"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » » ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Add to favorite ,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

Poartă-te frumos, fiindcă nu-i exclus s-o mai ai totuşi mamă, îl sfătui Rolo.

Oare? făcu Sergiu neîncrezător. Şi-l cercetă imediat pe biolog cu o privire bănuitoare: Ai şi re­nunţat la luptă?

Tarde venientibus... ossa! îi replică acesta re­semnat.

Îmi pare rău, îl compătimi Sergiu.

D-apoi mie!

Spre surprinderea celor doi tineri, Dana Voicilă reveni lângă ei:

Sunteţi într-adevăr fiul pictorului Boniga? se adresă ea direct lui Sergiu.

De douăzeci şi unu de ani, îi răspunse acesta impertinent.

N-o iertase pe ingineriţă. Dar aceasta se prefăcu a nu-i lua în seamă obrăznicia şi continuă să-l descoase:

Aţi venit, presupun, în vizită la tatăl dumnea­voastră!

Nici gând! îi replică sec tânărul Boniga.

Cum aşa?! se arătă ingineriţa mirată.

Dintr-un motiv binecuvântat, duduiţă, îşi păstră Sergiu tonul obraznic. Sunt un fiu renegat.

Renegarea e de altfel reciprocă, se simţi bio­logul dator să aducă precizarea ce i se părea necesară.

Şi atunci? continuă Dana să-l cerceteze pe poet cu o privire rece, dar mai puţin potrivnică.

Trecerea prin acest sat e cumva interzisă? în­trebă acesta în zeflemea.

M-aţi înţeles greşit, se grăbi ingineriţa să-l lă­murească. Voiam săştiu doar ce interes v-a deter­minat să faceţi cunoştinţă cu mine...

Sergiu hotărî să fie ceva mai binevoitor cu ea şi-i răspunse pe un ton vădit glumeţ:

Un interes profesional, cum ar zice amicul nos­tru comun Rolo Miron.

Oare aşa să fie? continuă Dana să-l cerceteze cu bănuială.

Interes filial, vă încredinţez, nu e, îi răspunse Sergiu cu sarcasm.

Ingineriţa înghiţi în sec. Nu mai replică. Aruncă în schimb o privire grea lui Rolo Miron.

Rămâne totuşi o „necunoscută” prezenţa dânsului aici!

Biologul se mulţumi să se încline protocolar fără a-i răspunde. Iar după plecarea ingineriţei, îi stre­cură lui Sergiu;

Nu-i câtuşi de puţin nepăsătoare faţă de pre­zenţa ta aici!

În schimb am impresia că tu eşti „necunos­cuta „ la care se referea.

Crezi?

Presupune şi pe bun temei căm-ai adus aici cu un anumit scop.

O fi! se prefăcu Rolo nepăsător.

E convinsă că vrei s-o desparţi definitiv de meşter, mai adăugă Sergiu.

Şi dacă ar fi aşa?

Nu văd de ce n-ai face-o! se învoi tânărul Bo­niga. Meşterul nu merită o femeie ca ea.

Oho! exclamă biologul. Trebuie să fiu pre­caut... Îţi cam place!

Şi-ncă foarte mult! mărturisi Sergiu. E o afu­risită... Dar în ce te priveşte, perspectivele nu-s de loc roze.

Rămâne de văzut!

Tot mai speri? îl privi Sergiu cu surprindere.

Sunt obligat! rosti biologul pe un ton grav. E, dacă vrei, o obligaţie elementar-umană.

M-ai sufocat cu atâta „umanitarism”, declară Sergiu agasat. În numele acestei concepţii unii dau totul, iar alţii iau totul.

CAPITOLUL XIII

În grădina de vară a Bufetului local, consumatorii stăteau ciucure în jurul meselor rotunde, aşezate pe nisip. Dintre ei nu lipsea, fireşte, bărbatul Paulinei. Fiind un pescar ce se respecta, Gheorghe nu bea niciodată apă. Şi asta dintr-un motiv, după părerea lui, întemeiat.

Cine se hrăneşte cu peşte, propovăduia el ori­cui era dispus să-l asculte, nu trebuie să bea nici­odată apă. Lucru ştiut şi hotărât.

Nu stabilise Gheorghe această sfântă poruncă. O moştenise o dată cu meseria.

Peştelui nu-i place a treia apă, lămurea pes­carul, cu glas ridicat, „sfânta poruncă”.

Prima era apa în care trăiau peştii, iar a doua, cea în care se fierbeau.

Atât! tuna Gheorghe. A treia apă n-o mai suferă!

Şi pescarul nu se abătea cu nicio iotă de la po­runca bătrânească. Din aceeaşi pricină nu bea nici bere. Şi aceasta îi amintea de apă. De asemenea nici cu vinul nu se împăca. Şi avea dreptate. Vinul care ajungea până în satul lor era de proastă calitate.

După ce bei un kil, îşi rostea Gheorghe grav sentinţa, în loc săţi se înroşească urechile, îţi crapă capul de durere.

Singurele băuturi binecuvântate de Dumnezeu erau, după părerea lui fermă, spirtoasele. Şi-n special votca.

Bărbatul Paulinei dădea tocmai peste cap o cin­zeacă de votcă în momentul când îi zări, intrând în grădină, pe Rolo şi Sergiu. Cu un gest obişnuit, trânti cinzeaca pe masă, grăbindu-se să-i întâmpine pe noii veniţi.

Domnu’ Rolo! Domnu’ Sergiu! Ce bine-mi pare! le scutură el mâinile pe rând. Vă rog să ne faceţi cinstea! Aşa! Poftiţi la masa noastră!

Are sens