,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Cine zicea că eşti bolnavă? rosti gazetarul pe un ton voit şugubăţ. Arăţi ca o floare!}

^{— Păi este ca o floare! interveni încurajator vecina de cameră.}

^{— Sunteţi drăguţi! mulţumi amândurora bătrâna Parascan.}

^{— Dar ce te doare? se prefăcu Cernica neştiutor.}

^{— Mai nimic, îi răspunse suferinda. Mă supără niţel şoldul stâng.}

^{— Niţel sau mai mult?}

^{— Niţel mai mult!}

^{— Dar trece?}

^{— Bineînţeles! Şi-ncă repede! Doar am un ne­poţel de crescut, conchise suferinda, optimistă.}

^{Discuţia continuă în aceeaşi manieră încă vreo jumătate de oră, după care Cernica se ridică.}

^{— Trebuie să plec, se scuză el. Mă bate profe­sorul dacă întârzii prea mult aici... Ora nu-i tocmai potrivită... Dar vin şi mâine, împreună cu Geta, şi-o să stăm pe îndelete la taifas.}

^{— Nu trebuie, se împotrivi suferinda. Dumneata ai treburi importante. Iar Geta...}

^{— Venim negreşit, o încredinţă gazetarul. La re­vedere!}

^{— Mai stai un pic! îl rugă mama Parascan. Adică aşteaptă-mă pe culoar, până-mi pun halatul. Vreau să te conduc până la poartă.}

^{— Aaa! se arătă Cernica bucuros. Va să zică nu eşti ţintuită în pat?}

^{— Dansez şi twist, se lăudă suferinda.}

^{Pe culoar, însă, dispoziţia bătrânei Parascan se schimbă brusc.}

^{— Să nu te iei după spusele mele din cameră, îi mărturisi ea fără ocol. Îmi mai fac curaj... Dar am nişte dureri cumplite... Simt cum mi se macină oasele de pe o zi pe alta... Mult nu mai am, adăugă ea fără să schiţeze niciun gest de disperare. Şi nu-mi pare rău de mine... Am avut o viaţă amărâtă... Ducă-se! Dar rămâne Geta singură... Şi co­pilul!}

^{Glasul femeii era tremurat şi ochii începurăsă i se împăienjenească de lacrimi.}

^{— Eu cred că te-nşeli! încercă Anghel Cernica să-i abată gândurile.}

^{—Ştiu eu ce ştiu! continuă suferinda. Dar să nu mai discutăm despre mine...Ci despre ei... Ce-or şti facă?}

^{Bătrâna îşi fixase privirea cu atâta disperare în ochii lui Cernica, încât pe acesta îl sugrumă emoţia.}

^{— De ei să n-ai grijă, o încredinţă gazetarul. Pe Geta am şi luat-o acasă, la mine... Iar după ce vine băiatul din tabără, îl aduc şi pe el.}

^{— S-a învoit Geta să stea la dumneata? Se arătă bătrâna bucuroasă. Cum ai făcut?}

^{— Simplu! Cu o mână am apucat-o pe ea, cu cealaltă valiza, şi nu ne-am oprit decât acasă.}

^{— Foarte bine, drăguţule! Foarte bine! îl aprobă suferinda. Asta era singura cale. Cu o încăpăţânată ca ea...}

^{— Are şi Geta într-un fel dreptate, luă Cernica apărarea profesoarei.}

^{— Ba e o proastă! exclamă bătrâna. Aşa am fost şi eu... De ce atâtea fasoane? Şi faţă de cine? Când ţii la un bărbat ca la ochii din cap...}

^{— Vorbeşti serios? rosti Cernica, simţind că-i taie inima din piept.}

^{— Drăguţule! îl mângâia suferinda cu privirile. Sunt cu un picior în groapă! Personal nu mai am niciun interes. Şi-apoi dacă te-aş minţi, ai desco­peri singur mai târziu şi m-ai blestema. Ori nu vreau să-mi încarc povara pe drumul fără întoarcere pe care voi porni curând. Iar dacă dumneata ţii la Geta, cum ţine ea la dumneata, săştiţi că veţi fi o pereche foarte potrivită. Vă spun!}

^{CAPITOLUL XVIII}

^{— Interior doi, patru, opt, şase! ceru Anghel Cernica a doua zi dimineaţă.}

^{— Cu cine vreţi să vorbiţi? se interesă centra­lista.}

^{— Cu tovarăşul căpitan Voinea.}

^{— Îmi pare rău, dar nu e nimeni în birou. Dacă vreţi, vă dau informaţiile.}

^{— Bine, se învoi Cernica.}

^{Faptul că biroul în care lucra Cornel Voinea era gol nu i se părea de bun augur gazetarului. De aceea aşteptă nerăbdător legătura cu ofiţerul de serviciu. Dar şi acesta-i confirmă presimţirile. Că­pitanul Cornel Voinea plecase dis-de-dimineaţă „în misiune”.}

^{— Mi-a fixat însă o întrevedere pentru azi la ora nouă! îşi manifestă Anghel Cernica nemulţu­mirea.}

^{— Probabil că a intervenit ceva neprevăzut, pre­supuse ofiţerul de serviciu. Doar ştiţi cum e la noi.}

^{Deconcentrat, gazetarul mulţumi şi aşeză recep­torul în furcă. Dar în clipa următoare auzi soneria propriului său telefon. În receptor – vocea nazală a unei telefoniste. După cuvenita verificare a exac­tităţii numărului de telefon, aceasta îl invită:}