— Să zicem, conveni colonelul.
— Iar după ce-a fost debarcat, omul nu le-a mai trebuit, îşi susţinu Voinea ipoteza. A devenit incomod, dacă nu chiar periculos.
— Cine l-a debarcat?
— Căpitanul vasului.
— De ce?
— Spirea era tot mai nedisciplinat... Se ţinea de chefuri... Făcea trafic de valuta... De aur...
— De la început a fost zurbagiu?
— Nu! Numai după ce-a dat de bani.
— Să zicem! admise Coman. Dar cine l-a înecat? Voinea ridică din umeri. Colonelul stărui. Cu cine avea Spirea legături?
— Mi s-a trimis un cârnat întreg de nume. se grăbi căpitanul să-i precizeze.
—Şi?
— Niciun suspect.
— Pot să văd lista?
— Poftiţi! scoase Voinea o hârtie din mapă.
Colonelul trecu în fugă cu privirea peste listăşi conchise gânditor:
— Într-adevăr, niciuna din cunoştinţele lui Theo Boniga. Voinea tăcu. Coman îi înapoie hârtia şi adăugă: Dar dacă mobilul crimei e altul? O răzbunare, să zicem...
— Exclus! replică Voinea cu promptitudine. Spirea Ivancea n-avea niciun duşman de moarte, nicio încurcătură amoroasă mai deocheată.
— Medicul legist ce spune? Cum a fost omorât?
— Marinarul a încasat mai întâi o lovitură de vâslă în cap... S-au găsit aşchii de lemn în craniu. După aceea a fost dus cu o barcă până în mijlocul lacului şi azvârlit în apă.
— Asta înseamnă că Spirea s-a întâlnit cu cineva în preajma lacului.
— Fără îndoială.
Colonelul îşi privi colaboratorul câteva clipe în tăcere, apoi întrebă:
— Dar ce mai face „Egreta violetă”?
— În afară de aventuri amoroase, nimic nou de reţinut.
— Postul de observaţie?
— Funcţionează zi şi noapte.
— Theo Boniga nu s-a întâlnit în vremea asta cu nimeni?
— Absolut cu nimeni.
—Şi totuşi patronii lui de „dincolo” îi aşteaptă „marfa”, rosti colonelul mai mult pentru sine. Se pare că se bazează pe un transport cu totul deosebit, fiindcă se arată mai nerăbdători ca oricând.
— Cine naiba n-ar da oricât ca să obţină date despre „efectul R” care astăzi are o aplicabilitate imensă în electronică! exclamă Voinea.
— Am impresia că „marfa” a pornit sau va porni curând din Bucureşti spre Deltă, continuă Coman.
—Şi va trece prin mâinile lui Theo Boniga?
— Logic aşa ar fi.
— Dar individul ştie oare că-i supravegheat?
— Ce părere ai? îl ironiză Coman.
— Atunci de ce s-a izolat în Insulă? făcu Voinea nedumerit.
— Ca să aibă un alibi excelent! Nu s-a întâlnit cu nimeni... N-a primit şi n-a expediat nimic...
— Asta înseamnă că se bazează pe un om de legătură.
— La fel de bun ca şi el, îl completă colonelul.
— Pe ce cale vor încerca oare să expedieze „marfa” peste hotare?