^{Colonelul bătu furios cu pumnul în masă:}

^{— Toată tărăşenia asta, cu răpirea lui Sergiu Bo­niga, n-a fost decât o diversiune.}

^{— V-aş ruga să mă ajutaţi să înţeleg şi eu ceva! îndrăzni Voinea să facă un pas înainte.}

^{— Ce nu pricepi? îl fulgeră Coman cu o privire tăioasă. În timp ce noi ne-am concentrat toată aten­ţia şi toate forţele pentru găsirea nefericitului acela de tânăr, au fost expediate peste graniţă câteva mi­crofilme...}

^{— Importante?}

^{— Relativ! Reprezintă mai mult un aconto... la „transportul cel mare.”}

^{—Şi de unde au plecat?}

^{— Cum „de unde”? De acolo! Din Deltă!}

^{— Nu se poate! protestă Voinea.}

^{— Uite că se poate! zâmbi Coman amar.}

^{— Dar pe ce cale?}

^{— Asta trebuia să aflăm noi!}

^{— Străinii suspecţi au fost supravegheaţi zi şi noapte, continuă Voinea să se dezvinovăţească.}

^{— Se pare că au renunţat la „turişti”, presupuse Coman. Au ales o cale mai sigură.}

^{— Care?}

^{— Nu mai pune întrebări stupide! îşi ieşi colonelul din fire. Dacă aşşti, crezi că nu ţi-aş spune?}

^{Cornel Voinea îşi privea mâhnit vârfurile pantofi­lor de vară.}

^{— Toată povestea a fost deci o „manevră” a lor! constată el.}

^{— Clasică! îi confirmă colonelul. Pentru că noi, în loc să lăsăm miliţia să-şi facă datoria şi să ne vedem de treburile noastre...}

^{— Aici e capul lui Theo Boniga, îl întrerupse Voi­nea cu glasul voalat de mânia surdă, neputincioasă, care-l stăpânea. Dar cu cine lucrează? continuă el să-şi muncească mintea. Fiindcă în prezent, în afară de fata aia, Milica, pictorul nu se mai vede cu ni­meni... Trăieşte retras ca un sihastru... Iar în privinţa fetei... Dumnezeu să mă ierte! Theo Boniga e prea deştept ca să se dea pe mâna unei toante.}

^{— Toanta asta poate fi folosită fărăştirea ei, presupuse colonelul.}

^{— Am izolat-o şi pe ea, îi replică Voinea pe un ton mai ridicat. Toţi oamenii din sat se feresc de ea ca de ciumă.}

^{— Tare naiv mai eşti! constată Coman. Alţii nu mai sunt?}

^{— „Alţii”? repetă căpitanul de parcă nu înţele­sese bine întrebarea. Ingineriţa! Cunoaşteţi şi dum­neavoastră relaţiile actuale dintre ea şi pictor. O fe­meie abandonată!}

^{—Şi Marcu Nisip? îl întrerupse Coman nerăb­dător.}

^{Voinea pufni pe nări:}

^{— Cred că pictorul i-ar trimite inspectorului mai degrabă un glonte în cap... V-am relatat incidentul cu cei doi pescari... Marcu Nisip l-a dezarmat atunci fără multă vorbă.}

^{— Mai am o întrebare, continuă Coman cu ace­eaşi nerăbdare. Prin ce întâmplare aţi ajuns cam în acelaşi timp voi, cu elicopterul, şi cei cu barca în apropierea plaurului?}

^{— Absolut din întâmplare, sună sec replica lui Voinea.}

^{Poate altfel formulată, aceeaşi întrebare îl urmărea şi pe Anghel Cernica, care ieşea de la spitalul din Tulcea, unde fusese internat Sergiu Boniga. Şi-n timp ce se îndrepta, însoţit de biolog, spre port, rosti mai mult pentru sine:}

^{— Curios lucru!}

^{— Ce vi se pare curios? se interesă Rolo Miron.}

^{— Faptul că din păienjenişul acesta de gârle şi canale, care măsoară sute de kilometri, voi v-aţi în­dreptat chiar spre ghiolul acela. Cine a avut această fantastică intuiţie? Dumneata sau Marcu Nisip?}

^{— Niciunul! îl încredinţă biologul. Pur şi sim­plu am nimerit în balta aia cum tot atât de bine pu­team nimeri în altă parte.}

^{— Nu v-aţi stabilit de la început un itinerar?}

^{— Nici gând! Şi-apoi ce itinerar puteai stabili? Nu exista niciun indiciu... Nicio urmă... Nu bă­nuia nimeni nici măcar spre care dintre cele patru puncte cardinale au apucat-o răpitorii lui Sergiu. Doar de-un singur fapt eram încredinţaţi: răpitorii nu foloseau o ambarcaţiune cu motor... Fiindcă orice zgomot mai puternic ar fi atras atenţia... Deci se foloseau de-o lotcă... Şi era normal să evite căile de apă circulate. Ca urmare, ne-am stabilit şi noi acest criteriu: să căutăm prin locuri cât mai puţin um­blate.}

^{Pe Cernica nu-l mulţumiră totuşi pe deplin lămu­ririle biologului. Îl privi chiar cu oarecare suspi­ciune.}

^{— Ce nu vă place? îl întrebă Rolo Miron.}

^{— Zici că eşti cu adevărat biolog?}

^{— Aveţi vreo îndoială? îi zâmbi Rolo amical.}

^{— Am mai cunoscut un tip care-ţi semăna leit.}

^{— Se poate! admise biologul.}

^{—Şi unde zici că te-ai născut?}

^{— Un interogatoriu?}

^{— Simplă curiozitate!}

^{Rolo Miron schiţă mai întâi un zâmbet ironic, apoi îl preveni pe Cernica:}

^{— Mi s-a comunicat chiar azi, de la Institut, că manifestaţi un interes aparte faţă de umila mea per­soană. Sunt măgulit, maestre!}

^{— Prin urmare, n-ai avea nimic împotrivă să-ţi fac niţică publicitate?}

^{— Dimpotrivă! V-aş rămâne îndatorat.}

^{— Directorul dumitale...}