^{— Lasă arma jos! rosti el în cele din urmă cu o voce tremurată.}

^{— N-o las! îl înfruntă Milica. Dacă tu eşti un papă lapte, o treanţă cu care jigodia asta îşi şterge pantofii când vrea şi cum vrea, cu mine nu-i merge!}

^{Dana auzi apoi ţăcănitul piedicii de la armă. Theo se aruncă în aceeaşi clipă asupra Milicăi. O bubuitură puternică zgudui căsuţa, risipindu-se apoi în văzduhul din jur.}

^{Din răchitişul în care stăteau la pândă Cernica, Rolo şi Sergiu se auzi un strigăt prelung, disperat.}

^{Era glasul tânărului poet.}

^{...Pe fereastra micului atelier de pictură ieşiră câţiva vălătuci de fum subţire. Şi înainte ca Rolo Miron să-şi dea seama, Sergiu Boniga îi şi smulse arma de vânătoare din mâini, slobozind întreaga încărcătura asupra căsuţei tatălui său.}

^{Cu aceeaşi iuţeală, însă, Cernica îl placă pe tânăr ca la rugbi. Era şi timpul. Prin fereastra atelierului porni în direcţia răchitişului o ploaie de alice.}

^{— Te ia mama dracului! îl ameninţă Cernica pe Sergiu. Ai căpiat!}

^{— Dana! scânci tânărul poet.}

^{— Las-o acum pe Dana! O să vedem ce-i cu ea!}

^{În spatele lor se auzi tot atunci o înjurătură. Rolo Miron îşi pipăia necăjit braţul în care-i pătrunseseră câteva alice.}

^{— Ascultă, puştiule! mârâi apoi acesta către Sergiu. Arma asta e înregistrată pe numele meu... Şi dacă mai pui mâna pe ea, îţi trag o chelfăneală sora cu moartea!}

^{Sergiu însă nu-l mai auzea... Plângea în pumni. Era şi durere şi descărcare nervoasă.}

^{Din căsuţă nu mai venea niciun zgomot.}

^{— N-ar trebui totuşi să vedem ce s-a întâmplat acolo? îl consultă Cernica pe Rolo Miron.}

^{Biologul îşi reîncărcă arma, rostind mai mult pentru sine:}

^{— Voi încerca să mă strecor până acolo. Şi adă­uga, arătând spre Sergiu: Dar ai grijă de el... Rău am făcut luându-l cu mine.}

^{— Se mai întâmplă, îl calmă Cernica.}

^{Rolo Miron se desprinse cu grijă din loc şi în­cepu să se târască în coate şi-n genunchi, folosindu-se, pentru acoperire, de fiecare adâncitură, ridicătură de nisip ori pâlc de stuf.}

^{Sergiu îşi mai veni în fire.}

^{— Simt că înnebunesc! scânci acesta.}

^{— Du-te şi bagă-ţi capul în apă! făcu gazetarul sarcastic.}

^{— Nu pricep totuşi cum puteţi fi atât de calmi? Atât de...}

^{— Nesimţitori, vrei să spui, îl completă Cernica.}

^{— Acolo s-a petrecut o nenorocire, se tângui Sergiu, iar voi...}

^{Dar glasul îi fu acoperit de o chemare puternică:}

^{— Hei! Voi! Deştepţilor de colo! răzbătu prin fereastra deschisă glasul lui Theo Boniga.}

^{Cernica nu întârzie să-i răspundă:}

^{— Ce doreşti?}

^{— Dacă nu vă luaţi chiar acum tălpăşiţa, vă fac ciur.}

^{— Am văzut cât de viteaz eşti, îi replică gazetarul batjocoritor.}

^{— Dacă eşti mai breaz, de ce nu te arăţi la faţă? îl provocă iarăşi Theo.}

^{— Ba am să mă arăt! îi făgădui Cernica. Fă însăşi tu la fel.}

^{— Adică?}

^{— Vino neînarmat.}

^{— Eşti isteţ! îl zeflemisi pictorul.}

^{— Mama era de aceeaşi părere, îi ţinea Cernica isonul.}

^{— Dar cine eşti tu, de fapt?}

^{— Anghel Cernica!}

^{— Aha! Zmeul! continuă Theo pe acelaşi ton batjocoritor. Şi cu cine mai eşti?}

^{— Cu fiul tău.}

^{— Iarăşi prostănacul ăsta? făcu pictorul enervai}

^{— După cum vezi, n-ai scăpat de el, aşa cum ai fi vrut, îl preveni Cernica.}

^{—Şi-al treilea? continuă să se intereseze Theo Boniga.}

^{— Atât! Numai noi, doi, suntem aici.}

^{— Minţi!}

^{— Crede ce vrei, îi replică Cernica, netulburat. Dar eu îţi spun că nu suntem decât noi, doi.}

^{—Şi neisprăvitul acela de biolog?}

^{— Habar n-am pe unde umblă.}

^{Urmă o scurtă pauză. Clipe de ascultare. Pictorul deschise iarăşi vorba:}