^{— Asta am încercat şi eu să aflu, îi mărturisi Sergiu.}

^{— Te-a intrigat va să zicăşi pe tine faptul? constată gazetarul mulţumit de sine. Şi ce-a zis?}

^{— Mi-a dat nişte răspunsuri evazive: „interes uman”... „dorinţa de a cunoaşte un poet”... etc., etc. Intuiesc însă că vrea să se folosească de mine ca să poată ajunge la „meşter”.}

^{— Are într-adevăr de încheiat nişte socoteli cu taică-tu... Dar nu numai el... Aici, în sat, mai este şi-un flăcău care-i poartă sâmbetele... De aceea te-aş sfătui să fii foarte prudent.}

^{— Rolo e un om corect, îl apără Sergiu pe biolog.}

^{— S-ar putea să fie chiar foarte bine intenţionat, îi replică gazetarul. Dar e suspectă totuşi intervenţia lui atât de promptăşi de oportună în noaptea aceea de la Tulcea.}

^{— Să fi fost oare înţeles cu cei doi şantagişti?}

^{— O ipoteză, îi preciză Cernica. Adică se putea foarte bine să-i fi năimit chiar el... Să-i fi plătit, ca să te urmăreascăşi să te atace, iar dumnealui să intervină după aceea la momentul potrivit. Or pentru un asemenea gest rămâi recunoscător toată viaţa cuiva.}

^{— Dar ţi-am spus că ticăloasa aia de fată m-a agăţat încă din Bucureşti! îi aminti Sergiu.}

^{— Asta n-are nicio importanţă, îi replică Anghel Cernica în timp ce-şi potrivea binoclul la ochi. Era normal ca acţiunea să înceapă în Bucureşti, acolo unde găsea şi oamenii de care avea nevoie şi locul cel mai indicat.}

^{— Mă întreb însă de ce n-au căutat să mă uşu­reze de bani în Bucureşti? Fiindcă Cerceluş putea să dea foarte bine buzna şi-n apartamentul în care m-a dus Delia.}

^{— Asta e! conchise Cernica, luându-şi binoclul de la ochi. Dacă erau nişte şantagişti de rând, nu veneau până la Tulcea pentru o amărâtă de sumă.}

^{— Erau două mii cinci sute de lei, îi aminti Sergiu.}

^{— Pentru ei era un fleac. Numai pentru tine ar fi fost un dezastru. Ar fi trebuit să te întorci imediat acasăşi să te apuci de lucru, ca să faci rost de uiţi bani.}

^{— Asta cam aşa e! încuviinţă Sergiu.}

^{— De aceea, tot eu mă întorc şi zic: cei doi şantagişti nu urmăreau ca principal scop bănuţii tăi, ci... alungarea ta din Deltă.}

^{— I-a năimit totuşi cineva?}

^{— Mai mult ca sigur.}

^{— Dar cine? Cine are interes să nu fiu aici? Rolo Miron?}

^{— Nu! El te vrea mai curând în Deltă.}

^{— Prin urmare, Rolo n-are niciun amestec! răsuflă Sergiu bucuros.}

^{— Aşa cred.}

^{— Atunci... cine?}

^{În loc de răspuns, Anghel Cernica duse din nou binoclul la ochi, îndreptându-l către insula conturata ca o semilună.}

^{— Priveşte! îl invită el şi pe Sergiu.}

^{Tânărul Boniga luă binoclul din mâinile gazetarului şi începu să cerceteze insula pe îndelete.}

^{— Acolo e bârlogul meşterului? rosti el sec.}

^{— Acolo.}

^{— Cum se numeşte insula asta?}

^{— N-are nume... E cea mai nouă formaţiune de hol, cum ar spune probabil prietenul tău Rolo Miron.}

^{— Ce gusturi are şi meşterul! adăugă Sergiu, nedezlipindu-şi privirea de la insulă.}

^{— Cam ciudate! Într-adevăr! sublinie, la rându-i, Cernica. Dar el a fost toată viaţa un excentric.}

^{Tânărul Boniga îşi desprinse în sfârşit binoclul de la ochi şi căută privirea gazetarului:}

^{— Presupui deci că a fost mâna meşterului?}

^{— Doar pe el l-ar incomoda prezenţa ta în Deltă.}

^{—Şi pentru asta trebuie să recurgă la asemenea acte banditeşti? rosti Sergiu indignat. Putea să mă avertizeze printr-o scrisoare, ori să-mi dea un telefon...}

^{—Ştia bine că n-ai fi ţinut seama de avertismen­tul lui, îi replică Anghel Cernica. Şi nu numai de-al lui.}

^{— Asta-i adevărat, recunoscu Sergiu. Dar borfa­şul acela de Cerceluş era cât pe ce să bage cuţitul în mine!}

^{— Fii convins că n-ar fi stat la tocmeală, conchise Cernica. Şi adăugă: Nu te-ar fi înjunghiat însă mortal. Ăştia se pricep să scoată pe cineva din cir­culaţie fără consecinţe grave.}

^{— Deci meşterul e! constată Sergiu mâhnit. Pen­tru interesele lui e în stare să bage cuţitul în mine.}

^{— Probabil că n-or fi nişte interese oarecare, îl avertiză Cernica.}

^{—Şi eu, ca un fraier, pornisem încoace însufleţit de cele mai alese gânduri filiale, continuă poetul să se jeluiască.}

^{— Nu te pripi, îl sfătui Cernica, atâta vreme cât nu se ştie care e şi mai ales unde e adevărul... Până acum am făcut doar nişte speculaţii.}

^{— Dar faptele rămân fapte, îi aminti Sergiu Boniga.}

^{Cornel Voinea se strecură discret în cabinetul lui Stelian Coman. Colonelul îi aruncă o privire scurtă, pe sub sprâncene şi continuă să citească rapoartele din acea zi. Căpitanul mai făcu doi-trei paşi, sperând să-l determine pe colonel să-i acorde oarecare atenţie. Acesta însă mormăi:}

^{— Ia loc!}

^{Voinea se aşeză pe scaunul capitonat, îşi potrivi mapa pe genunchi şi încercă să ghicească starea de spirit a şefului său. „Bătrânul lup e cam zbârlit azi”, îşi zise el.}

^{Colonelul hotărî, în sfârşit, să ridice ochii de pe hârtii.}

^{— Noutăţi?}

^{— Statu quo! rosti cu oarecare emfază Voinea.}