Cât de voie, cât de nevoie, biologul şi poetul se aşezară la masa lui Gheorghe, la care se mai aflau încă doi pescari.
— Pe unde aţi mai umblat? îi cercetă bărbatul Paulinei, cu ochi veseli, pe cei poftiţi de el. Şi continuă fără să mai aştepte răspuns, adresându-se direct lui Rolo: Mereu vorbesc cu nevastă-mea despre mata. Îl recomandă apoi pescarilor de la masă: Ce băiat bun! Frumos şi cuminte ca o fată mare! Uite-aşa un şef ne-ar trebui.
Aluzia era clară. Rolo şi Sergiu schimbară câte un zâmbet complice. Dar pescarul din dreapta se simţi dator să precizeze:
— Las’ că avem şefă bună!
— Avem! Să ne-o ţie Dumnezeu! E fată bună! Dar nu i-ar strica un bărbat ca dumneata, îi sugeră Gheorghe biologului. Şi-l întrebă fără ocol: De ce n-ai luat-o? Rolo îi zâmbi încurcat. Vorbesc serios! insistă pescarul. Ce-ai aşteptat? Trebuia s-o iei.
— As fi luat-o, dar...
— Nu trebuia să te codeşti, îl dojeni Gheorghe. Ce mai tura-vura! Dacă puneai mâna pe ea, acum era a dumitale.
Pe fruntea lui Rolo se ivi o cută adâncă, pe care se grăbi s-o şteargă cu un zâmbet.
— Treaba asta, încercă el un ton mai glumeţ, se face în doi. Presupun că trebuia să vrea şi ea.
— Oho! izbucni Gheorghe într-un râs gros, bărbătesc. Tare mai eşti fleţ! Iartă-mă căţi-o spun!
— Nu te jena, îl încurajă Sergiu amuzat.
— Dacă aştepţi învoirea fetei, îşi susţinu pescarul punctul de vedere, n-o mai duci la biserică nici la pastele cailor. Ce? E după ea? Dacă nu vrea de bună voie, vine de nevoie.
— Cum? îl îmboldi Sergiu din ce în ce mai amuzat.
— O furi şi gata! tună Gheorghe. Fără multă vorbă!
Pescarii de la masă izbucniră în râs. Chiar şi lor le venea greu să-şi imagineze o asemenea scenă: Dana Voicilă, ditamai inginer, şefa secţiei piscicole, furată ca o fetişcană oarecare de biolog. Vădit înveselit, Rolo remarcă:
— Ar fi o idee!
Încălzit de-a binelea, Gheorghe căută să-i convingă pe deplin:
— Vă spun eu că numai aşa trebuie procedat! Hotărât! Eu cum am făcut când am luat-o pe Paulina? La fel! Am văzut-o la o nuntă, mi-a plăcut, am poftit-o la joc... Am jucat-o până am scos sufletul din ea... Iar după aceea, la vreo două sau trei săptămâni, i-am zis: „Vii după mine?” Ea a început să se fasolească. „Bine, mi-am zis, dacă nu vii de bună voie, o să mergi de nevoie.” Am mai lăsat-o să se gândească o săptămână, după care m-am dus iarăşi la ea în sat, cu o barcăşi cu doi prieteni. Am aşteptat să se culce ai ei şi-am chemat-o pe Paulina afară. Ea, ca proasta, a venit. Am momit-o cât mai aproape de locul unde am priponit barca. Şi acolo am mai întrebat-o o dată: „Mergi după mine?” Ea a început din nou să mă joace pe degete. „Ei! Fir-ai tu să fii!” m-am înfuriat. I-am astupat gura şi-am fluierat după prietenii mei. Îi ştiţi, se adresă Gheorghe pescarilor de la masă: Vasile al lui Timofte şi Cozma Vădanei. Pescarii îi întăriră spusele. I-am pus apoi un sac în cap, continuă Gheorghe, am săltat-o în spate ca pe un tăbâltoc şi tiva cu ea la barcă. Am făcut rău? ceru el părerea lui Rolo.
