s-a întâmplat ceva Danei, uit că-mi eşti tată, îl preveni Sergiu fără să clipească.}

^{— Nici nu-ţi sunt măcar tată, nefericitule, îi replică atunci Theo cu un râs sarcastic. Mă-ta ştie cu cine te-a făcut! Fiindcă un fecior din sângele meu n-ar fi ridicat arma asupră-mi.}

^{Sergiu se clătină pe picioare, de parcă ar fi primit o lovitură puternică în moalele capului.}

^{— Te joci cu cuvintele! îl dojeni Cernica pe pictor.}

^{— De ce nu m-aş juca? îl sfidă acesta. E chiar atât de periculos?}

^{— Foarte periculos! îl preveni gazetarul.}

^{— Nu-i nimic! conchise atunci Sergiu cu glasul stins. Abia îmi va fi mai uşor să-l ucid.}

^{— N-ai să ai bucuria asta, mucosule! îl avertiză Theo. Mai bine-zis n-ai să mai apuci această clipă.}

^{— Oare? se auzi în acelaşi moment un glas gros, batjocoritor.}

^{Pictorul tresări şi vru să se întoarcă. Dar glasul bărbătesc îi porunci:}

^{— Nu mişca! Sunt cu degetele pe trăgaci!}

^{— Cine eşti? întrebă totuşi Theo Boniga.}

^{— Romulus Miron.}

^{Pictorul zâmbi dezarmat:}

^{— Trebuia să mă aştept!}