— Ai văzut ce a spus căpitanul, replică soţul. Ai vrut să înoţi, acum înoată. Şi fără alte cuvinte, se aruncă în apă.
Vreo douăzeci de persoane care se adunaseră ciorchine pe stînci, la adăpost de valuri, priveau la grupul de pe plută. Thomas o luă de mînă pe doamna Goodhart.
— Haideţi, sărim împreună, o încurajă el.
Se sculă în picioare, menţinîndu-şi cu greu echilibrul şi o ajută şi pe ea să se ridice, apoi săriră în apă ţinîndu-se de mîini. În apă, doamna Goodhart nu mai părea speriată şi amîndoi porniră
437
să înoate, unul lîngă altul, spre scara salvatoare. În apropierea stîncilor simţiră că un val îi împingea cu forţă, apoi – după ce îşi spărsese avîntul şi se retrăgea – îi luă cu el înapoi. Thomas călcă apa şi strigă tare, ca să fie auzit peste vacarmul furtunii:
— Mai întîi urc eu. Fiţi atentă, doamnă Goodhart, cum procedez eu. O să mă las purtat de val şi o să mă agăţ de balustrada de fier. Apoi o să vă fac semn cînd să porniţi dumneavoastră.
Ţineţi-vă după mine şi să n-aveţi grijă. Totul o să meargă strună.
Thomas nu era deloc convins că treaba într-adevăr va merge strună, dar trebuia să spună
ceva. Aşteptă, privind peste umăr, şi, cînd văzu un val uriaş care se năpustea asupra sa, se avîntă
înotînd din toate puterile. Valul îl împinse şi îl lovi de stîncă, totuşi izbuti să se agaţe cu disperare de scara de fier, ca să nu fie tras înapoi de forţa curentului. Se ridică, se întoarse spre doamna Goodhart şi strigă: „Acum!” Doamna Goodhart sosi pe creasta unui val mult deasupra lui Thomas.
Cînd valul se frînse şi începu să coboare, Thomas o înşfacă şi o trase la el, ţinînd-o strîns, pentru ca să nu fie tîrită înapoi de valul care se retrăgea, apoi o împinse repede pe scară. Ea se împiedică, totuşi reuşi să se pună la adăpost pe platforma stîncoasă, înainte ca un alt val să o ajungă din urmă.
În schimb, domnul Goodhart atîrna atît de greu, încît Thomas îşi pierdu echilibrul, mîna i se desprinse de balustrada de fier şi cîteva clipe crezu că va fi înghiţit de marea mînioasă. Bătrînul însă
era puternic. Se săltă la momentul potrivit şi apucă cealaltă balustradă, ţinîndu-l în acelaşi timp pe Thomas. Urcă scara fără ajutor, ţanţoş, uitîndu-se cu răceală la grupul tăcut de spectatori întîmplător adunaţi pe chei, ca şi cînd ar fi fost surprins că aceştia îşi vîrau nasul într-o treabă personală, care nu îi privea.
Kate se apropie uşor şi urcă scara împreună cu Thomas.
Se uscară cu prosoapele aduse de cel care avea în grijă cabinele, iar domnul Goodhart telefonă la hotel să vină şoferul său cu maşina. Cînd automobilul sosi ca să-i ia pe Thomas şi pe Kate şi să-i ducă, domnul Goodhart spuse doar: „Aţi fost la mare înălţime toţi, căpitane!” Ceruse halate de la hotel pentru sine şi soţia sa şi comandase băuturi de la bar, în timp ce Thomas şi Kate încă îşi frecau trupul cu prosoapele. Privindu-l cum-stătea calm în halatul său ca o togă, nimeni nu ar fi bănuit că băuse toată după-amiaza şi că doar cu un sfert de oră înainte erau cît pe-aci să piară
din cauza lui.
Domnul Goodhart deschise uşa şi, în timp ce Kate şi Thomas urcau în maşină, spuse:
— Căpitane, trebuie să ne socotim. Vii în port, după cină? Thomas avea alte intenţii, îşi propusele să pornească fără zăbavă spre St. Tropez, înainte de apusul soarelui, dar răspunse:
— Da, domnule, vom fi acolo şi vom rămîne toată seara.
— Perfect! Vom ciocni la bord un pahar, de rămas bun, zise domnul Goodhart. Închise uşa şi maşina porni pe drumul străjuit de pinii care îşi scuturau ramurile zbuciumate de vînt.
