,,Egreta violetă''de Ion Ochinciuc

^{—Şi Cernica?}

^{Nisip nu-i mai răspunse. Se îndreptă cu paşi iuţi spre un pescador care se pregătea de plecare.}

^{Cu o mişcare aproape, instinctivă, Rolo Miron îşi potrivi arma de vânătoare pe umăr şi se îndreptă tăcut, cu paşi apăsaţi, spre chei.}

^{— Hei! Unde naiba ai pornit? strigă Sergiu după el. Dar biologul nu-i răspunse. Dezlegă prima barcă ce-i ieşi în cale şi se urcă în ea. Sergiu abia apucă să sară după el.}

^{Theo Boniga era singur în căsuţa de pe Insulă. Se trezise încă din zori, după un somn scurt, agitat, şi se apucase de lucru. Picta şi fuma ţigară dupăţigară. Nu auzea nimic din tot ce se petrecea în jurul său şi nu avea ochi decât pentru pânza de pe şevalet. Milica încercase totuşi să-l cheme la micul dejun. Dar Theo n-o auzise. Fata nu mai insistase, îi lăsase doar o ceaşcă de cafea pe măsuţa de lângă fereastrăşi plecase în sat, după cumpărături. Spera că Theo va întinde din obişnuinţă mâna după canăşi va sorbi câte o înghiţitură. Pictorul era însă ca în tran­să. Tabloul la care lucra îl robise cu totul. Nu respira şi nu gândea decât pentru creaţia sa. Picta febril, cu disperare.}

^{O şalupă acostă ceva mai târziu chiar în dreptul căsuţei pictorului. Dar acesta nu-i auzi motorul. Din şalupă sări sprintenă Dana Voicilă, care se îndreptă cu paşi hotărâţi spre locuinţa lui Theo Boniga. Bătu în uşă. Nu primi niciun răspuns. Dana insistă. Tul­burat de bătăile puternice din uşă, pictorul se văzu nevoit să strige mânios:}

^{— Ce dracu’ vrei? Intră odată!}

^{Dana deschise uşa cu sfială. Theo continua să lu­creze la şevalet. Ingineriţa se opri în prag. Regreta că era nevoită să întrerupă munca pictorului, dar n-avea încotro. Treburile care o aduceau la el nu sufereau amânare. Şi-n aşteptarea unui semn oare­care din partea gazdei, Dana începu să-şi plimbe pri­virea prin atelier. Mobila simplă, elegantă, îi era bine cunoscută. O adusese chiar ea, aici, cu un cuter. Dana îşi îndreptă apoi ochii spre şevalet. Dar spa­tele lat al lui Theo Boniga, îmbrăcat în bluza largă, de lucru, acoperea pânza. Dana ardea de nerăbdare să vadă totuşi la ce lucra pictorul, dar nu cuteză să se apropie mai mult de şevalet. Zări în schimb şez­longul aşezat sub fereastrăşi hotărî să se aşeze acolo. În dreapta ferestrei, pe perete, atârna arma de vânătoare a lui Theo.}

^{„Marcu Nisip i-a înapoiat-o, până la urmă”, îşi zise ea, zâmbind înţelegătoare.}

^{Aşezată în şezlongul comod, pe ingineriţă începură s-o încerce unele regrete. Cândva sperase să stea la fel de cuminte în atelierul lui Theo, urmărindu-l pictând. După o zi grea de muncă i s-ar fi părut nişte clipe nepreţuite de tihnă. Dar soarta îi refuzase această împlinire. Dana se consolăşi începu să cer­ceteze desenele care acopereau aproape în întregime pereţii atelierului.}

^{— Tu erai? se trezi ea întrebată pe neaşteptate.}

^{Dana tresări şi-l privi speriată pe Theo. Acesta părăsi lucrul şi se întoarse cu totul spre musafira lui.}

^{— Ce faci? continuă pictorul s-o descoase.}

^{— Bine! Am venit să văd dacă mai trăieşti.}

^{— Mă bucură!}

^{— Ai lucrat mult, arătă ea desenele agăţate pe pereţi.}

^{— Aşa se pare, îi răspunse Theo cu o nepăsare voită.}

^{Pictorul se răsuci apoi spre şevalet, acoperind pânza.}

^{— M-ar fi interesat să văd la ce lucrezi acum? rosti Dana cu părere de rău.}

^{— Atunci când va fi gata, se împotrivi el.}

^{— Nici despre ce-i vorba n-am voie săştiu?}

^{— Secret! îi zâmbi Theo prieteneşte.}

^{Ca să-şi alunge emoţia ce-o stăpânea încă de la intrarea în atelier, Dana îşi aruncă din nou privirea peste schiţele agăţate pe pereţi.}

^{— Îţi plac? se interesă pictorul.}

^{— Degeaba! îşi declină Dana competenţa. Nu pricep nimic din şaradele tale. Theo vru să intervină, însă Dana îl opri cu un gest scurt: Îţi răceşti gura de pomană! Capul meu de pescăriţă refuză... Şi inima – la fel.}

^{— Regret! îşi rosti pictorul dezolarea.}

^{— Observ totuşi o schimbare, insistă Dana. Mai ales în privinţa culorilor... Tonurile sunt mai grave. Unele linii mi se par descifrabile... Şi văd că revin... Da, da! Revin chiar obsedant! Le-aş asemui cu...}

^{Ingineriţa se săltă tot în clipa aceea din şezlong şi începu să treacă în revistă desen după desen.}

^{— E evident! exclamă ea bucuroasă. Nu-i doar o simplă asemuire... Sunt nişte aripi... Şi întorcându-se brusc spre Theo, îi ceru confirmarea: Nu-s cumva aripile „Egretei” tale?}

^{— Ai o idee fixă! îi replică el amuzat.}

^{—Şi ce vezi rău în asta? întrebă ea cu inocenţii}

^{— Nimic, conchise el. Cine n-are fixaţiile sale?}

^{Dana se încumetă să privească mai atent chipul pictorului.}

^{— Araţi obosit!}

^{— Se poate! admise Theo.}

^{— Dar am senzaţia că mai accentuată e oboseala psihică!}

^{— Oare? îi zâmbi Theo curtenitor. Dar zâmbetul îi pieri tot atât de repede cum se ivise. Adăugă filozofal: Fiecăruia îi vine rândul la asemenea oboseli}

^{— Păcat! îşi mărturisi ingineriţa dezamăgirea. Fiindcă eu te socoteam imun...}

^{—Şi incapabil de asemenea stări, o completă el în zeflemea.}

^{— M-ai înţeles greşit, protestă Dana.}