— Din cîte ştiu, nu, răspunse Thomas. Apoi, după o pauză, întrebă: De ce?
— Am menţionat ieri, întîmplător, numele dumitale cînd discutam cu directorul adjunct al hotelului, răspunse domnul Goodhart, iajr acesta mi-a spus că, din cînd în cînd, o pereche cu numele de Jordache trage la hotelul lor.
Thomas sorbi din whisky.
433
— E fratele meu, răspunse el, fără să-şi ridice ochii din pahar, dar îl simţea pe domnul Goodhart privindu-l cu curiozitate şi îi ghicea gîndurile. Am apucat pe drumuri diferite, lămuri el scurt. El a fost isteţul familiei.
— Nu se ştie, zise domnul Goodhart, descriind, cu mîna în care ţinea paharul, un arc de cerc larg; iar gestul său cuprindea nava, soarele ce încă strălucea, apa spintecată şi învolburată de prora ascuţită a iahtului, dealurile verde-ocru de pe coastă. Poate că dumneata ai fost cel isteţ. Iată, eu am muncit toată viaţa şi numai după ce am îmbătrînit şi m-am retras din afaceri am găsit timp să rezerv două săptămîni pe an pentru mine şi soţia mea. Rîse uşor, un rîs în care se împleteau melancolia şi regretul. Şi eu eram considerat isteţul familiei!
Doamna Goodhart apăru şi ea pe punte, îmbrăcată în pantaloni şi un pulover larg, comod.
Avea un aspect tineresc. Thomas îşi termină whisky-ul, apoi pregăti unul şi pentru ea. Doamna Goodhart bea cot la cot cu bărbatul ei.
Domnul Goodhart plătea două sute cincizeci de dolari pe zi pentru charter, plus combustibilul, precum şi o mie două sute de franci vechi drept diurnă de masă fiecărui membru al echipajului. În primul an, după expirarea termenului de închiriere a navei, domnul Goodhart oferise, drept primă, cinci sute de dolari. Thomas şi Dwyer se străduiseră să-şi imagineze cîţi bani trebuie să
aibă cineva pentru a-şi permite o vacanţă la preţul acesta, angajînd în acelaşi timp, ca locuinţă
permanentă, un apartament întreg la unul din cele mai costisitoare hoteluri, probabil, din lume.
Încercară dar renunţară, imaginaţia nu îi ajuta.
— Bogatu-i bogat, asta-i! conchise Dwyer. Cristoase! Îţi dai seama cîte ore pe zi trebuie să
trudească un nenorocit de muncitor în fabricile dumnealui din Carolina de Nord, scuipîndu-şi plămînii, pentru ca dumnealui să se scalde aici, zilnic, două săptămîni în fiecare an.
Sentimentele anticapitaliste fuseseră insuflate şi imprimate în inima lui Dwyer de către un tată socialist, muncitor într-o fabrică, şi în concepţia sa toţi muncitorii din lume îşi scuipau plămînii.
Pînă a-i întîlni pe cei doi Goodhart, sentimentele lui Thomas faţă de oamenii cu bani mulţi, deşi nu aşa de rigide ca ale lui Dwyer, cuprindeau un amestec de invidie, neîncredere şi suspiciunea că, oricînd avea posibilitatea, bogătaşul era gata să facă rău celui ce venea, întîmplător sau nu, sub incidenţa puterii sale întemeiată pe avere. Atitudinea ostilă faţă de fratele său, care se înfiripase încă
din adolescenţă, crescuse şi se întărise pe măsură ce Rudolph se îmbogăţise. Dar soţii Goodhart îi zdruncinaseră pilonii acestei credinţe şi îl determinaseră să-şi revizuiască opiniile nu numai faţă de instituţia căsniciei, ci şi faţă de oamenii bătrîni, de bogaţi şi chiar faţă de americani în general. Îi părea rău că ei veniseră aşa devreme, la început de sezon, căci după plecarea lor era probabil că vor lîncezi pînă în octombrie. Unele din grupurile charter care închiriaseră iahtul justificau din plin cele mai severe critici formulate de Dwyer faţă de clasele conducătoare.
În ziua cînd expira perioada charter- ului, porniră mai devreme decît obişnuiau spre hotel, căci vîntul se înteţise mult, iar dincolo de insule marea agitată se acoperise de valuri cu creste înspumate. Chiar şi între insule iahtul se clătina ameninţător, iar lanţul ancorei se încorda din cauza hulei violente.