Biologul îl cerceta cu vădită admiraţie. Pescarul ştiuse ce voia. Cu toate că nu era un bărbat frumos – cu faţa de cal şi nasul lung, ascuţit – Gheorghe avea una din cele mai frumoase neveste din sat. Pe deasupra, Paulina mai era o foarte bună gospodinăşi-o excelentă mamă pentru cei patru copii.
— La dumnealor e altă situaţie, interveni, cu bun simţ, pescarul din stânga lui Rolo. Dânsa e inginer...
—Şi ce dacă-i inginer? îi reteză Gheorghe vorba. Nu-i tot femeie? Nu simte la fel ca una de-ale noastre?
Ospătarul aduse sticlele de bere comandate de Rolo împreună cu un rând de votcă pentru pescari. Pe Gheorghe îl nemulţumea însă ceva.
— Ce e? se interesă biologul, văzându-l pe pescar măsurând din ochi cinzeaca. Vrei altă băutură?
— Nu.
— E prea puţină?
Gheorghe nu-i răspunse. Continuă să privească sticluţa în zare. Şi constatarea îl revoltă. Nivelul băuturii era ceva mai jos de semnul convenţional.
— Chelner! strigă el pe un ton poruncitor. Ospătarul reveni la masă, înclinându-se prevenitor:
— Mai doriţi ceva?
— Ia cinzeaca asta de aici şi dă afară aerul din ea! îi servi Gheorghe una din glumele sale preferate.
Rolo şi Sergiu izbucniră spontan în râs. Pentru ei gluma era nouă. Mulţumit de efectul produs, Gheorghe căută cu privirea în jur pentru a mai plasa un „aforism” de local. Sorţii căzură pe un consumator de la masa vecină, o figură obişnuită de beţivan, care tocmai dădea o votcă peste cap, oţărându-se la pahar.
— Bietul de tine! îl căină Gheorghe. Nu-ţi place, aşa-i? Şi nimeni nu ne crede!
Hohotele din jur întrecură aşteptările mucalitului.
— Eşti o co... moară la casa omului! reuşi Rolo să îngăimeze, în timp ce-şi ştergea ochii de râs. Biologul simţi apoi cotul lui Gheorghe. Nedumerit, ridică privirea. Cu un gest scurt, din cap, pescarul îl invită să-şi îndrepte atenţia spre gărduleţul care despărţea grădina de vară de stradă. Rolo îi zări pe Anghel Cernica şi Dana Voicilă opriţi la intrare. După gesturi, gazetarul părea a o invita pe inginerita să păşească în local, dar aceasta se împotrivea. Rolo se ridică imediat de la masă.
— Mă iertaţi! făcu el către pescari.
Porni fără întârziere spre cei doi, făcându-i semn şi lui Sergiu să-l urmeze.
— Nu intraţi? îi pofti biologul pe noii-sosiţi. Au bere rece... Lucru rar pe aici!
— Dar nu văd nicio masă liberă! observă Cernica.
— Facem rost şi de masă, îl încredinţă Rolo.
Sergiu se mai ţinea încă la distanţă, însăDana îi zâmbi amical:
— Mai sunteţi supărat pe mine?
— Nici n-am fost, îi replică poetul.
— Cu atât mai bine, conchise ea, strecurându-se printre mese.
Responsabilul Bufetului ţinu să-i servească personal pe noii-veniţi. Aduse o masăşi patru scaune, pe care le aşeză într-un colţ mai ferit. Aşternu apoi o faţă de masă albă, imaculată. Se învârtea cu deosebire în jurul şefei secţiei piscicole locale.
— Doriţi un grătar? o consultă el pe Dana.
— Aveţi aşa ceva? făcu Sergiu surprins.
Ca să fie mai convingător, responsabilul îşi supse degetele;
— Ne-a sosit un muşchiuleţ de porc...
— Ar fi grozav! exclamă tânărul Boniga. De când umblu prin Deltă am şi uitat gustul grătarului.
— Cine stă prea multă vreme pe la noi uită multe gusturi, îl preveni Dana.
— În schimb descoperă altele, îi replică poetul.