Ajunseră la destinaţie şi coborîră din maşină. Două pete pe fotoliul din spate indicau locurile unde şezuseră Thomas şi Kate cu costumele încă ude. Clothilde nu se vedea şi în aşteptarea sosirii ei se aşezară pe o barcă răzleaţă pe chei, tremurînd Cu prosoapele pe umeri.
Cincisprezece minute mai tîrziu Clothilde îşi făcea intrarea în port. Thomas şi Kate apucară
parîmele pe care Dwyer le aruncă peste bord şi priponiră nava la ţărm, apoi săriră pe punte şi alergară să-şi pună haine uscate. Kate pregăti o oală de cafea şi în timp ce o beau, în cabina pilotului, Dwyer cugetă:
438
— Bogătaşii ăştia! Fac ce fac şi găsesc mijlocul ca pînă la urmă totul să fie cum poftesc ei!
Îşi scoase pantalonii, îi agăţă pe o sfoară şi toţi trei începură să frece şi să cureţe iahtul acoperit cu o crustă de sare.
Kate pregăti cina din ceea ce prisosise la prînzul servit soţilor Goodhart. După masă, ea şi Dwyer plecară la Antibes cu cearşafurile, feţele de pernă şi prosoapele ce se adunaseră peste săptămînă. Kate spăla rufele personale dar piesele mari trebuiau duse la spălătorie în oraş. Pe cît de brusc se stîrnise, pe atît de neaşteptat vîntul se potolise şi, deşi valurile încă asaltau bubuind digul care apăra portul, în radă marea era calmă iar colacii de protecţie loveau uşor, rar, coastele iahtului.
Noaptea era senină, caldă. Thomas şedea la pupă şi îşi fuma pipa, admirînd stelele ce clipeau pe boltă. Făcuse socotelile şi pregătise nota de plată pe care – în aşteptarea sosirii domnului Goodhart – o pusese într-un plic şi o lăsase în cabina pilotului. Nu se ridica la cine ştie ce sumă.
Includea cheltuielile pentru combustibil, spălatul rufelor, cîteva sticle de vodcă şi whisky cu gheaţa respectivă, precum şi cei o mie două sute de franci pe zi pentru fiecare membru al echipajului. În prima zi a sosirii sale la bord, domnul Goodhart îi dăduse lui Thomas un cec cu suma convenită pe toată durata angajamentului.
Kate adunase, împachetase şi aranjase frumos în coşurile aduse de la hotel lucrurile clienţilor: a doua pereche de costume de baie, hainele, pantofii şi cărţile. Apoi aşezase coşurile pe punte, lîngă balustrada de la pupă.
Thomas zări apropiindu-se farurile maşinii domnului Goodhart şi, în timp ce acesta urca pasarela, se ridică în picioare ca să-l întîmpine. Domnul Goodhart era în ţinută de seară – costum gri, cămaşă albă şi cravată de mătase de culoare închisă. Într-o oarecare măsură părea mai bătrîn, mai firav în aceste haine.
— Vă pot oferi ceva de băut, domnule? întrebă Thomas.
— Un pahar cu whisky va fi binevenit, acceptă oaspetele, adăugînd: Dacă îmi ţii companie.
Trase un scaun pliant şi se aşeză. Era perfect treaz acum. Thomas coborî în salon şi pregăti whisky-urile, iar la înapoiere se abătu pe la cabina pilotului pentru a lua plicul cu nota de plată.
— Doamna Goodhart e uşor răcită, zise domnul Goodhart în timp ce lua paharul pe care i-l întindea Thomas. S-a culcat devreme, dar a ţinut în mod deosebit să vă spună că s-a simţit extrem de bine în cele două săptămîni petrecute pe iaht.
— Foarte amabil din partea doamnei. A fost o adevărată plăcere să o avem cu noi, răspunse politicos Thomas. Dacă domnul Goodhart nu intenţiona să amintească aventura din această după-amiază, el nu va sufla nici un cuvînt. Am pregătit nota, domnule, dacă doriţi să vă uitaţi, zise Thomas întinzîndu-i plicul.
— Sînt convins că este în regulă, răspunse domnul Goodhart şi, luînd plicul, îşi aruncă ochii pe suma totală de pe notă, la lumina slabă a lămpii de pe chei. Scoase din buzunar carnetul de cecuri, completă unul şi i-l înmînă lui Thomas. Am adăugat ceva pentru dumneata şi echipaj, căpitane.
Thomas se uită: cinci sute de dolari primă! Ca anul trecut.
— Sînteţi foarte generos, domnule, mulţumi Thomas.
