^{— S-a tulburat şi natura, constată căpitanul de vas. Prea ne jucăm cu ea de-a baba-oarba.}

^{— Ce e? se auzi de pe bancăşi glasul obosit al lui Sergiu Boniga.}

^{Grijuliu, Rolo Miron se apropie de poet şi-l bătu prieteneşte pe umăr.}

^{— Nimic deosebit! Stai liniştit. Cum te mai simţi? Trebuia să mai fi stat în spital.}

^{— Eu? În spital? se burzului Sergiu.}

^{— Eşti încă anemiat.}

^{—Ţi se pare!}

^{— Drumul ăsta e obositor şi pentru un om zdra­văn, continuă biologul să-l dojenească pe un ton cât se poate de blajin.}

^{— Dacă mă sâcâi mult, se burzului iarăşi Sergiu, te arunc peste bord.}

^{Rolo Miron izbucni în râs. Sergiu însă îi răspunse cu un zâmbet palid, întrebându-l cu glasul scăzut}

^{— Ce mai fac cei din sat?}

^{— Care? îl cercetă biologul cu o privire şăgal­nică.}

^{— Paulina, Gheorghe...}

^{— Dana Voicilă, îl completă Rolo pe acelaşi ton şugubăţ.}

^{— Nu cumva eşti gelos? îl iscodi Sergiu.}

^{Rolo Miron izbucni din nou în râs. Rosti apoi maliţios:}

^{— Nu mă amestec în treburile familiei Boniga.}

^{Pe chipul poetului se aşternu atunci o expresie de amărăciune.}

^{— Mare nătărău şi meşterul ăsta! constată el. Îi pică în mână un giuvaer de fată ca Danaşi-o schimbă pentru o... gâsculiţă.}

^{— Neînţelese sunt căile tale, Doamne! psalmodie, cu glas de ţârcovnic, Rolo Miron.}

^{— Tu însă nu prea pari afectat de această po­veste! remarcă Sergiu cu surprindere.}

^{— De ce-aş fi? îi replică biologul împăcat cu sine. Te-ai întrebat ce mi-a mai rămas de făcut? Cel mult să-mi ling rănile.}

^{— Mi-i teamă, prietene, continuă poetul cu un glas ce-i truda zbuciumul lăuntric, căşi mie mi-a ră­mas acelaşi lucru de făcut. Mă simt ca o sălbăticiune prinsă în capcană. Iar cea care mi-a întins-o...}

^{— Fără voia ei! observă Rolo.}

^{— Fireşte! Dana n-are nicio vină, întări Sergiu. Poate doar vina de-a exista şi de-a ne fi apărut în cale.}

^{—Ştii ce face vulpea când e prinsă în capcană? îi zâmbi Rolo încurajator. Îşi roade laba... şi scapă.}

^{— Dar lasă în capcană o parte din picior.}

^{— Altfel cum ai vrea? îi replică prompt biologul.}

^{Vasul de pasageri anunţă manevra de acostare prin sunete prelungi de sirenă. Dar debarcaderul era aproape pustiu. Ca şi puntea „pasagerului”. Şi-n timp ce vasul făcea cuvenita voltă pentru acostare, Sergiu Boniga zări pe ponton două siluete. Inima îi tresări. O recunoscu mai întâi pe Dana Voicilă, apoi îl descoperi şi pe Anghel Cernica.}

^{— Hei! le strigă el fericit. De la debarcader i se răspunse cu o uşoară fluturare de mâini. De ce sunt atât de posomorâţi? îşi arătă Sergiu nemulţumirea către Rolo Miron.}

^{— Or fi având motive, îi răspunse acesta cu o ne­păsare impusă.}

^{Apariţia poetului îl nemulţumi pe Anghel Cernica.}

^{Îi reproşă de altfel biologului, îndată după ce acesta coborî de pe vas:}

^{— De ce l-ai adus?}

^{— Ce voiai să fac? se dezvinovăţi Rolo Miron. M-am pomenit cu el azi-dimineaţă la Muzeu. A fugit din spital.}

^{— E o imprudenţă, mai adăugă Cernica posomo­rât.}

^{Rolo Miron ridică din umeri. Sergiu însă nu lua seama la reproşurile ce i se aduceau. Dimpotrivă. Manifesta o bună dispoziţie contaminantă. Cu faţa toată numai zâmbet, o mânca pe Dana Voicilă din ochi. Precaută, ingineriţa căuta să-l ţină pe tânăr la distanţă. Dar strădaniile ei erau zadarnice. Sergiu se rotea în jurul ei ca un cocoş.}

^{— Dacă aşa arată un om intoxicat cu narcotice, mă las şi eu răpită, îi aruncă Dana în glumă lui Anghel Cernica.}

^{— Săştii că merită! o încredinţă Sergiu Boniga. Am trăit numai în vis! Într-o lume superbă, în care erai numai tu şi, bineînţeles, eu!}

^{— Ar fi trebuit totuşi să mai rămână la spital, constată Anghel Cernica. Mai e încă sub influenţa drogurilor.}

^{— Unde nu dă Domnul să mă simt toată viaţa aşa! continuă Sergiu s-o privească tandru pe Dana Voicilă.}

^{CAPITOLUL XXIII}

^{Dunărea, începea să devină ameninţătoare. Era mai tulbure ca de obicei şi-n vădită creştere. Îşi anunţa iminenta dezlănţuire.}

^{Un cuter remorca două bacuri încărcate cu vite strânse de prin bălţi. Sergiu Boniga şi Rolo Miron aşteptau sosirea convoiului. Tânărul poet nu-şi mai găsea astâmpăr. Se trezise devreme şi se gătise cu mult dichis pentru întâlnirea cu Dana Voicilă de la micul dejun. Dar ingineriţa plecase cu noaptea-n cap, însoţită de Anghel Cernica.}

^{— Unde s-au dus? o întrebase Sergiu, vădit de­zamăgit, pe Paulina.}

^{— Unde au treabă, îi răspunsese gazda morocă­noasă.}

^{Venise după aceea la masăşi Rolo Miron. Dar nici biologul nu ştia nimic de soarta ingineriţei şi a ga­zetarului şi nici nu se arătase prea interesat de acest fapt.}

^{Neconsolatul poet înghiţise cu noduri obişnuitele bucăţi de morun prăjit şi-i ceruse apoi lui Rolo să-l însoţească.}

^{— Încotro? se interesase biologul fără chef.}

^{— La cherhana.}