^{— Profesorul are uneori idei învechite, îl între­rupse Rolo grăbit. Pot conta, deci, pe pana dumnea­voastră?}

^{— Poţi! îl încredinţă Cernica sec.}

^{Se despărţiră la debarcader. Biologul se înapoie la Muzeul Deltei, iar gazetarul se îmbarcă pe vasul de pasageri cu care avea să pornească la vale, pe apele liniştite ale Dunării.}

^{Aşezat pe punte, mângâiat de o adiere plăcută, Anghel Cernica încerca să-şi recapituleze întâmplările din ultimele zile. Reflecta mai ales la răpirea lui Sergiu Boniga.}

^{„De ce le-a trebuit toată înscenarea asta? se în­treba el.}

^{Pentru că-l găsiseră pe Sergiu narcotizat, culcat pe o plută improvizată, sub un acoperiş de papură, pluta era foarte bine ascunsă în mijlocul acelei insule plutitoare. Dar cum a ajuns acolo, Sergiu nu l-a putut lămuri. Fiindcă nu ştia. Habar n-avea când fusese adus pe plută, cât stătuse acolo, când fusese găsit şi-apoi transportat la spitalul din Tulcea. Trăise tot timpul sub narcoză. Şi nu-şi amintea decât fap­tul că, în noaptea răpirii, ieşise afară în pijama, cu ochii cârpiţi de somn, cu gândul de-a se duce la W.C. Dar n-apucase să facă bine colţul casei şi-o lovitură puternică– probabil la carotidă– îl făcuse să se prăbuşească în neant. Atât îşi amintea. Iar când se trezise epuizat, din somnul lung, întreţinut zeci de ore cu narcotice, zărise la căpătâi un medic. Un medic autentic, în halat alb, care-i zâmbea binevoi­tor. Era de acum în spitalul din Tulcea.}

^{— Dar ce-au vrut de la mine? întrebase Sergiu, cercetându-l pe gazetar cu ochi mari, cercănaţi.}

^{— Poate o să aflăm într-o zi, îi răspunse Cernica, schiţând un surâs amar.}

^{Sergiu continua să caute nedumerit în jur, cu pri­virile sale rătăcite.}

^{— Nici tu nu ştii? îl întrebase el apoi pe Rolo Miron.}

^{Biologul îşi strânsese pumnii şi rostise cu îndârjire:}

^{— Dacă-i aflu pe ticăloşi –şi trebuie să-i aflu – te rog să mă crezi că n-o să le fie moale.}

^{Obosit chiar şi de acest scurt dialog, Sergiu îşi împreunase pleoapele. Dar nu stătuse cu ochii închişi decât cel mult un minut, după care un zâmbet de copil fericit îi luminase pe neaşteptate chipul livid.}

^{— Ce mai face Dana? întrebă el.}

^{— Bine! se grăbise Cernica să-i răspundă. Te aş­teaptă.}

^{— A aflat ce-am păţit?}

^{— Ba bine că nu! intervenise şi Rolo Miron. A ridicat tot satul ca să te caute.}

^{— E o fată minunată! exclamase poetul cu chipul luminat de acelaşi zâmbet fericit. Păcat că n-am cunoscut-o înaintea meşterului... Şi chiar înainte de tine, Rolo!}

^{Biologul îi mângâiase prieteneşte degetele lungi, subţiri, care zăceau pe saltea.}

^{— În privinţa mea, să nu-ţi faci griji, îl încre­dinţase acesta. E inutil.}

^{—Sunt gelos! mărturisise atunci, cu toată since­ritatea, Sergiu Boniga. Sunt gelos pe toţi bărbaţii din preajma ei... Chiar şi pe dumneata, tăticule! îşi ri­dicase el ochii obosiţi la gazetar.}

^{— Ce-ar fi să încetezi cu prostiile şi să te culci! îl dojenise Cernica. Hai, gata!}

^{— Foarte bine faceţi, încuviinţase şi medicul de salon, care revenise între timp. Are nevoie de multă linişte şi odihnă.}

^{Vasul înainta greoi, dar pe Anghel Cernica nu-l supăra încetineala cu care străbătea drumul lung, pe apă, dintre Tulcea şi satul de pescari. Era chiar mulţumit că avea, în sfârşit, răgazul să mai stea faţă-n faţă cu el însuşi şi se întreba: care era ros­tul prezenţei lui în acele locuri şi-n acele momente? De ce nu-şi vedea de preocupările sale obişnuite şi se amesteca în treburile altora? Căci, slavă Dom­nului, avea şi el destule pe cap. Părăsise pe la ju­mătate scrierea unui roman contractat, cu termen de predare apropiat, la o editură bucureşteană. Iar redactorul-şef al publicaţiei care-i asigura un salariu lunar mustăcea nemulţumit ori de câte ori Cer­nica îi cerea o prelungire a „concediului de creaţie”. Nu uita apoi de Geta Parascan, pe care o lăsase sin­gură, e adevărat în apartamentul lui, dar cu marile ei griji şi dureri. Şi cu toate acestea, Anghel Cer­nica îşi continua drumul spre satul de pescari de la vărsarea unuia din cele trei braţe ale Dunării în mare, convins fiind că nu-şi va afla astâmpăr până ir nu va găsi răspuns la o întrebare ce i se părea primordială: Era sau nu Theo Boniga un artist ade­vărat? Dacă ar fi bănuit măcar o clipă că avea de-a face cu un impostor, gazetarul s-ar fi înapoiat fără întârziere acasăşi-ar fi lăsat organele în drept să-şi ducă treaba singure până la capăt. Dar el intuia în Theo Boniga un pictor. Un pictor de real talent, care trebuia recuperat. Un om care trebuia redat socie­tăţii, un tată înapoiat fiului său şi – de ce nu? – un logodnic reîntors la logodnica sa. Atât. Altceva nu-şi mai dorea. Şi cum aceste nobile gânduri îl li­niştiră, gazetarul închise ochii, aţipi curând, trezindu-se abia în clipa când vasul se izbi de pontonul unui port pescăresc. Deschise îndată ochii şi privi speriat în jur. O bătrână lipoveancă îi zâmbi blajin, înţelegător:}