Deşi domnul Goodhart băuse mai mult decît în altă zi, nici el şi nici soţia nu coborîseră în cabină pentru a-şi face siesta. Cînd Dwyer ridică ancora, ei încă se aflau pe punte, în costume de 434
baie şi pulovere ca să se apere de pulberea fină de apă sărată împroşcată de vînt peste bord. Stăteau ca doi copii la o petrecere pe sfirşite, dornici să nu irosească nici o clipă de plăcere. Domnul Goodhart îşi manifestă chiar un pic nerăbdarea pentru că Thomas nu se prezentase automat cu whisky-urile. Dincolo de spaţiul adăpostit, relativ calm, dintre insule, valurile erau atît de mari şi clătinau atît de tare iahtul, încît nu puteau folosi scaunele de pe punte şi din această cauză domnul Goodhart şi Thomas trebuiră să se cramponeze de balustrada metalică pentru a-şi bea whisky-urile cu sifon.
— Cred, zise Thomas, că pe timpul acesta nici o şalupă nu va fi în stare să acosteze în dreptul hotelului. Mă duc să-i spun lui Dwyer să dea ocol capului şi să îndrepte iahtul spre Antibes.
Se ridică să pornească spre cabina pilotului, însă domnul Goodhart îl reţinu apucîndu-l de braţ.
— Să vedem, totuşi, zise el. Îmi place, din cînd în cînd, marea furioasă.
Thomas se uită la el: domnul Goodhart avea ochii injectaţi din cauza alcoolului şi a neodihnei.
— Cum doriţi, domnule, răspunse el. Mă duc să-l avertizez pe Dwyer. În cabina pilotului, Dwyer se lupta să stăpînească roata cîrmei. Kate şedea pe bancheta lungă lipită de peretele din spate şi înfuleca un sandviş cu friptură de vacă. Fata era o fiinţă zdravănă şi avea o poftă de mîncare pe măsură. În acelaşi timp însă, era un bun marinar pe care te puteai bizui pe orice vreme.
— O să dăm de belea, zise Dwyer înainte ca Thomas să fi apucat să-i spună ceva. Vreau să
ocolesc capul.
— Ţine-o spre hotel, răspunse Thomas.
Kate îl privi peste sandviş, cu surprindere, uitînd să muşte.
— Ai înnebunit? Toate şalupele şi bărcile trebuie că s-au refugiat la adăpost, încă de acum cîteva ore.
— Ştiu, răspunse Thomas. Dar ei au chef să privească marea înfuriată.
— E pierdere de timp, bombăni Dwyer.
Un alt grup trebuia luat la bord a doua zi dimineaţă de la Saint Tropez, iar ei plănuiseră să
plece acolo imediat după debarcarea soţilor Goodhart. Chiar dacă marea ar fi fost calmă iar vîntul ar fi suflat mai puţin aprig, aveau de străbătut cale lungă şi de făcut multiple pregătiri în timpul călătoriei. Mistralul, care bătea cu putere dinspre nord, i-ar fi obligat să navigheze de-a lungul coastei, din prudenţă, ceea ce însemna că drumul s-ar fi prelungit mult. Mai trebuiau să reducă şi viteza de navigaţie pentru a proteja carcasa navei de impactul direct şi puternic cu valurile dezlănţuite, iar pe o asemenea vreme era exclus ca în timpul călătoriei să se poată face vreo treabă
în interior.
— E vorba numai de cîteva minute, încercă Thomas să-l liniştească, îşi vor da seama repede că e imposibil să ne apropiem şi să acostăm şi atunci o să cîrmim spre Antibes.
— Tu eşti căpitanul, se supuse Dwyer şi trase furios de cîrmă cînd un val imens se rostogoli şi lovi în plină coastă făcînd-o pe Clothilde să geamă de durere.
Thomas rămase în cabina pilotului, netulburat în aparenţă. Soţii Goodhart continuau să stea pe punte, iar apa de mare pulverizată în rafale îi uda din plin, ceea ce însă părea să le facă plăcere.
Nici un nor nu păta azurul cerului, iar soarele – în plină după-amiază – strălucea cu tărie. Uneori 435
pînza stropilor pulverizaţi se întindea pe puntea întreagă, iar atunci imaginea celor doi bătrîni se estompa în aura policromă a unui efemer curcubeu.
