,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{Şi iar m-a umflat râsul.}

^{— Figura asta am văzut-o azi-dimineaţă la bi­sericăşi mi s-a părut grozavă! mi-a răspuns el, îndreptându-se de şale.}

^{— Îţi cam plac locurile astea! i-am zis.}

^{— Au un pitoresc al lor, mi-a mărturisit el. Dar adevăratul farmec al Deltei tot dumitale ţi se datoreşte.}

^{— A început şi ăsta să-ţi facă ochi dulci! ob­servă Cernica.}

^{— Faptul m-a cam supărat, urmă Dana. I-am şi spus de altfel:}

^{— Ascultă, Sergiule! Voi, băieţii de azi, nu aveţi niciun Dumnezeu?}

^{— Avem, mi-a răspuns el, dar nu un Dumnezeu, ci un idol... Şi acela e femeia.}

^{— Săştii că nu vii cu nimic nou, l-am prevenit. Mai cunosc un Boniga care se închină aceluiaşi idol. Dar e din altă generaţie.}

^{Sergiu n-a mai avut replică. Eu mi-am văzut mai departe de lucru. Sergiu şi-a vârât atunci mâinile în buzunare şi-a început să se plimbe, fluierând ştren­găreşte, prin birou. Sinceră să fiu, prezenţa lui nu-mi displăcea. Şi-mi ziceam chiar în sinea mea: „Poate căşi Theo era, la douăzeci şi unu de ani, ca Sergiu”. M-am apucat iarăşi de lucru. Dar Ser­giu s-a aşezat pe scaunul acesta, din faţa biroului, şi-a încrucişat mâinile la piept şi-a început să mă privească insistent.}

^{— Dacă te uiţi aşa la mine, i-am atras atenţia fără să ridic ochii de pe hârtii, nu mai pot lucra.}

^{— Te tulbur? a făcut el plin de sine.}

^{— Eşti cam încrezut, tinere poet! l-am prevenit.}

^{Fără să ia în seamă spusele mele, Sergiu a con­tinuat:}

^{— Stau şi mă întreb, pescăriţo, cu ce atragi băr­baţii? Frumoasă de să pice omul din picioare, când te vede, nu pot zice că eşti... Dar nici urâtă... Ai un farmec al tău! Un farmec irezistibil.}

^{— Văd că te mănâncă urechile, l-am prevenit din nou. Iar după ce-am semnat ultima hârtie, mi-am băgat stiloul în buzunarul de la piept, m-am ri­dicat, ca să-l pot privi pe Sergiu mai de sus, şi i-am zis cât se poate de hotărâtă:}

^{— Uite ce-i, băiete! Ca să punem odată punct acestui capitol, am să-ţi fac unele precizări. Prima: aş fi putut să-ţi fiu mamă vitregă.}

^{— O posibilitate pe care ai ratat-o, mi-a râs el în faţă.}

^{— În mod deliberat! i-am atras atenţia.}

^{— De ce?! a făcut el mirat. Ţi-ai dat seama că nu-l mai iubeşti pe meşter?}

^{— Dimpotrivă, i-am răspuns. Mi-am dat seama că-l iubesc prea mult.}

^{— E un paradox care merită reţinut, a remarcat el.}

^{— Nu-i niciun paradox, l-am încredinţat. Şi-apoi de ce complici nişte lucruri simple? Fiindcă ni­meni altcineva, decât bunul meu simţ, nu mi-a dictat această hotărâre. Theo n-a avut şi n-are nevoie de mine... Pentru el n-a fost decât o aventură. Atât! Dacă era însă altul...}

^{— Rolo Miron? m-a întrebat el.}

^{— Rolo sau altul, i-am răspuns. În orice caz, un om care mi-ar fi stârnit o pasiune puternică. Ei bine! am mai adăugat. Fii sigur că pe acela nu l-aş fi iertat. Acum ar fi fost soţul şi probabil tatăl copi­lului meu. Dar pe Theo l-am cruţat! El n-ar fi su­portat îngrădirile dragostei mele, care ar fi fost pen­tru el un calvar. L-ar fi împiedicat să-şi ducă la capăt opera începută.}

^{— Dumnezeule! a izbucnit atunci Sergiu. Ai fost în stare de un asemenea sacrificiu? Şi ai tu convin­gerea că meşterul l-a meritat?}

^{— Am certitudinea! i-am răspuns fără săşovăi.}

^{Sergiu mi-a apucat atunci mâna, şi-a îngropat faţa în căuşul palmei mele şi a murmurat:}

^{— Facă cerul, pescăriţo, ca sacrificiul tău să nu fie zadarnic!}

^{— Fii băieţel cuminte! l-am sfătuit, bătându-l uşor cu palma pe spate. Şi cu asta nădăjduiesc că am pus punct acestui capitol!}

^{Anghel Cernica privea neîncrezător, la ingineriţă.}

^{— Oare? zâmbi el înţelegător.}

^{— Sunt de-ajuns de maturăca săţin la respect un puştan, îi aminti Dana.}

^{— Nu mă refeream la dumneata, îi preciză gaze­tarul, ci la Sergiu.}

^{— Se va linişti! rosti ingineriţa pe un ton sen­tenţios.}

^{— Zi mai departe! o îndemnă gazetarul.}

^{— Pe seară m-am întâlnit din nou cu el la Pau­lina... Era şi Rolo... Am mâncat împreună, am stat la taclale şi-am jucat cărţi până pe la miezul nopţii. Ne-am dus apoi la culcare... Dar pe la două noaptea m-au trezit nişte bătăi puternice în uşă.}

^{— Cine era?}

^{— Rolo Miron. L-am întrebat supărată: „Ce naiba cauţi la ora asta?”}

^{— Deschide, te rog, o clipă! m-a rugat el.}