^{Cât de voie, cât de nevoie, biologul şi poetul se aşezară la masa lui Gheorghe, la care se mai aflau încă doi pescari.}

^{— Pe unde aţi mai umblat? îi cercetă bărbatul Paulinei, cu ochi veseli, pe cei poftiţi de el. Şi continuă fără să mai aştepte răspuns, adresându-se di­rect lui Rolo: Mereu vorbesc cu nevastă-mea despre mata. Îl recomandă apoi pescarilor de la masă: Ce băiat bun! Frumos şi cuminte ca o fată mare! Uite-aşa un şef ne-ar trebui.}

^{Aluzia era clară. Rolo şi Sergiu schimbară câte un zâmbet complice. Dar pescarul din dreapta se simţi dator să precizeze:}

^{— Las’ că avem şefă bună!}

^{— Avem! Să ne-o ţie Dumnezeu! E fată bună! Dar nu i-ar strica un bărbat ca dumneata, îi sugeră Gheorghe biologului. Şi-l întrebă fără ocol: De ce n-ai luat-o? Rolo îi zâmbi încurcat. Vorbesc serios! insistă pescarul. Ce-ai aşteptat? Trebuia s-o iei.}

^{— As fi luat-o, dar...}

^{— Nu trebuia să te codeşti, îl dojeni Gheorghe. Ce mai tura-vura! Dacă puneai mâna pe ea, acum era a dumitale.}

^{Pe fruntea lui Rolo se ivi o cută adâncă, pe care se grăbi s-o şteargă cu un zâmbet.}

^{— Treaba asta, încercă el un ton mai glumeţ, se face în doi. Presupun că trebuia să vrea şi ea.}

^{— Oho! izbucni Gheorghe într-un râs gros, băr­bătesc. Tare mai eşti fleţ! Iartă-mă căţi-o spun!}

^{— Nu te jena, îl încurajă Sergiu amuzat.}

^{— Dacă aştepţi învoirea fetei, îşi susţinu pescarul punctul de vedere, n-o mai duci la biserică nici la pastele cailor. Ce? E după ea? Dacă nu vrea de bună voie, vine de nevoie.}

^{— Cum? îl îmboldi Sergiu din ce în ce mai amuzat.}

^{— O furi şi gata! tună Gheorghe. Fără multă vorbă!}

^{Pescarii de la masă izbucniră în râs. Chiar şi lor le venea greu să-şi imagineze o asemenea scenă: Dana Voicilă, ditamai inginer, şefa secţiei piscicole, furată ca o fetişcană oarecare de biolog. Vădit în­veselit, Rolo remarcă:}

^{— Ar fi o idee!}

^{Încălzit de-a binelea, Gheorghe căută să-i con­vingă pe deplin:}

^{— Vă spun eu că numai aşa trebuie procedat! Hotărât! Eu cum am făcut când am luat-o pe Paulina? La fel! Am văzut-o la o nuntă, mi-a plăcut, am poftit-o la joc... Am jucat-o până am scos sufletul din ea... Iar după aceea, la vreo două sau trei săptămâni, i-am zis: „Vii după mine?” Ea a început să se fa­solească. „Bine, mi-am zis, dacă nu vii de bună voie, o să mergi de nevoie.” Am mai lăsat-o să se gândească o săptămână, după care m-am dus iarăşi la ea în sat, cu o barcăşi cu doi prieteni. Am aşteptat să se culce ai ei şi-am chemat-o pe Paulina afară. Ea, ca proasta, a venit. Am momit-o cât mai aproape de locul unde am priponit barca. Şi acolo am mai întrebat-o o dată: „Mergi după mine?” Ea a în­ceput din nou să mă joace pe degete. „Ei! Fir-ai tu să fii!” m-am înfuriat. I-am astupat gura şi-am fluierat după prietenii mei. Îi ştiţi, se adresă Gheorghe pescarilor de la masă: Vasile al lui Timofte şi Cozma Vădanei. Pescarii îi întăriră spusele. I-am pus apoi un sac în cap, continuă Gheorghe, am săl­tat-o în spate ca pe un tăbâltoc şi tiva cu ea la barcă. Am făcut rău? ceru el părerea lui Rolo.}

