^{— Dimpotrivă, i-am răspuns. Mi-am dat seama că-l iubesc prea mult.}

^{— E un paradox care merită reţinut, a remarcat el.}

^{— Nu-i niciun paradox, l-am încredinţat. Şi-apoi de ce complici nişte lucruri simple? Fiindcă ni­meni altcineva, decât bunul meu simţ, nu mi-a dictat această hotărâre. Theo n-a avut şi n-are nevoie de mine... Pentru el n-a fost decât o aventură. Atât! Dacă era însă altul...}

^{— Rolo Miron? m-a întrebat el.}

^{— Rolo sau altul, i-am răspuns. În orice caz, un om care mi-ar fi stârnit o pasiune puternică. Ei bine! am mai adăugat. Fii sigur că pe acela nu l-aş fi iertat. Acum ar fi fost soţul şi probabil tatăl copi­lului meu. Dar pe Theo l-am cruţat! El n-ar fi su­portat îngrădirile dragostei mele, care ar fi fost pen­tru el un calvar. L-ar fi împiedicat să-şi ducă la capăt opera începută.}

^{— Dumnezeule! a izbucnit atunci Sergiu. Ai fost în stare de un asemenea sacrificiu? Şi ai tu convin­gerea că meşterul l-a meritat?}

^{— Am certitudinea! i-am răspuns fără săşovăi.}

^{Sergiu mi-a apucat atunci mâna, şi-a îngropat faţa în căuşul palmei mele şi a murmurat:}

^{— Facă cerul, pescăriţo, ca sacrificiul tău să nu fie zadarnic!}

^{— Fii băieţel cuminte! l-am sfătuit, bătându-l uşor cu palma pe spate. Şi cu asta nădăjduiesc că am pus punct acestui capitol!}

^{Anghel Cernica privea neîncrezător, la ingineriţă.}

^{— Oare? zâmbi el înţelegător.}

^{— Sunt de-ajuns de maturăca săţin la respect un puştan, îi aminti Dana.}

^{— Nu mă refeream la dumneata, îi preciză gaze­tarul, ci la Sergiu.}

^{— Se va linişti! rosti ingineriţa pe un ton sen­tenţios.}

^{— Zi mai departe! o îndemnă gazetarul.}

^{— Pe seară m-am întâlnit din nou cu el la Pau­lina... Era şi Rolo... Am mâncat împreună, am stat la taclale şi-am jucat cărţi până pe la miezul nopţii. Ne-am dus apoi la culcare... Dar pe la două noaptea m-au trezit nişte bătăi puternice în uşă.}

^{— Cine era?}

^{— Rolo Miron. L-am întrebat supărată: „Ce naiba cauţi la ora asta?”}

^{— Deschide, te rog, o clipă! m-a rugat el.}

^{— De ce? m-am răstit pe bună dreptate.}

^{— Nu-ţi fie teamă, că n-am de gând să te violez, m-a repezit Rolo. E ceva foarte urgent.}

^{— Aşteaptă!}

^{M-am ridicat repede din pat, am aprins lumina şi mi-am îmbrăcat capotul. De afară îl simţeam pe Rolo atât de nerăbdător, încât mi-era teamă să nu spargă uşa. I-am descuiat. Rolo era numai în pijama şi-n papuci, cu părul vâlvoi şi cu ochii cât cepele. A năvălit în camerăşi-a început să-şi rotească pri­virea ca un apucat.}

^{— Ce-i cu tine? l-am întrebat speriată.}

^{Am început să mă trag spre uşă.}

^{— Sergiu nu-i aici? a întrebat el în cele din urmă.}

^{— Ce să caute? i-am răspuns indignată.}

^{— Nici n-a fost? a insistat Rolo.}

^{— Sfârşeşte odată cu bănuielile tale idioate! m-am răstit de-a binelea la el.}

^{Fierbeam, nu alta. Dar Rolo mi-a zis cu glasul aproape stins:}

^{— Era mai bine dacă-l găseam la tine.}

^{— Eşti nebun! i-am întors atunci spatele.}

^{— Nu sunt nebun, Dana! mi s-a plâns el, cu gla­sul tremurat. Dar mi-i teamăcă am să înnebunesc de tot! Mi-i teamă că s-a întâmplat o nenorocire!}

^{— Dar ce-i cu Sergiu?}

^{— Asta mă întreb şi eu: Unde-i Sergiu? A ieşit afară acum patruzeci de minute... S-a strecurat pe vârfuri, ca să nu mă trezească... Dar eu nu dor­meam... Am crezut că se întoarce în câteva minute. A trecut însă un sfert de oră... Apoi o jumătate... Am crezut atunci că-i la tine... De aceea nici nu m-am alarmat până acum.}

^{— Te-a dus mintea să mă bănuieşti? l-am doje­nit pe bună dreptate.}

^{— Acum nu mai are importanţă! a oftat Rolo. Dar ce facem? Unde crezi că ar putea fi?}

^{Am ridicat din umeri.}

^{— Să dăm alarma! a hotărât atunci el. Trezeşte-ţi te rog oamenii. Eu anunţ miliţia şi grănicerii... Sergiu trebuie găsit cu orice preţ! Mi-i teamă c-a fost răpit.}

^{— De ce să-l răpească? am întrebat. Şi cine?}

^{— Vino să-ţi arăt! m-a apucat el de mină.}

^{M-a dus în spatele casei şi mi-a arătat... Rolo pre­supunea că Sergiu a fost lovit în cap şi-apoi luat pe sus... Am văzut şi eu urmele proaspete de paşi... ca şi locul unde zicea Rolo că ar fi căzut Sergiu... Şi de-atunci, conchise Dana, privindu-l pe Cernica vădit consternată, îl tot căutăm.}

^{— Rolo Miron unde-i acum? se interesă gaze­tarul.}

^{— Cine-l ştie? Umblă tehui prin Deltă, îl caută pe Sergiu cu disperare... Îl caută cu arma încărcată... Mi-i teamă să nu facă un gest necugetat... E convins dă Theo e autorul răpirii. Şi nu ştiu, zău, dacă nu va descărca până la urmă arma în Theo.}

^{Adunaţi pe medeanul din mijlocul satului, pescarii nu se mai îndurau să plece la casele lor. Cei mai mulţi îl înconjurau pe şeful postului de miliţie. Anghel Cernica îşi făcu şi el loc până în apropierea plutonierului major. Miliţianul, recunoscându-l, îl salută milităreşte.}

^{— Vreo noutate? se interesă gazetarul.}

^{— Nimic.}

^{— Dar nu pricep cum a putut să dispară un om din sat fără să lase vreo urmă!}

^{— Nici eu! recunoscu miliţianul. Doar dacă...}