^{— Ce-ai păţit? rosti Rolo îngrijorat.}

^{Surprinsă, Milica ridică imediat capul şi-l fulgeră pe biolog cu o privire duşmănoasă.}

^{— Pleacă de aici! îl alungă ea cu furie. Pleacă!}

^{— Ai strigat! stărui Rolo Miron.}

^{—Şi? continuă ea să-l înfrunte cu aceeaşi duş­mănie. Nu pe dumneata te-am chemat. Se ridică apoi mânioasăşi începu să strângă târguielile îm­prăştiate. Să vă ia dracu’! îi mai azvârli ea biolo­gului în faţă. Pe toţi! Pe toţi veneticii!}

^{Un tropăit puternic, ce venea din direcţia bălţii, le atrase atenţia. Era Sergiu Boniga. Milica îl întâmpinăşi pe noul sosit cu o privire rea.}

^{— Altul! izbucni ea nestăpânită. Ce vreţi de la mine?}

^{Sergiu se opri la câţiva paşi, privind descumpănit, în timp ce Rolo Miron continua s-o supravegheze pe fată cu stăruinţă. Şi-n clipa când Milica păru ceva mai potolită, îi zise:}

^{— Te-ai răcorit?}

^{— Răcori-v-ar pe voi fundul Dunării şi-al mării, le aruncă ea blestemul greu.}

^{— Cine-a fost? insistă biologul.}

^{— Mă priveşte! îl respinse Milica brutal. Şi nu vă mai băgaţi atâta în sufletele oamenilor! Vedeţi-vă de treburile voastre!}

^{Biologul îşi cercetă dezamăgit arma încă fierbinte}

^{— Păcat de cartuşe, făcu el mai mult pentru sine}

^{— Săştii că-i păcat, îi replică Milica. În loc să le fi tras în vânt, mai bine ţinteai direct în mine.}

^{Sergiu Boniga, martor tăcut, simţi o strângere de inimă. Îl cercetăşi pe Rolo. Acesta părea la fel de impresionat. Doar Milica îşi reluă blestemele femeieşti:}

^{— De nu i s-ar mai pomeni numele celui care m-a adus pe lume şi m-a lăsat singură... la cheremul tu­turor neisprăviţilor... şi-al neputincioşilor... şi... Fata se întrerupse brusc, fixându-şi ochii mari, scânteind de furie, asupra lui Sergiu. Părea că abia atunci îi descoperea prezenţa. Şi faptul o mânie mai tare. I se adresă răstit: Cu tine ce-i aici? Ce te tot învâr­teşti ca un căţel în jurul cozii? Ce treabă ai prin bălţile noastre?}

^{Luat prin surprindere, Sergiu Boniga schiţă un zâmbet copilăresc.}

^{— Zi! îl îmboldi ea. Ce cauţi pe aici?}

^{— Vânez! îi răspunse el, înfăţişându-i arma ca un şcolar caietul de exerciţii.}

^{Milica pufni batjocoritor pe nări:}

^{— Nu mai spune! Vânat se cheamă? De ce nu ţi-ai rupt gâtul înainte de-a veni încoace? Se adresă apoi lui Rolo: De ce nu lăsaţi omul în pace? De ce? Doar nu face nimănui niciun rău... Vrea doar să lucreze... De ce nu-l lăsaţi să lucreze? Unde vreţi să se ducă? A fugit de răul vostru pânăşi din sat... A venit în nenorocita asta de Insulă... Nici aici nu-l lăsaţi? Unde vreţi să se mai ducă? Şi-apoi ce cău­taţi voi aici? Venetici neisprăviţi!}

^{Dar ultima remarcă a fetei îl determină pe biolog să zâmbească.}

^{— Dar tu ce eşti? o înfruntă acesta.}

^{Tonul Milicăi scăzu brusc. Se destăinui fără nicio rezervă:}

^{—Nu-ţi doresc să afli într-o zi!}

^{— Te-ai încurcat rău, fetico, o compătimi Rolo. Dar ai încurcat şi pe alţii.}

^{Sângele izbucni cu violenţă în obrajii Milicăi.}

^{— Ce-ţi pasă? îl apostrofă ea. Ar trebui să-ţi con­vină... Ţi-am lăsat locul gol!}

^{Rolo schiţă un zâmbet amar. Se adresă din nou fetei:}

^{— Care dintre cei doi băieţi s-a legat de tine? Pavel? Mitrofan?}

^{—Ţi-am spus că mă priveşte, îi răspunse ea brutal.}

^{— Văd căţi-au aranjat bine rochia, insistă Rolo.}

^{— Iar te bagi ca musca? îl apostrofă fata, săltând furioasă cele două sacoşe. Să vă ia dracu’ pe toţi. Pe toţi veneticii! mai adăugă ea pe picior de plecare.}

^{— Ascultă, tu! o opri Rolo. De ce ne faci venetici?}

^{— Fiindcă sunteţi!}

^{— Dar cel de colo, arătă Rolo spre Insulă, nu-i tot venetic?}

^{— Nu! replică ea prompt. Theo e al meu! Şi câtă vreme e al meu, înseamnă că-i de aici.}

^{— Logic! remarcă Sergiu amuzat.}

^{Dar Milica îi curmă veselia, ţintuindu-l cu o pri­vire încărcată de dispreţ:}

^{— Ce te hlizeşti, fârţângăule? Nu te uiţi la mutra ta bleagă? Se întoarse apoi către Rolo şi-l sfătui: Altă dată să faci economie la cartuşe... Ori săţin­teşti unde trebuie.}

^{Milica se afundă în stufăriş. În poiană se ivi curând şi statura masivă, greoaie, a lui Marcu Nisip. Inspectorul îl salută discret pe biolog. Acesta clă­tină capul în semn de răspuns, reluându-şi apoi, cu glas tare, firul gândurilor:}

^{— Pentru mine rămâne totuşi o enigmă.}

^{— Cine? se interesă Sergiu.}

^{— Taică-tu! Şi adăugă după o scurtă pauză: Atrage, dar nu numai atrage, ci reuşeşte săşi păstreze femeile care-i plac. Uite la fata asta! arătă el în direcţia în care dispăruse Milica. Înfruntă pen­tru el tot: şi familia, şi satul, şi vitregia bălţii... Cum îţi explici?}

^{— Aşa ceva nu se explică, interveni Marcu Nisip. Şi nu ştiu dacă se va explica vreodată.}

^{— Fata asta, insistă biologul, e mai simplă... Şi poate-i de înţeles ca s-a lăsat subjugată... Dar Dana? Ea e o femeie mai matură, mai inteligentă, mai evoluată...}

^{— În braţele bărbatului se poartă toate la fel, remarcă simplu Marcu Nisip. Fie ea stea de cinema ori simplă pescăriţă din Deltă.}

^{— Deosebirea e probabil în rafinament, conchise tânărul Boniga.}

^{— La filozofie suntem toţi foarte tari, mai adăugă resemnat biologul. Şi odată ajuns la această con­cluzie, îşi încărcă arma, pornind cu paşi mari, apă­saţi, spre barca priponită la malul bălţii.}