,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{— Dar v-aş sfătui, mi-am rostit eu atunci sentinţa, să vă căutaţi alt portaltoi.}

^{Cernica izbucni în râs. Replica Danei îl încântase. Dar ea nu uităsă-i facă precizarea:}

^{— Din păcate, a fost o victorie de scurtă durată. Şi unica.}

^{O bătaie discretă în uşă le întrerupse discuţia.}

^{— Cine e? întrebă Dana.}

^{— Eu, tovarăşă inginer, se auzi un glas gros de afară.}

^{Era şeful de post.}

^{— Intră! îl pofti Dana.}

^{Miliţianul umplu cadrul uşii. Salută respectuos, milităreşte:}

^{— Să trăiţi!}

^{— Poftim, îl invită ingineriţa, oferindu-i un scaun. Cred că a mai rămas un pahar de vin şi pentru dum­neata.}

^{— Mulţumesc! zâmbi şeful de post cu gura lui mare, plină de dinţi puternici. Dar mă grăbesc.}

^{— Ai treabă cu mine? se interesă Dana.}

^{— Aş avea! Şi-n timp ce privea încurcat spre Cernica, adăugă: Ceva... mai confidenţial.}

^{— Săştii că n-am niciun secret faţă de dumnea­lui, îl făcu Dana atent pe şeful de post. Îl cunoşti! Nu?}

^{— D-apoi cum să nu! făcu subofiţerul, mutându-şi greutatea trupului de pe un picior pe altul. Numai că chestiunea vă priveşte mai mult... personal.}

^{— Cu atât mai bine! îşi menţinu ingineriţa hotărârea.}

^{— Cum doriţi! se dădu miliţianul bătut.}

^{—Şi te rog încă o dată să iei loc, stărui Dana.}

^{Şeful de post îşi săltă teaca pistolului şi porthartul, pentru a se putea aşeza pe scaunul oferit. Refuză în schimb invitaţia de-a ciocni un pahar cu vin.}

^{— Când sunt în exerciţiul funcţiunii nu servesc niciodată, se scuză el către Cernica. Doar ştiţi cum sunt oamenii... E de-ajuns să te simtă unul mirosind a băutură, căşi strigă în gura mare cum că ai fost beat.}

^{— Despre ce-i vorba? se arătă Dana nerăbdătoare.}

^{— Am fost nevoit să reţin la post, pentru cerce­tări, trei băieţi de-ai dumneavoastră, îi comunicăşeful de post pe un ton oficial.}

^{— Pe care? făcu ingineriţa, încruntându-şi sprân­cenele groase.}

^{— E vorba de Pavel, Mitrofan şi Xenofont.}

^{— Asta-i cea mai bună brigadă! sări ingineriţa ca arsă.}

^{— O fi, rosti miliţianul moale, dar au comis un act huliganic.}

^{— Când?}

^{— Acum o jumătate de oră.}

^{— Împotriva cui?}

^{— A „’mnealui”, rosti şeful de post, făcându-i ingineriţei discret cu ochiul.}

^{— Care „’mnealui”? îşi ieşi aceasta din fire, nepricepând semnificaţia semnului ce i se adresa.}

^{— A... „’mnealui”!... Din Insulă! continuăşeful de post, privind tot mai încurcat când la ingineriţă, când la Anghel Cernica.}

^{Dana Voicilă amuţi, fixând cu privirea o firimitură de pe masă. Cernica o simţea încordată ca o strună.}

^{—Şi cum s-a întâmplat? întrebă ca cu glasul su­grumat, după o tăcere prelungită.}

^{— „’Mnealui” venea de la Poştă, începu şeful de post să-i explice. Şi când a trecut prin părculeţ... unde era întuneric beznă... s-a trezit cu un sac în cap, trântit la pământ şi ciomăgit zdravăn.}

^{— L-au bătut rău?}

^{— La cap e mai prost... îl coase doctorul... Altfel e teafăr.}

^{—Şi de unde ştii că cei trei băieţi sunt făptaşii? se interesă Dana. I-a văzut cineva?}

^{— Nu.}