- IRVIN D. YALOM -
de terapie ar fi fost cel mai eficient în cazul lui? Genul de probleme interpersonale acute de care suferea el sugerau terapie intensivă de grup. Și terapeutul de grup? L-am creat pe Julius, un practician înțelept, mai în vârstă, cu o abordare similară cu a mea.
Apoi am creat restul personajelor (membrii grupului de terapie), l-am introdus pe Philip în grup și le-am lăsat personajelor libertatea de a interacționa unele cu celelalte. Nu am folosit niciun fel de formule prestabilite: doar am înregistrat acțiunea așa cum s-a depănat în imaginația mea.
Imaginați-vă! O clonă Schopenhauer intră într-un grup de terapie, creează tulburare, îl provoacă pe lider și-i agasează pe ceilalți participanți, dar trece prin niște transformări dramatice.
Gândiți-vă la mesajul transmis domeniului meu: dacă terapia de grup îl poate ajuta pe Arthur Schopenhauer, cel mai mare pesimist și cel mai convins mizantrop din toate timpurile, atunci poate ajuta pe oricine!
Citind mai târziu romanul, am realizat că poate fi un instrument util pentru formarea terapeuților de grup, astfel încât în ediția a cincea a manualului terapiei de grup am introdus referințe la anumite pagini din Soluția Schopenhauer, unde studenții pot citi exemplificări dramatice ale principiilor terapeutice.
Am scris romanul utilizând o metodă mai puțin obișnuită, alternând capitolele care descriu întâlnirile de grup cu capitole de psihobiografie a lui Schopenhauer. Bănuiesc că mulți cititori au fost oarecum dezorientați de acest format, realizând eu însumi, chiar din timpul scrierii, că rezultatul va fi un amalgam straniu. Dar l-am construit cu certitudinea că detaliile din biografia lui Schopenhauer îl vor ajuta pe cititor să-l înțeleagă pe Philip, dublura filosofului. Și am mai avut un motiv: am devenit atât de fascinat de munca, viața și psihicul lui Schopenhauer, că nu am rezistat tentației de a specula pe marginea formării personalității sale. Cum nu am rezistat nici ispitei de a explora căile prin care Schopenhauer l-a anticipat pe Freud, deschizând drumul pentru apariția psihoterapiei.
303
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Cred că această carte este cea mai bună ilustrare a eficienței terapiei de grup din câte am scris. Julius este un terapeut așa cum mi-am dorit eu întotdeauna să fiu. Însă, în carte, el dezvoltă un melanom malign incurabil. Sfidând boala, continuă să găsească, chiar și în proximitatea propriei morți, un sens în viață, ajutându-i pe membrii grupului să-și trăiască mai deplin viața. Este deschis, generos, concentrat pe aici-și-acum, dispus să-și dedice energia rămasă asistării membrilor grupului în explorarea relațiilor dintre ei și în procesul descoperirii de sine.
Neobișnuit de anevoioasă a fost identificarea titlului romanului: am îmbrățișat varianta Soluția Schopenhauer imediat ce mi-a încolțit în minte. Mi-a plăcut sensul lui dublu. Schopenhauer, persoana, primește un tratament; Schopenhauer, gânditorul, ne oferă nouă un tratament.
Cartea e la fel de vie la doisprezece ani de la publicare. Urmează
a fi ecranizată de o companie cehă de film. Soluția Schopenhauer a anticipat, îmi spun liderii acestui domeniu, apariția filosofiei clinice.
Cu câțiva ani în urmă, numeroșii terapeuți care au participat la convenția anuală a Asociației Americane pentru Psihoterapie de Grup, organizată la San Francisco, au asistat la o piesă de jumătate de zi, în care un grup de actori a reprodus, sub coordonarea lui Molyn Leszez, un fost student, coautor al celei de-a cincea ediții a manualului de terapie de grup, situațiile de grup din roman. Actorii au fost selectați de fiul meu, Ben, el regizând piesa și jucând, de asemenea, unul dintre roluri. Actorii nu au urmat niciun scenariu, fiind instruiți să se imagineze într-o terapie de grup, să păstreze liniile personajelor și să interacționeze spontan cu ceilalți membri ai grupului. În anumite secțiuni ale interacțiunii lor am intervenit și eu cu comentarii. Fiul meu, Victor, a editat filmarea evenimentului și a pus filmul la dispoziția publicului pe pagina sa web dedicată
educației. Mi-a plăcut enorm să mă las pe spate în fotoliu și să
304
- IRVIN D. YALOM -
privesc o interacțiune adevărată între niște personaje inventate de mine.
