,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{Milica pufni batjocoritor pe nări:}

^{— Nu mai spune! Vânat se cheamă? De ce nu ţi-ai rupt gâtul înainte de-a veni încoace? Se adresă apoi lui Rolo: De ce nu lăsaţi omul în pace? De ce? Doar nu face nimănui niciun rău... Vrea doar să lucreze... De ce nu-l lăsaţi să lucreze? Unde vreţi să se ducă? A fugit de răul vostru pânăşi din sat... A venit în nenorocita asta de Insulă... Nici aici nu-l lăsaţi? Unde vreţi să se mai ducă? Şi-apoi ce cău­taţi voi aici? Venetici neisprăviţi!}

^{Dar ultima remarcă a fetei îl determină pe biolog să zâmbească.}

^{— Dar tu ce eşti? o înfruntă acesta.}

^{Tonul Milicăi scăzu brusc. Se destăinui fără nicio rezervă:}

^{—Nu-ţi doresc să afli într-o zi!}

^{— Te-ai încurcat rău, fetico, o compătimi Rolo. Dar ai încurcat şi pe alţii.}

^{Sângele izbucni cu violenţă în obrajii Milicăi.}

^{— Ce-ţi pasă? îl apostrofă ea. Ar trebui să-ţi con­vină... Ţi-am lăsat locul gol!}

^{Rolo schiţă un zâmbet amar. Se adresă din nou fetei:}

^{— Care dintre cei doi băieţi s-a legat de tine? Pavel? Mitrofan?}

^{—Ţi-am spus că mă priveşte, îi răspunse ea brutal.}

^{— Văd căţi-au aranjat bine rochia, insistă Rolo.}

^{— Iar te bagi ca musca? îl apostrofă fata, săltând furioasă cele două sacoşe. Să vă ia dracu’ pe toţi. Pe toţi veneticii! mai adăugă ea pe picior de plecare.}

^{— Ascultă, tu! o opri Rolo. De ce ne faci venetici?}

^{— Fiindcă sunteţi!}

^{— Dar cel de colo, arătă Rolo spre Insulă, nu-i tot venetic?}

^{— Nu! replică ea prompt. Theo e al meu! Şi câtă vreme e al meu, înseamnă că-i de aici.}

^{— Logic! remarcă Sergiu amuzat.}

^{Dar Milica îi curmă veselia, ţintuindu-l cu o pri­vire încărcată de dispreţ:}

^{— Ce te hlizeşti, fârţângăule? Nu te uiţi la mutra ta bleagă? Se întoarse apoi către Rolo şi-l sfătui: Altă dată să faci economie la cartuşe... Ori săţin­teşti unde trebuie.}

^{Milica se afundă în stufăriş. În poiană se ivi curând şi statura masivă, greoaie, a lui Marcu Nisip. Inspectorul îl salută discret pe biolog. Acesta clă­tină capul în semn de răspuns, reluându-şi apoi, cu glas tare, firul gândurilor:}

^{— Pentru mine rămâne totuşi o enigmă.}

^{— Cine? se interesă Sergiu.}

^{— Taică-tu! Şi adăugă după o scurtă pauză: Atrage, dar nu numai atrage, ci reuşeşte săşi păstreze femeile care-i plac. Uite la fata asta! arătă el în direcţia în care dispăruse Milica. Înfruntă pen­tru el tot: şi familia, şi satul, şi vitregia bălţii... Cum îţi explici?}

^{— Aşa ceva nu se explică, interveni Marcu Nisip. Şi nu ştiu dacă se va explica vreodată.}

^{— Fata asta, insistă biologul, e mai simplă... Şi poate-i de înţeles ca s-a lăsat subjugată... Dar Dana? Ea e o femeie mai matură, mai inteligentă, mai evoluată...}

^{— În braţele bărbatului se poartă toate la fel, remarcă simplu Marcu Nisip. Fie ea stea de cinema ori simplă pescăriţă din Deltă.}

^{— Deosebirea e probabil în rafinament, conchise tânărul Boniga.}

^{— La filozofie suntem toţi foarte tari, mai adăugă resemnat biologul. Şi odată ajuns la această con­cluzie, îşi încărcă arma, pornind cu paşi mari, apă­saţi, spre barca priponită la malul bălţii.}

^{CAPITOLUL XV}

^{Marcu Nisip trăgea ritmic la bobăici, în timp ce Rolo şi Sergiu aşteptau nerăbdători ivirea raţelor sălbatice. Străbătuseră aproape jumătate din luciul bălţii fără a întâlni vreun semn încurajator. Tânărul Boniga era chiar pe punctul de a renunţa la pândă, când un punct mişcător, negru-albăstrui, îi apăru în bătaia puştii. Scoase fără voie un chiot.}

^{— Răţoiul! Priveşte, bătrâne! E răţoiul de care vorbeai.}

^{Nisip lăsă vâslele şi, căutând în direcţia arătată de Sergiu, confirmă:}

^{— Cred căăsta e! Ce ziceţi? se adresă el apoi biologului. Frumos exemplar!}

^{Rolo se uită nedumerit la Nisip. În ochii mici ai Inspectorului descoperi nişte sclipiri jucăuşe.}

^{— Pare să fie un răţoi pe cinste, se decise în cele din urmă biologul să-l susţină pe inspector. Nu mă laşi pe mine la vâsle?}

^{— Poftim! se învoi Nisip.}

^{În timp ce Rolo desfăşura, cu barca, o adevărată manevră de învăluire, Sergiu nu slăbea nicio clipă din ochi promiţătorul vânat.}

^{Se apropiară cam la o bătaie de puşcă. Sergiu ochea atent, urmărind cu înfrigurare încercările de salvare ale răţoiului care simţea primejdia. Primul foc scăpă însă de sub controlul tânărului vânător Răţoiul măcăi speriat şi începu să bată disperat din aripi. Dar a doua împuşcătură nu-l mai cruţă. Pa sărea îşi lăsă capul în apă. Plutea cu aripii desfăcute.}