"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Add to favorite ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

„Ia s-o sun eu pe Dana Voicilă”, hotărâse el pe loc.

Primise legătura într-un sfert de oră. Dana era la birou.

„Ce-ai păţit? îl întrebase ingineriţa cu oarecare îngrijorare. De unde vorbeşti?”

„Din Tulcea”, îi răspunsese Cernica.

„Credeam că eşti acasă, în Bucureşti!”

„Plec acuşi cu avionul.”

Şi ce te doare?”

Ştii să fii fată discretă?”

„Mormânt!” îl încredinţase Dana.

„Eşti singură în birou?”

„Absolut.”

„Bun! Ce face Sergiu?”

„Se ţine de şotii.”

Şi Rolo Miron?”

„La fel.”

„Unde sunt acum?”

„Unde vrei să fie? În camera lor… Cred că mai sforăie...”

„Eşti sigură?”

„Dacă-ţi spun... Aseară am jucat cu ei cărţi până aproape de miezul nopţii, iar azi-dimineaţă, când am plecat spre birou, dormeau duşi, cu ferestrele larg deschise.”

„E în regulă, Dana!”

„Dar ce nu e în regulă?” se arătase ingineriţa bănuitoare.

„Îţi spun când mă întorc. Mă grăbesc să prind avionul. Şi nu pomeni te rog nimănui de această convorbire telefonică. Nici chiar băieţilor…”

„Am promis, doar!” îi reproşase Dana.

„Bine, fată scumpă! Pe curând!”

„Drum bun!”

Dar în taxiul care-l dusese la aeroport, cât şi-n avion, gazetarul continuase să-şi rumege bănuielile privitoare la camera 514.

„Dacă Rolo a jucat cărţi împreună cu Dana şi Sergiu până la douăsprezece noaptea, îşi zicea el, n-avea cum să fie în acelaşi timp şi-n hotelul din Tulcea.”

Şi totuşi cel pe care-l zărise în balconul camerei 514 semăna leit cu biologul. Cine era deci acel om? Fratele geamăn al lui Rolo? Nu! Exclus! Direc­torul Institutului îl asigurase că biologul nu avea niciun fel de frate. Cu atât mai puţin unul geamăn

„E ceva totuşi care nu merge, îşi zicea Anghel Cernica în timp ce oprea maşina în faţa spitalului. Ceva care-mi scapă.”

Hotărî să nu se înapoieze în Deltă până ce nu va face o vizită la arhivele Primăriei sectorului 8 al Capitalei.

Profesorul G., şeful clinicii de oncologie, îl primi pe gazetar cu o amabilitate profesională. Şi-n câ­teva cuvinte îl puse la curent asupra stării reale a bătrânei Parascan.

Sunt situaţii, îi mărturisi sincer profesorul, când nu putem face altceva decât să ne supunem docili unor necruţătoare sentinţe ale naturii. Avem însă, fireşte, obligaţia de-a încerca totul, cu dispe­rare, până în ultima clipă.

Cât mai are de trăit? întrebă Cernica fără în­conjur.

Profesorul zâmbi vag.

Mi s-a pus de atâtea ori această întrebare! rosti acesta cu o umbră de amărăciune. Şi tot de atâtea ori m-am ferit să stabilesc nişte termene fa­tale. E hazardat! Dar, după cum evoluează boala, mal putem vorbi de... nişte luni.

Biata femeie! o compătimi Cernica sincer mâhnit. Pot să-i fac şi eu o scurtă vizită?

Desigur.

Mama Parascan se afla într-o rezervă de două paturi. Când îl zări pe Cernica în cadrul uşii, se ri­dică în capul oaselor, cu faţa luminată de bucurie.

Domnu’ Anghel! exclamă ea surprinsă.

Îşi recomandă apoi musafirul, cu vădită mândrie, vecinei de cameră. Cernica zâmbi politicos celeilalte suferinde şi-şi trase un scaun mai aproape de mama Parascan. Aceasta îi apucă mâna şi i-o strânse pri­eteneşte.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com