,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Păi dacă te iei după dânsul! îl dojeni Paulina. Femeia se întoarse apoi spre biolog şi reluă cicăleala prietenoasă: Da’ cum de te-ai îndurat să mai dai şi pe la noi?}

^{— M-am rătăcit prin baltăşi m-am pomenit aici, glumi Rolo.}

^{— Eu ştiu că te rătăceşti, dar nu prin bălţi, ci pe la alte case, îl privi ea bănuitoare.}

^{Rolo Miron îi zâmbi blajin, înţelegător, ca unui copil. Dezarmată, Paulina trecu imediat la îndatoririle ei de gazdă.}

^{— Aţi mâncat ceva?}

^{— Mulţumesc, avem în desagă, o preveni biologul}

^{— Raţă sau gâscă?}

^{— Raţă.}

^{Biologul întinse involuntar mâna spre rucsacul uzat, de-o culoare greu de definit. Ochii Paulinei luciră de plăcere.}

^{— Avem şi pentru copii două bucăţi, se grăbi Sergiu Boniga s-o prevină.}

^{— O să le facă mare bucurie! rosti femeia.}

^{Dintr-un pachet grosolan, biologul scoase o raţă sălbatică gătită de el în spuză. Paulina nu se lăsă mult rugată. Apucă pulpa de raţăşi muşcă din ea cu poftă, fără a-şi întrerupe sporovăială.}

^{— Cum aţi dus-o? îi învălui ea pe cei doi drumeţi într-o privire caldă, maternă. Noaptea e uricios în baltă. Acum sunt mulţi ţânţari.}

^{— După ce ne băgăm în polog, ne simţeam ca într-un palat, o încredinţă Rolo.}

^{— Ce să zic? făcu Paulina în zeflemea. Halal pa­lat! M-am născut şi-am trăit în baltă... Dar nu m-aş împăca niciodată cu viaţa pe care o duci dumneata.}

^{— Trai mai frumos ca ăsta nu cunosc, mai adăugă biologul în timp ce-şi împingea rucsacul spre capătul băncii.}

^{— Dacă vreţi să vă întindeţi oleacă, poftiţi în casă, îl îndemnă Paulina.}

^{— Nu-i nevoie, se împotrivi biologul. Ne-am învăţa cu nărav. Nu-i aşa, poete?}

^{— Ba! îi răspunse Sergiu. Ca să fiu sincer, mi-i dor de un pat cu somierăşi saltea groasă.}

^{— Mi-am pierdut vremea de pomană cu tine, îşi mărturisi biologul dezamăgirea. N-ai să ajungi nici­odată un... „greenhorn” al Deltei.}

^{— Nestatornică fiinţă mai eşti! se amestecă din nou în vorbă Paulina.}

^{— Nu-s nestatornic de loc, îi replică Rolo. De câte ori trec pe aici, mă opresc mereu la aceeaşi casă.}

^{— Eşti statornic în uşărnicie, continuă Paulina să-l dojenească. Iar fetele nu umblă după vântură lume.}

^{— Apropo de „statornicia” fetelor, zâmbi biologul amar. Ea ce mai face?}

^{— Munceşte.}

^{—Şi altceva?}

^{— Nimic.}

^{— Am auzit că s-a şi lăsat de... „pictură”!}

^{— Zi ferească Dumnezeu! îl dojeni Paulina. Şi-ar trebui să te gândeşti că oleacă de vină porţi şi dum­neata.}

^{— Eu? făcu biologul surprins. De ce?}

^{— Dacă erai mai statornic şi te astâmpărai pe acasă...}

^{— La care casă? rosti Rolo leneş, ascunzându-şi un căscat.}

^{— Fă-ţi una! îl îndemnă femeia. Dacă vrei, îţi gă­sesc eu în sat un loc bun de casă.}

^{Rolo izbucni într-un râs gros, bărbătesc. Sergiu zâmbi stingher.}

^{— Fiindcă veni vorba de casă, continuă biologul, ostoindu-şi râsul. Noi unde dormim la noapte?}

^{— Aici, în faţă, nu mai am nimic liber, îi preveni Paulina. Camera în care a stat tatăl dumnealui, arătă ea spre Sergiu, a luat-o alt domn, din Bucureşti.}

^{— Cine mai e şi ăsta? se interesă Rolo într-o doară.}

^{— Domnul Cernica, rosti Paulina nu fără o umbră de mândrie.}

^{— Anghel Cernica? făcu Sergiu surprins. Paulina îi confirmă. E colosal! se bucură sincer poetul. Vul­poiul! Nu mi-a spus că are de gând să vină încoace... Unde-i acum?}

^{— La plajă! îl informă femeia.}