305
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
Capitolul 35
PRIVIND SOARELE ÎN FAȚĂ
Sora mea, Jean, a murit în timp ce scriam la cartea aceasta. Cu șapte ani mai mare decât mine, Jean a fost un suflet blând, pe care l-am iubit nespus de mult. La maturitate, ea a locuit pe Coasta de Est, eu, pe Coasta de Vest, dar ne telefonam săptămânal și de fiecare dată când ajungeam la Washington stăteam la ea și la soțul ei, Morton, cardiolog, un om la fel de generos și de primitor.
Jean a suferit de demență agresivă și nu m-a mai recunoscut la ultima mea vizită la Washington, cu câteva săptămâni înainte să se stingă. Știind că deja o pierdusem, vestea morții ei nu m-a șocat –
cel puțin nu la nivel conștient. Am privit evenimentul ca pe o eliberare, a ei și familiei sale. Eu și Marilyn am luat avionul a doua zi pentru funeraliile surorii mele.
Intenționam să încep cuvântul de omagiu cu povestea înmormântării mamei noastre, decedate cu cincisprezece ani mai devreme, tot în Washington. Am încercat atunci să-mi omagiez mama gătind kichel, un fel de paste din lumea veche, servite în mod tradițional după înmormântări. Kichel-ul meu arăta și mirosea bine, doar că, vai mie, nu avea niciun gust: folosisem întocmai rețeta ei, dar uitasem de zahăr! Jean a fost dintotdeauna grațioasă și generoasă și ce vreau să spun cu povestea asta e că, dacă ar fi să fac kichel pentru ea, sigur nu aș uita să pun zahărul. Însă, cu toate că
sosisem la înmormântare calm, fără să conștientizez profunzimea durerii resimțite, am cedat în timpul cuvântării și m-am întors la locul meu fără să pot termina.
Scaunul meu era așezat în primul rând, suficient de aproape cât să ating cu mâna sicriul de lemn al surorii mele. Rafalele de vânt rătăcite prin cimitir îmi lăsau impresia fulgurantă că sicriul se mișcă. Cu toată raționalitatea mea, nu am putut evita gândul că sora 306
- IRVIN D. YALOM -
mea încerca să iasă din coșciug, simțind chiar impulsul de a o lua la fugă prin cimitir. Toată experiența mea cu moartea, toți pacienții însoțiți până în ultima clipă, toată detașarea mea supremă și raționalizarea subiectului în scris – toate s-au evaporat în prezența propriei terori de moarte.
Incidentul m-a șocat. Atâtea decenii de muncă pentru înțelegerea și ameliorarea anxietății personale în raport cu moartea. Sunt frici pe care le-am pus în scenă în romane și povestiri, proiectându-le în personajele mele fictive. Julius, conducătorul de grup din Soluția Schopenhauer, îi anunță pe membrii grupului că a fost diagnosticat cu o boală fatală, iar aceștia încearcă să-l consoleze. Pam, una dintre participante, încearcă să-l aline, citându-i din memoriile lui Vladimir Nabokov, Vorbește, memorie, care compara viața cu o scânteie între doi poli identici de beznă – înainte de naștere și unul după moarte.
Philip, clona lui Schopenhauer, intervine imediat în stilul său condescendent, zicând: „E limpede că Nabokov a șutit această idee de la Schopenhauer, care spunea că după moarte vom fi la fel ca înainte de naștere, argumentând imposibilitatea existenței simultane a mai mult de un tip de nimic.”
Înfuriată, Pam îi răspunde lui Philip: „Așa, tu știi că
Schopenhauer a spus ceva, cândva. Mare chestie.”
Atunci Philip închide ochii și începe să recite: „Un om descoperă, uluit, că există, dintr-odată, după mii și mii de ani de nonexistență; apucă să trăiască cât trăiește, după care revine la o perioadă lungă
de nonexistență. Citez din eseul lui Schopenhauer: «Considerații suplimentare asupra doctrinei vanității existenței». Suficient de vag pentru tine, Pam?”
Am citat pasajul de mai sus îndeosebi pentru ceea ce nu conține: mai precis, ideea că afirmațiile lui Schopenhauer și Nabokov își găsesc rădăcinile la Epicur, un filosof din Grecia antică care susținea 307
- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -
că principala sursă a nefericirii umane este frica omniprezentă de moarte. Epicur a gândit o serie de argumente convingătoare de natură laică pentru discipolii școlii sale din Atena, solicitându-le să
le învețe ca pe catehism. Unul dintre argumente este celebrul