,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Ce gusturi are şi meşterul! adăugă Sergiu, nedezlipindu-şi privirea de la insulă.}

^{— Cam ciudate! Într-adevăr! sublinie, la rându-i, Cernica. Dar el a fost toată viaţa un excentric.}

^{Tânărul Boniga îşi desprinse în sfârşit binoclul de la ochi şi căută privirea gazetarului:}

^{— Presupui deci că a fost mâna meşterului?}

^{— Doar pe el l-ar incomoda prezenţa ta în Deltă.}

^{—Şi pentru asta trebuie să recurgă la asemenea acte banditeşti? rosti Sergiu indignat. Putea să mă avertizeze printr-o scrisoare, ori să-mi dea un telefon...}

^{—Ştia bine că n-ai fi ţinut seama de avertismen­tul lui, îi replică Anghel Cernica. Şi nu numai de-al lui.}

^{— Asta-i adevărat, recunoscu Sergiu. Dar borfa­şul acela de Cerceluş era cât pe ce să bage cuţitul în mine!}

^{— Fii convins că n-ar fi stat la tocmeală, conchise Cernica. Şi adăugă: Nu te-ar fi înjunghiat însă mortal. Ăştia se pricep să scoată pe cineva din cir­culaţie fără consecinţe grave.}

^{— Deci meşterul e! constată Sergiu mâhnit. Pen­tru interesele lui e în stare să bage cuţitul în mine.}

^{— Probabil că n-or fi nişte interese oarecare, îl avertiză Cernica.}

^{—Şi eu, ca un fraier, pornisem încoace însufleţit de cele mai alese gânduri filiale, continuă poetul să se jeluiască.}

^{— Nu te pripi, îl sfătui Cernica, atâta vreme cât nu se ştie care e şi mai ales unde e adevărul... Până acum am făcut doar nişte speculaţii.}

^{— Dar faptele rămân fapte, îi aminti Sergiu Boniga.}

^{Cornel Voinea se strecură discret în cabinetul lui Stelian Coman. Colonelul îi aruncă o privire scurtă, pe sub sprâncene şi continuă să citească rapoartele din acea zi. Căpitanul mai făcu doi-trei paşi, sperând să-l determine pe colonel să-i acorde oarecare atenţie. Acesta însă mormăi:}

^{— Ia loc!}

^{Voinea se aşeză pe scaunul capitonat, îşi potrivi mapa pe genunchi şi încercă să ghicească starea de spirit a şefului său. „Bătrânul lup e cam zbârlit azi”, îşi zise el.}

^{Colonelul hotărî, în sfârşit, să ridice ochii de pe hârtii.}

^{— Noutăţi?}

^{— Statu quo! rosti cu oarecare emfază Voinea.}

^{— Văd că răsfoieşti „Dicţionarul de expresii celebre”! îl ironiză Coman.}

^{Căpitanul se simţi ofensat.}

^{— Îmi pregătesc lucrarea de doctorat, tovarăşe colonel, şi cu această ocazie îmi mai împrospătez cunoştinţele de latină.}

^{— Nu mai spune! se îmblânzi Coman pe neaştep­tate. Ai ambiţia să semnezi „căpitan doctor Cornel Voinea”?}

^{— Până atunci poate ajung maior! îndrăzni căpitanul să folosească un ton mai glumeţ.}

^{— Poate! rosti Coman cu o umbră de îndoială.}

^{— Vă îndoiţi? prinse Voinea mai mult curaj.}

^{— Dacă te împotmoleşti mult în Deltă, mormăi Coman, nu ştiu, zău!}

^{Voinea îşi îndreptă brusc spatele, tuşi scurt, în pumn, şi rosti pe un ton oficial:}

^{— Vă raportez că am făcut tot ce mi-a fost posibil.}

^{— Adică?}

^{— În cazul marinarului Spirea Ivancea...}

^{— N-ai aflat nimic concret, îi reteză Coman vorba.}

^{—Ştiu totuşi cine l-a expediat pe fundul lacului, stărui Voinea.}

^{— Nu, zău!}

^{— Pun gâtul că e mâna lui Theo Boniga, continuă căpitanul cu glasul scăzut.}

^{— Ce legătură avea amărâtul ăsta cu Boniga?}

^{— A lucrat pentru el.}

^{— Când?}

^{— Cât timp a fost marinar pe vasul pentru excur­sioniştii străini.}