,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{—Şi dacă ar fi aşa?}

^{— Nu văd de ce n-ai face-o! se învoi tânărul Bo­niga. Meşterul nu merită o femeie ca ea.}

^{— Oho! exclamă biologul. Trebuie să fiu pre­caut... Îţi cam place!}

^{—Şi-ncă foarte mult! mărturisi Sergiu. E o afu­risită... Dar în ce te priveşte, perspectivele nu-s de loc roze.}

^{— Rămâne de văzut!}

^{— Tot mai speri? îl privi Sergiu cu surprindere.}

^{— Sunt obligat! rosti biologul pe un ton grav. E, dacă vrei, o obligaţie elementar-umană.}

^{— M-ai sufocat cu atâta „umanitarism”, declară Sergiu agasat. În numele acestei concepţii unii dau totul, iar alţii iau totul.}

^{CAPITOLUL XIII}

^{În grădina de vară a Bufetului local, consumatorii stăteau ciucure în jurul meselor rotunde, aşezate pe nisip. Dintre ei nu lipsea, fireşte, bărbatul Paulinei. Fiind un pescar ce se respecta, Gheorghe nu bea niciodată apă. Şi asta dintr-un motiv, după părerea lui, întemeiat.}

^{— Cine se hrăneşte cu peşte, propovăduia el ori­cui era dispus să-l asculte, nu trebuie să bea nici­odată apă. Lucru ştiut şi hotărât.}

^{Nu stabilise Gheorghe această sfântă poruncă. O moştenise o dată cu meseria.}

^{— Peştelui nu-i place a treia apă, lămurea pes­carul, cu glas ridicat, „sfânta poruncă”.}

^{Prima era apa în care trăiau peştii, iar a doua, cea în care se fierbeau.}

^{— Atât! tuna Gheorghe. A treia apă n-o mai suferă!}

^{Şi pescarul nu se abătea cu nicio iotă de la po­runca bătrânească. Din aceeaşi pricină nu bea nici bere. Şi aceasta îi amintea de apă. De asemenea nici cu vinul nu se împăca. Şi avea dreptate. Vinul care ajungea până în satul lor era de proastă calitate.}

^{— După ce bei un kil, îşi rostea Gheorghe grav sentinţa, în loc săţi se înroşească urechile, îţi crapă capul de durere.}

^{Singurele băuturi binecuvântate de Dumnezeu erau, după părerea lui fermă, spirtoasele. Şi-n special votca.}

^{Bărbatul Paulinei dădea tocmai peste cap o cin­zeacă de votcă în momentul când îi zări, intrând în grădină, pe Rolo şi Sergiu. Cu un gest obişnuit, trânti cinzeaca pe masă, grăbindu-se să-i întâmpine pe noii veniţi.}

^{— Domnu’ Rolo! Domnu’ Sergiu! Ce bine-mi pare! le scutură el mâinile pe rând. Vă rog să ne faceţi cinstea! Aşa! Poftiţi la masa noastră!}

^{Cât de voie, cât de nevoie, biologul şi poetul se aşezară la masa lui Gheorghe, la care se mai aflau încă doi pescari.}

^{— Pe unde aţi mai umblat? îi cercetă bărbatul Paulinei, cu ochi veseli, pe cei poftiţi de el. Şi continuă fără să mai aştepte răspuns, adresându-se di­rect lui Rolo: Mereu vorbesc cu nevastă-mea despre mata. Îl recomandă apoi pescarilor de la masă: Ce băiat bun! Frumos şi cuminte ca o fată mare! Uite-aşa un şef ne-ar trebui.}

^{Aluzia era clară. Rolo şi Sergiu schimbară câte un zâmbet complice. Dar pescarul din dreapta se simţi dator să precizeze:}

^{— Las’ că avem şefă bună!}

^{— Avem! Să ne-o ţie Dumnezeu! E fată bună! Dar nu i-ar strica un bărbat ca dumneata, îi sugeră Gheorghe biologului. Şi-l întrebă fără ocol: De ce n-ai luat-o? Rolo îi zâmbi încurcat. Vorbesc serios! insistă pescarul. Ce-ai aşteptat? Trebuia s-o iei.}

^{— As fi luat-o, dar...}

^{— Nu trebuia să te codeşti, îl dojeni Gheorghe. Ce mai tura-vura! Dacă puneai mâna pe ea, acum era a dumitale.}

^{Pe fruntea lui Rolo se ivi o cută adâncă, pe care se grăbi s-o şteargă cu un zâmbet.}

^{— Treaba asta, încercă el un ton mai glumeţ, se face în doi. Presupun că trebuia să vrea şi ea.}

^{— Oho! izbucni Gheorghe într-un râs gros, băr­bătesc. Tare mai eşti fleţ! Iartă-mă căţi-o spun!}

^{— Nu te jena, îl încurajă Sergiu amuzat.}

^{— Dacă aştepţi învoirea fetei, îşi susţinu pescarul punctul de vedere, n-o mai duci la biserică nici la pastele cailor. Ce? E după ea? Dacă nu vrea de bună voie, vine de nevoie.}

^{— Cum? îl îmboldi Sergiu din ce în ce mai amuzat.}

^{— O furi şi gata! tună Gheorghe. Fără multă vorbă!}

^{Pescarii de la masă izbucniră în râs. Chiar şi lor le venea greu să-şi imagineze o asemenea scenă: Dana Voicilă, ditamai inginer, şefa secţiei piscicole, furată ca o fetişcană oarecare de biolog. Vădit în­veselit, Rolo remarcă:}

^{— Ar fi o idee!}

^{Încălzit de-a binelea, Gheorghe căută să-i con­vingă pe deplin:}

^{— Vă spun eu că numai aşa trebuie procedat! Hotărât! Eu cum am făcut când am luat-o pe Paulina? La fel! Am văzut-o la o nuntă, mi-a plăcut, am poftit-o la joc... Am jucat-o până am scos sufletul din ea... Iar după aceea, la vreo două sau trei săptămâni, i-am zis: „Vii după mine?” Ea a început să se fa­solească. „Bine, mi-am zis, dacă nu vii de bună voie, o să mergi de nevoie.” Am mai lăsat-o să se gândească o săptămână, după care m-am dus iarăşi la ea în sat, cu o barcăşi cu doi prieteni. Am aşteptat să se culce ai ei şi-am chemat-o pe Paulina afară. Ea, ca proasta, a venit. Am momit-o cât mai aproape de locul unde am priponit barca. Şi acolo am mai întrebat-o o dată: „Mergi după mine?” Ea a în­ceput din nou să mă joace pe degete. „Ei! Fir-ai tu să fii!” m-am înfuriat. I-am astupat gura şi-am fluierat după prietenii mei. Îi ştiţi, se adresă Gheorghe pescarilor de la masă: Vasile al lui Timofte şi Cozma Vădanei. Pescarii îi întăriră spusele. I-am pus apoi un sac în cap, continuă Gheorghe, am săl­tat-o în spate ca pe un tăbâltoc şi tiva cu ea la barcă. Am făcut rău? ceru el părerea lui Rolo.}

^{Biologul îl cerceta cu vădită admiraţie. Pescarul ştiuse ce voia. Cu toate că nu era un bărbat fru­mos – cu faţa de cal şi nasul lung, ascuţit – Gheorghe avea una din cele mai frumoase neveste din sat. Pe deasupra, Paulina mai era o foarte bună gospodinăşi-o excelentă mamă pentru cei patru copii.}

^{— La dumnealor e altă situaţie, interveni, cu bun simţ, pescarul din stânga lui Rolo. Dânsa e inginer...}