,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Inspectorul era deci al doilea, observă Cernica niţel dezamăgit.}

^{— Te aşteptai să fie ingineriţa?}

^{— Mai curând! Şi-n timp ce-şi făcea de lucru cu un pressepapier de pe birou, gazetarul adăugă: l-ai verificat bine pe oamenii de acolo? Şi pe biolog? Şi pe inspector?}

^{— Ce părere ai? zâmbi Voinea superior.}

^{— Marcu Nisip! repetă Cernica. Te-ai întrebat ce naiba cautăăsta în Deltă?}

^{— E de vreo douăzeci de ani inspector piscicol, îi preciză Voinea.}

^{—Şi înainte?}

^{— Subofiţer de administraţie... deblocat.}

^{— De ce-a fost trecut în rezervă?}

^{— Pui şi dumneata nişte întrebări! îl privi Voi­nea cu îngăduinţă. Mai ciugulea şi el de ici, de colo... Cum făceau atunci mai toţi de teapa lui. Iar când s-au făcut deblocările, s-a trezit şi el pus pe... „lista neagră”.}

^{— Iar după aceea?}

^{— Om cuminte! Şi-a găsit un loc călduţ aici, în Deltă, de unde nu vrea să se dezlipească nici mort.}

^{— Asta e, deci! conchise Cernica.}

^{— Asta e, boss!}

^{— Aş vrea să mai ştiu ceva, insistă Cernica. În Insulă aţi făcut vreo descindere?}

^{— Pictorul a primit obişnuita vizită a unei pa­trule de grăniceri, îl informă Voinea.}

^{— În care erau incluşi, nu mă îndoiesc, şi nişte oameni de-ai tăi.}

^{— Îmi furi meseria, boss! îi replică, pe un ton glumeţ, căpitanul.}

^{— Iar rezultatul?}

^{— Nu s-a găsit nicio urmă. Pictorul părea chiar senin. Să n-aibă oare habar de soarta fiului său?}

^{— Greu de presupus! conchise Cernica.}

^{CAPITOLUL XIX}

^{Dispariţia lui Sergiu Boniga era viu comentată în sat, în ciuda măsurilor de precauţie luate de am­biţiosul căpitan. Cernica simţi acest lucru de îndată ce coborî la debarcaderul micului port fluvial. Pri­virile tuturor îl urmăreau stăruitor pe gazetar. Iar în piaţa atât de însufleţită altădată la acea oră dom­nea o linişte nefirească. Oamenii vorbeau puţin, încet, aproape în şoaptă. Erau tulburaţi de neaşteptatul eveniment din viaţa aşezării lor.}

^{Anghel Cernica se strecură printre săteni cu paşi mari, apăsaţi, răspunzând cu câte-o uşoară înclinare a capului saluturilor discrete ce-i erau adresate. Nu se opri decât în faţa uşii pe care stătea agăţată o tă­bliţă indicând biroul şefului secţiei piscicole din lo­calitate. Bătu.}

^{— Poftim! auzi el, dinăuntru, glasul aspru al Danei Voicilă.}

^{Intră. Ingineriţa îşi punea rezoluţiile pe un teanc de hârtii oficiale.}

^{— Bună seara! rosti Cernica grav.}

^{Dana ridică imediat capul. Era pământie la faţă, cu ochii injectaţi.}

^{— Bună seara! răspunse ea încercând să schi­ţeze un zâmbet ospitalier.}

^{Cernica se aşeză pe scaunul din faţa biroului, fără a aştepta o invitaţie.}

^{— Deranjez?}

^{— Nu! îi răspunse aceasta. Numai o clipăşi-am terminat.}

^{Gazetarul aşteptă răbdător ca Dana Voicilă să-şi încheie lucrările de birou. După ce mai aşternu pe colţul unei adrese o scurtă rezoluţie, ingineriţa în­haţă teancul de hârtii oficiale şi ieşi să-l predea la contabilitate. Dar nu întârzie decât două-trei minute.}

^{— Ce faci? cercetă Cernica chipul obosit peste măsură al ingineriţei.}

^{— Nu vezi? rosti ea cu mâhnire. Familia asta, Boniga, a căzut ca un blestem pe capul meu. Întâi – tatăl, iar acum – fiul!}

^{— Nu mă îndoiesc că faci totuşi o deosebire între ei!}

^{— Oarecum! Deşi în multe privinţe Sergiu îl moşteneşte întru totul pe Theo.}

^{— E doar fiul lui! îi replică gazetarul zâmbitor.}

^{— Ieri, de pildă, continuă Dana, pe la ora asta îmi bătea Sergiu în uşă! Eu lucram ca şi acum la birou. Şi din obişnuinţă am zis: „Poftim!” Dar uşa s-a crăpat încet, fără să bănuiesc cine era în spatele ei. Mi-am ieşit niţel din fire, fiind gata să-l pun la locul lui. Nu îngădui să se facă astfel de glume cu mine... Dar am zărit mai întâi un pantof bărbătesc, apoi vârfurile unor degete lungi, deli­cate. Inima mi-a sărit din loc... Credeam că era Theo... Fiindcăşi el avea obiceiul să intre în chipul acesta la mine... Dar nu era Theo, ci o ediţie mai tânără... Şi-n loc să-l pun pe Sergiu la punct, aşa cum hotărâsem, m-am trezit râzând. Sergiu se apro­pia de biroul meu închinându-se pânăla pământ, ca un lipovean pravoslavnic.}

^{— Eşti incorigibil! l-am dojenit.}