,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Unde vă duc eu e loc sigur, îl încurajă inspec­torul piscicol.}

^{— În ce loc zicea Rolo să ne întâlnim?}

^{— Pe Grindul Lupului.}

^{— E departe?}

^{— Mai e un pic.}

^{Sergiu feri din calea bărcii vârful aplecat peste apă al unei lăncii înalte de stuf, desfăcându-şi apoi la gât cămaşa cadrilată.}

^{— Mai e încă zăpuşeală! se plânse el.}

^{— Peste o oră va fi numai bine, îl încredinţă Nisip.}

^{— N-am împuşcat nimic astăzi, se tângui iarăşi Sergiu.}

^{— Răbdare!}

^{Tânărul Boniga se lasă într-o rână, dând semne de plictiseală.}

^{— Ziceai că orice pasăre de baltă e bună de mâncat! îl îmboldi el din nou la vorbă pe Nisip.}

^{— Dacăştii s-o prepari, e bună, îi confirmă acesta.}

^{Tânărul Boniga pufni pe nări:}

^{— Dumneata corijezi zicala: Aici tot ce zboară se mănâncă!}

^{— Tot ce-i înaripat, îi preciză inspectorul. Nu ce zboară din mintea anumitor tineri.}

^{Insinuarea era vădită. Dar Sergiu n-avea chef să-l combată.}

^{Barca ajunse între timp la capătul gârliţei. În faţă se deschidea un braţ mai lat.}

^{— Apa e limpede aici, remarcă Sergiu.}

^{— Braţul comunică la amândouă capetele cu marea, îl informă Nisip.}

^{Tânărul Boniga deveni brusc atent.}

^{— Nu cumva dincolo...}

^{— E Insula! îi confirmă inspectorul.}

^{— Aici e, prin urmare, bârlogul meşterului, rosti Sergiu mai mult pentru sine.}

^{Ţărmul, mai bine-zis plaja care alcătuia Insula, îl cam dezamăgi pe tânărul Boniga. Nu zărea decât un limb nisipos, pe care abia se înfiripa viaţa: tufe răz­leţe de sălcioară, fire rare de iarbă, tulpini prizărite de papurăşi de stuf. Un limb măturat de vânturi, iar când Dunărea se umfla –şi de valuri.}

^{— Gusturi! constată Sergiu. Dar nu văd „turnul de fildeş” al meşterului!}

^{— După ce ieşim niţel mai la larg, îl zărim, îl asigură Nisip.}

^{Tânărul Boniga continua să cerceteze cu interes insula formată de Dunăre şi mare. Era poate cel mai tânăr pământ al Deltei, care în fapt nu mai apar­ţinea acesteia, ci ducea o existenţă de sine stătătoare.}

^{„O ţară a nimănui, îşi zise Sergiu. Probabil că de aceea a şi ales-o meşterul... Ca să demonstreze şi prin aceasta deplina-i independenţăşi izolare faţă de restul lumii... E o idee!”}

^{— Iatăşi bârlogul lui! îi atrase atenţia Nisip.}

^{Căsuţa tip camping, din panouri prefabricate, îl încântă pe poet. Părea o casă de păpuşi. Fiecare pe­rete era de altă culoare. Aşişderea versanţii acope­rişului. Iar în alternarea culorilor, Sergiu îşi recu­noscu tatăl.}

^{„Are un simţ deosebit al decorativului”, îşi zise el.}

^{— Vrei să vezi Insula mai de aproape? îl îndemnă Nisip.}

^{— Nu! N-am încă chef să dau ochii cu meşterul.}

^{Cotiră barca spre malul opus, intrând pe gura altei gârliţe.}

^{Sergiu Boniga deveni mai tăcut. Inspectorul, respectând monologul interior al poetului, se străduia să vâslească cât mai uşor, mai fără zgomot. Şi cum plu­teau aşa, în linişte, de undeva, nu prea de departe, răzbătură până la ei două glasuri limpezi, bărbăteşti. Nisip lăsă barca în voia apei. Deveni şi Sergiu mai atent.}

^{— Aseară am fost la Frusina, se lăuda un glas de flăcău.}

^{— Tu? veni replica neîncrezătoare a altuia. La Frusina? Fugi cu ursul.}

^{— Pui rămăşag? se burzului lăudărosul.}

^{— Pe cât vrei? se prinse celălalt. Pe zece kile de vin!}