"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Add to favorite ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Unde vă duc eu e loc sigur, îl încurajă inspec­torul piscicol.

În ce loc zicea Rolo să ne întâlnim?

Pe Grindul Lupului.

E departe?

Mai e un pic.

Sergiu feri din calea bărcii vârful aplecat peste apă al unei lăncii înalte de stuf, desfăcându-şi apoi la gât cămaşa cadrilată.

Mai e încă zăpuşeală! se plânse el.

Peste o oră va fi numai bine, îl încredinţă Nisip.

N-am împuşcat nimic astăzi, se tângui iarăşi Sergiu.

Răbdare!

Tânărul Boniga se lasă într-o rână, dând semne de plictiseală.

Ziceai că orice pasăre de baltă e bună de mâncat! îl îmboldi el din nou la vorbă pe Nisip.

Dacăştii s-o prepari, e bună, îi confirmă acesta.

Tânărul Boniga pufni pe nări:

Dumneata corijezi zicala: Aici tot ce zboară se mănâncă!

Tot ce-i înaripat, îi preciză inspectorul. Nu ce zboară din mintea anumitor tineri.

Insinuarea era vădită. Dar Sergiu n-avea chef să-l combată.

Barca ajunse între timp la capătul gârliţei. În faţă se deschidea un braţ mai lat.

Apa e limpede aici, remarcă Sergiu.

Braţul comunică la amândouă capetele cu marea, îl informă Nisip.

Tânărul Boniga deveni brusc atent.

Nu cumva dincolo...

E Insula! îi confirmă inspectorul.

Aici e, prin urmare, bârlogul meşterului, rosti Sergiu mai mult pentru sine.

Ţărmul, mai bine-zis plaja care alcătuia Insula, îl cam dezamăgi pe tânărul Boniga. Nu zărea decât un limb nisipos, pe care abia se înfiripa viaţa: tufe răz­leţe de sălcioară, fire rare de iarbă, tulpini prizărite de papurăşi de stuf. Un limb măturat de vânturi, iar când Dunărea se umfla şi de valuri.

Gusturi! constată Sergiu. Dar nu văd „turnul de fildeş” al meşterului!

După ce ieşim niţel mai la larg, îl zărim, îl asigură Nisip.

Tânărul Boniga continua să cerceteze cu interes insula formată de Dunăre şi mare. Era poate cel mai tânăr pământ al Deltei, care în fapt nu mai apar­ţinea acesteia, ci ducea o existenţă de sine stătătoare.

„O ţară a nimănui, îşi zise Sergiu. Probabil că de aceea a şi ales-o meşterul... Ca să demonstreze şi prin aceasta deplina-i independenţăşi izolare faţă de restul lumii... E o idee!”

Iatăşi bârlogul lui! îi atrase atenţia Nisip.

Căsuţa tip camping, din panouri prefabricate, îl încântă pe poet. Părea o casă de păpuşi. Fiecare pe­rete era de altă culoare. Aşişderea versanţii acope­rişului. Iar în alternarea culorilor, Sergiu îşi recu­noscu tatăl.

„Are un simţ deosebit al decorativului”, îşi zise el.

Vrei să vezi Insula mai de aproape? îl îndemnă Nisip.

Nu! N-am încă chef să dau ochii cu meşterul.

Cotiră barca spre malul opus, intrând pe gura altei gârliţe.

Sergiu Boniga deveni mai tăcut. Inspectorul, respectând monologul interior al poetului, se străduia să vâslească cât mai uşor, mai fără zgomot. Şi cum plu­teau aşa, în linişte, de undeva, nu prea de departe, răzbătură până la ei două glasuri limpezi, bărbăteşti. Nisip lăsă barca în voia apei. Deveni şi Sergiu mai atent.

Aseară am fost la Frusina, se lăuda un glas de flăcău.

Tu? veni replica neîncrezătoare a altuia. La Frusina? Fugi cu ursul.

Pui rămăşag? se burzului lăudărosul.

Pe cât vrei? se prinse celălalt. Pe zece kile de vin!

Mi-i milă de bănişorii tăi, continuă să-l pro­voace lăudărosul.

Lasă! Nu mai fi chiar atât de milos! Frusina nu se uită la alde tine... Fetele noastre umblă după artişti.

Cine-o fi? îi şopti Sergiu lui Nisip.

Doi băieţi din sat, îi răspunse inspectorul tot în şoaptă. Pavel şi Mitrofan.

Amuţiră imediat, oprindu-şi aproape răsuflările.

Ia taci! auziră ei din nou, cât se poate de lim­pede, glasul lui Mitrofan.

Ce e? se interesă Pavel.

Vine o barcă.

Valuri mici, iscate de o briză uşoară, se spărgeau clipocind de bordul bărcii în care se aflau Sergiu şi Nisip. Dar cei doi flăcăi, după ce mai ascultară­teva clipe, reluară discuţia pe un ton scăzut.

Să fie Milica? Se întrebă plin de spe­ranţe Pavel.

Are sens