^{CAPITOLUL XV}

^{Marcu Nisip trăgea ritmic la bobăici, în timp ce Rolo şi Sergiu aşteptau nerăbdători ivirea raţelor sălbatice. Străbătuseră aproape jumătate din luciul bălţii fără a întâlni vreun semn încurajator. Tânărul Boniga era chiar pe punctul de a renunţa la pândă, când un punct mişcător, negru-albăstrui, îi apăru în bătaia puştii. Scoase fără voie un chiot.}

^{— Răţoiul! Priveşte, bătrâne! E răţoiul de care vorbeai.}

^{Nisip lăsă vâslele şi, căutând în direcţia arătată de Sergiu, confirmă:}

^{— Cred căăsta e! Ce ziceţi? se adresă el apoi biologului. Frumos exemplar!}

^{Rolo se uită nedumerit la Nisip. În ochii mici ai Inspectorului descoperi nişte sclipiri jucăuşe.}

^{— Pare să fie un răţoi pe cinste, se decise în cele din urmă biologul să-l susţină pe inspector. Nu mă laşi pe mine la vâsle?}

^{— Poftim! se învoi Nisip.}

^{În timp ce Rolo desfăşura, cu barca, o adevărată manevră de învăluire, Sergiu nu slăbea nicio clipă din ochi promiţătorul vânat.}

^{Se apropiară cam la o bătaie de puşcă. Sergiu ochea atent, urmărind cu înfrigurare încercările de salvare ale răţoiului care simţea primejdia. Primul foc scăpă însă de sub controlul tânărului vânător Răţoiul măcăi speriat şi începu să bată disperat din aripi. Dar a doua împuşcătură nu-l mai cruţă. Pa sărea îşi lăsă capul în apă. Plutea cu aripii desfăcute.}

^{— Al meu e! ţipă Sergiu fericit.}

^{Inspectorul şi biologul schimbară iarăşi câte o privire scurtă. Sergiu Boniga nu-şi mai încăpea în piele. Se aplecă peste marginea bărcii, ca să-şi ridice prada. Împuşcase un răţoi mare, cu un penaj strălucitor. Şi-n timp ce cerceta vânatul cu luare aminte, remarcă:}

^{— Dacă nu m-aţi fi încredinţat amândoi că e un răţoi sălbatic, puteam să jur că-i domestic.}

^{Rolo duse palma la gură ca să-şi înăbuşe hohotele de râs, în vreme ce Nisip oficia grav deplina izbândă vânătorească a lui Sergiu. Între timp, acesta ajunsese cu cercetarea la labele păsării şi exclamă surprins:}

^{— Formidabil! E inelat!}

^{Descoperirea inelului metalic de la piciorul răţoiului îi mirăşi pe biolog. Îl consultă din nou, doar cu privirea, pe Marcu Nisip. Chipul de sfinx al inspectorului nu trăda însă nimic.}

^{„Mare hoţoman eşti, bătrâne!” îşi zise biologul, urmărind mai departe reacţiile lui Sergiu.}

^{Cu nerăbdarea şi curiozitatea unui copil care des făcea din cutie o nouă jucărie, tânărul Boniga răsucea în fel şi chip laba inelată.}

^{— Ce-i asta? făcu el nedumerit. În loc de număr... serie ceva. Începu să descifreze literele gravate pe inelul metalic: „De când te aştept... maestre Sergiu Boniga”.}

^{Rolo nu-şi mai putu stăpâni râsul, dar pe chipul lui Marcu Nisip persista acelaşi aer grav.}

^{— Am văzut eu că nu aducea a răţoi sălbatic, începu să se dezvinovăţească novicele vânător, pri­vind consternat la pasărea împuşcată. Prea era greoi... Nici nu putea să zboare. Sergiu se uită apoi pieziş la cei doi vânători: Care dintre dumnea­voastră mi-a făcut-o?}

^{— Providenţa! rosti solemn Marcu Nisip, ridicând mâinile spre cer.}

^{— Nu-i nimic! îl încurajă Rolo pe proaspătul vânător. O să-ţi prindă bine! Sunt sigur că de acum n-ai să mai confunzi niciodată un răţoi domestic cu unul sălbatic.}

^{Tânărul Boniga îşi muşcă înciudat buza de sus.}

^{— Nu vă iert, rosti el sentenţios, decât atunci când îmi veţi aduce în bătaia puştii un răţoi sălbatic au­tentic.}

^{— Merită osteneală! se învoi biologul.}

^{Rolo reluă vâslitul. Şi pe chipul lui mai stăruia voioşia provocată de renghiul jucat novicelui vânător. Sergiu, în schimb, privea posomorât peste întin­derea apei. Nu cuteza să se uite nici la Marcu Nisip, care păstra acelaşi aer de discreţie, nici la ochii ju­căuşi ai biologului. Pluteau în tăcere.}

^{O bubuitură de armă de vânătoare, izbucnită pe neaşteptate, îi făcu deodată să tresară. Priviră ne­dumeriţi în direcţia luminişului. Împuşcătura venise din locul unde se despărţiseră de Milica.}

^{—Ce-o mai fi şi asta? se întrebă îngrijorat Marcu Nisip.}

^{Dar în aceeaşi clipă auziră nişte bătăi puternicei de vâsle. O barcă, desprinsă din stufăriş, era mânată cu viteză spre largul bălţii de către Pavel şi Mitro­fan. Biologul atrase atenţia asupra malului. Pescarii erau urmăriţi de Theo Boniga.}

^{Cu capul înfăşurat într-un turban alb, de tifon, pictorul se oprise la marginea bălţii şi dusese din nou arma la ochi. Pavel şi Mitrofan se pitulară pe fundul bărcii. Răsună o nouă împuşcătură, dar ali­cele zburară pe deasupra lor ori se înfipseră în bor­dajul lotcii pescăreşti.}

^{Rolo şi Sergiu asistau uluiţi la această vânătoare de oameni, în timp ce Marcu Nisip se ridică, strigând din răsputeri către Theo Boniga:}

^{— Hei!}

^{Surprins de această intervenţie, pictorul luă arma de la ochi.}

^{— Mai iute! porunci Nisip autoritar lui Rolo.}

^{Biologul smuci vâslele cu putere, căutând să taie calea lui Theo. Presupunea că acesta se va face ne­văzut în stufăriş. Dar pictorul îi aştepta calm, cu arma culcată pe braţe.}

^{— Dumneata m-ai strigat? se adresă Theo Boniga cu un aer superior lui Nisip.}

^{— Eu! îi răspunse acesta, sărind din barcă pe mal.}

^{—Şi ce doreşti?}

^{— Permisul de portarmă.}

^{— Glumeşti?}

^{— De loc.}

^{—Şi-n ce calitate?}

^{— Sunt inspector de pescuit şi de vânătoare.}

^{— Nu ştiam că în perioada asta vânatul e oprit, îi replică Theo în zeflemea.}

^{— Vă rog să vă conformaţi, insistă Nisip, scoţându-şi legitimaţia.}

^{— Am văzut! rosti Theo netulburat. Şi ce-i cu asta?}

^{— Aştept să văd permisul dumneavoastră de portarmă.}

^{— Iar dacă refuz?}

^{— Voi fi nevoit să vă dezarmez.}