,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Poftim! strigă ea cu glasul tremurat.}

^{În prag era într-adevăr el, cel aşteptat. Cu statura-i înaltă, masivă, Anghel Cernica umpluse aproape în întregime cadrul uşii. Ochii Getei se împânziră de lacrimi.}

^{— Ce faci, scumpo? o cuprinse el tandru de umeri}

^{O sărută pe obraji. Geta îşi lipi, la rându-i, buzele subţiri de faţa lui mare, ovală, arsă de vânt şi de soare. Cernica ridică apoi uşor, cu arătătorul, bărbia femeii.}

^{— Ia să văd cum mai arăţi!}

^{Dar Geta nu-şi mai putu stăpâni plânsul. Cernica o strânse protector la piept şi-o bătu uşor, consolator, pe spate.}

^{— Haide, haide! se străduia el s-o liniştească Gata! Cu lacrimile nu rezolvăm nimic. Presupun căşi până acum ai plâns!}

^{— Dar ce puteam să fac? se smiorcăi ea.}

^{—Şterge-ţi ochii! o sfătui Cernica, oferindu-i ba­tista. Şi să stăm puţin de vorbă. Ai cumva o cafea?}

^{— Am comandat,}

^{— Foarte bine! Dar nu-mi place de loc cum arăţi! Îi ridică el din nou bărbia. Ai slăbit! Te-ai jigărit! Şi ştii doar că nu-mi plac femeile jigărite.}

^{— Dacă o pierd pe mama, sunt distrusă! se tângui ea.}

^{— Cu băiatul ce-ai făcut? schimbă Cernica vorba.}

^{— E în tabără.}

^{— De mult?}

^{— De-o săptămână. Izbucni apoi în hohote: Doamne, ce mă fac?}

^{— Deocamdată te muţi la mine, hotărî Cernica, înconjurând cu privirea camera de hotel. Iar când vine băiatul din tabără, îl aduci şi pe el în Bucureşti,}

^{— Cum o să fac una ca asta? se împotrivi pro­fesoara.}

^{— Uite-aşa! rosti Cernica hotărât. Luăm întâi micul dejun, îţi strângi după aceea lucrurile, plătim hotelul şi luăm un taxi.}

^{— Nici nu mă gândesc! făcu Geta cu o împotri­vire sporită. Doar n-am să-ţi vin pe cap cu întreaga familie!}

^{— Ba ai să vii, fiindcă asta-i singura soluţie, stărui Cernica. Gândeşte-te mai întâi la mama ta... N-o poţi lăsa singură, nu-i aşa? Ziceai că e în stare gravă?}

^{— Foarte gravă! confirmă Geta cu glasul stins.}

^{— Va trebui, probabil, să stai zile, săptămâni, poate chiar luni, la căpătâiul ei.}

^{— Am să stau, îl încredinţă ea. Dar am să-mi caut o cameră mobilată.}

^{—Şi băiatul?}

^{— Văd eu ce fac.}

^{— Dar catedra?}

^{— Am să cer concediu fără plată.}

^{—Şi din ce-ai să trăieşti?}

^{— Am ceva economii.}

^{— Dacă ai fi o copiliţă, clătină gazetarul capul a dojana, ţi-aş da pantalonaşii jos şi ţi-aş da câteva ca să măţii minte.}

^{— Anghele, dar...}

^{— Gata! îi reteză el vorba. Pe tema asta nu mai avem ce discuta. Şi acum, spune-mi despre mama ta: la ce spital ai internat-o?}

^{Geta îi indică o cunoscută clinică bucureşteană, apoi îl întrebă:}

^{— Îl cunoşti pe profesor?}

^{— Destul de bine! făcu Cernica sec. Am să-i dau un telefon de acasăşi-apoi am să trec pe la el... Ţie ce ţi-a spus?}

^{— M-a încurajat... Ca orice medic.}

^{— E nevoie de intervenţie chirurgicală?}

^{— Se pare că... e prea târziu, rosti Geta cu glasul scăzut şi cu ochii împăienjeniţi de lacrimi.}

^{— Dar ce are? întrebă el nedumerit.}