^{— Eşti obosit, maică?}

^{— Prăpădit, nu alta! îi răspunse gazetarul cu un zâmbet de mulţumire.}

^{CAPITOLUL XXII}

^{Paulina alerga de zor când la masa chiriaşilor, când la cea a copiilor. Toţi erau flămânzi şi grăbiţi. Pe copii femeia îi mai astâmpăra cu câte o palmă zdra­vănă, aplicată pe fesele durdulii. Dar cu chiriaşii nu era de glumit. Dana Voicilă, mai ales, o urmărea cu priviri piezişe, mormăind supărată către Cernica:}

^{— Uite-aşa le încurcă pe toate. Nici de copii nu se ocupă, nici nouă nu ne dă de mâncare. Se învârteşte ca o curcă chioară!}

^{Dar nici Paulina nu-i rămânea datoare. Îi răspunse mai întâi cu o căutătură mănoasăşi-un oftat pre­lung, apoi slobozi un şir de blesteme adresate vieţii, bărbatului şi godacilor din baltă, după care Gheorghe plecase încă pe la miezul nopţii, ca şi acelor oameni care nu voiau săştie de necazul altora.}

^{După socoteala Paulinei, Gheorghe trebuia să se fi întors acasă pe la amiază. Dar soarele era la chindie şi „blestematul de bărbat” tot mai umbla de năuc prin bălţi.}

^{— Nu-ţi mai face atâtea griji! încerca Cernica s-o îmbărbăteze pe femeie.}

^{— Pe Gheorghe poţi să-l trimiţi şi-n iad, că tot acasă se-ntoarce, interveni şi Dana Voicilă.}

^{— Nu mi-i de el, rosti Paulina cu năduf, ci de godaci.}

^{— E şi asta o chestie! făcu gazetarul oarecum amuzat către ingineriţă. Atâtea luni de zile, anima­lele au stat în baltă fără să se sinchisească nimeni de ele. Şi, deodată, întregul sat intră în panică, căutându-le cu disperare.}

^{— Oamenii presimt primejdia, îi explică Dana. Si-i atrase atenţia asupra Paulinei: Priveşte-o cum adulmecă aerul.}

^{— Crezi că se schimbă vremea? rosti Cernica, privind neîncrezător la cerul senin de vară.}

^{Dana săltă din umeri şi ridică la rându-i ochii, bolta cerului i se părea şi ei de un albastru ireal, nu o întina nici măcar o scamă de nor.}

^{— E o atmosferă atât de calmă, de cuminte! insista Cernica.}

^{Ingineriţa nu-i răspunse nici de data asta. Părea ca farfuria cu borşul de peşte, pe care i-o pusese Paulina în faţă, era lucrul cel mai important în acel moment. Dar un guiţat de godac, stârnit pe neaştep­tate în spatele casei, o trezi brusc pe Dana din apa renta-i nepăsare.}

^{— A venit Gheorghe! îl informă ea, sec, pe Cernica.}

^{Vorbele ei fură însoţite imediat de ţipetele bucu­roase ale copiilor. Dana nu mai putu duce lingura la gură. O sprijini cu grijă de marginea farfuriei şi se ridică. Anghel Cernica o urmă.}

^{Plin de noroi din cap până-n picioare, Gheorghe arăta bucuros copiilor un câine enot (pescarii îi spuneau câine de baltă) prins viu. Bietul animal, nu mai mare decât un bursuc, stârnea senzaţie chiar şi printre localnici. Fiindcă apariţia câinelui enot în Deltă se semnalase doar cu vreo cincisprezece ani în urma.}

^{Cu botul ascuţit, ascuns sub o blană groasă, sălbăticiunea căuta disperată în jur. Dar n-avea scă­pare.}

^{— M-a muşcat, fir-ar să fie! se mândrea Gheorghe cu prada-i vie.}

^{Copiii mângâiau cu frică blana sălbăticiunii. Apucăşi Cernica una din labele scurte, cu unghiile răşchirate, ale câinelui enot.}

^{— E un animal stricător? se interesă el naiv.}

^{— Oho! exclamă pescarul. Umblă, spurcatul, nu numai după peşte, ci şi pe la cuiburile păsărilor.}

^{Iar Dana Voicilă adăugă:}

^{— Se înmulţesc fantastic de repede.}