^{Biologul îl cerceta cu vădită admiraţie. Pescarul ştiuse ce voia. Cu toate că nu era un bărbat fru­mos – cu faţa de cal şi nasul lung, ascuţit – Gheorghe avea una din cele mai frumoase neveste din sat. Pe deasupra, Paulina mai era o foarte bună gospodinăşi-o excelentă mamă pentru cei patru copii.}

^{— La dumnealor e altă situaţie, interveni, cu bun simţ, pescarul din stânga lui Rolo. Dânsa e inginer...}

^{—Şi ce dacă-i inginer? îi reteză Gheorghe vorba. Nu-i tot femeie? Nu simte la fel ca una de-ale noastre?}

^{Ospătarul aduse sticlele de bere comandate de Rolo împreună cu un rând de votcă pentru pescari. Pe Gheorghe îl nemulţumea însă ceva.}

^{— Ce e? se interesă biologul, văzându-l pe pes­car măsurând din ochi cinzeaca. Vrei altă băutură?}

^{— Nu.}

^{— E prea puţină?}

^{Gheorghe nu-i răspunse. Continuă să privească sticluţa în zare. Şi constatarea îl revoltă. Nivelul băuturii era ceva mai jos de semnul convenţional.}

^{— Chelner! strigă el pe un ton poruncitor. Ospă­tarul reveni la masă, înclinându-se prevenitor:}

^{— Mai doriţi ceva?}

^{— Ia cinzeaca asta de aici şi dă afară aerul din ea! îi servi Gheorghe una din glumele sale preferate.}

^{Rolo şi Sergiu izbucniră spontan în râs. Pentru ei gluma era nouă. Mulţumit de efectul produs, Gheor­ghe căută cu privirea în jur pentru a mai plasa un „aforism” de local. Sorţii căzură pe un consumator de la masa vecină, o figură obişnuită de beţivan, care tocmai dădea o votcă peste cap, oţărându-se la pahar.}

^{— Bietul de tine! îl căină Gheorghe. Nu-ţi place, aşa-i? Şi nimeni nu ne crede!}

^{Hohotele din jur întrecură aşteptările mucalitului.}

^{— Eşti o co... moară la casa omului! reuşi Rolo să îngăimeze, în timp ce-şi ştergea ochii de râs. Bio­logul simţi apoi cotul lui Gheorghe. Nedumerit, ri­dică privirea. Cu un gest scurt, din cap, pescarul îl invită să-şi îndrepte atenţia spre gărduleţul care despărţea grădina de vară de stradă. Rolo îi zări pe Anghel Cernica şi Dana Voicilă opriţi la intrare. După gesturi, gazetarul părea a o invita pe inginerita să păşească în local, dar aceasta se împotrivea. Rolo se ridică imediat de la masă.}

^{— Mă iertaţi! făcu el către pescari.}

^{Porni fără întârziere spre cei doi, făcându-i semn şi lui Sergiu să-l urmeze.}

^{— Nu intraţi? îi pofti biologul pe noii-sosiţi. Au bere rece... Lucru rar pe aici!}

^{— Dar nu văd nicio masă liberă! observă Cernica.}

^{— Facem rost şi de masă, îl încredinţă Rolo.}

^{Sergiu se mai ţinea încă la distanţă, însăDana îi zâmbi amical:}

^{— Mai sunteţi supărat pe mine?}

^{— Nici n-am fost, îi replică poetul.}

^{— Cu atât mai bine, conchise ea, strecurându-se printre mese.}

^{Responsabilul Bufetului ţinu să-i servească perso­nal pe noii-veniţi. Aduse o masăşi patru scaune, pe care le aşeză într-un colţ mai ferit. Aşternu apoi o faţă de masă albă, imaculată. Se învârtea cu deose­bire în jurul şefei secţiei piscicole locale.}

^{— Doriţi un grătar? o consultă el pe Dana.}

^{— Aveţi aşa ceva? făcu Sergiu surprins.}

^{Ca să fie mai convingător, responsabilul îşi supse degetele;}

^{— Ne-a sosit un muşchiuleţ de porc...}

^{— Ar fi grozav! exclamă tânărul Boniga. De când umblu prin Deltă am şi uitat gustul grătarului.}

^{— Cine stă prea multă vreme pe la noi uită multe gusturi, îl preveni Dana.}

^{— În schimb descoperă altele, îi replică poetul.}