Thomas se duse la cabina pilotului şi porni motorul. Dwyer şi Pinky traseră pe punte mai întîi parîma, apoi ancora. Dwyer mînuia vinciul şi concomitent curăţa lanţul cu furtunul, de nămolul cu care se îmbîcsise în fundul mării, după care îl lăsa să se înfăşoare pe mosorul vinciului. Lanţul era lung, pentru a asigura stabilitatea, iar Clothilde ajunsese aproape în mijlocul portului cînd Pinky lansă semnalul că au drum liber şi îl ajută pe Dwyer să tragă ancora pe punte, folosind o cange.
De-acum Thomas se calificase şi se pricepea să conducă singur iahtul, cedînd cîrma lui Dwyer numai cînd se nimerea ca portul să fie prea aglomerat sau cînd vîntul sufla prea tare.
Îndreptă prora spre ieşirea din port şi înaintă cu viteză redusă pînă ajunseră afară. Iahtul trecu, duduind, pe lîngă pescarii înşiraţi cu undiţele la capătul digului şi în jurul geamandurii. Numai după
aceea Thomas acceleră şi porni spre Cap d'Antibes, lăsînd în urmă fortăreaţa Vieux Carre pe dealul pe care se afla situată. Ascultă, cu urechea atentă, pulsul ambelor motoare şi se bucură că cel cu pricina, de la babord, nu se mai încălzea. Priceput era Pinky! Cu sprijinul lui economisiseră în timpul iernii cel puţin o mie de dolari. Vega, iahtul pe care lucra el era atît de nou, atît de dichisit, încît nu avea mai nimic de făcut cînd staţiona în port. Se plictisea de moarte şi, de aceea, era de-a dreptul fericit atunci cînd putea migăli în spaţiul strîmt şi sufocant din ceea ce se numea sala maşinilor iahtului Clothilde.
Kimball, un englez ciolănos, avea o faţă pistruiată pe care soarele nu lăsa urme niciodată şi care păstra o frapantă nuanţă stacojie pe toată durata verii. Avea ceva probleme cu băutura, cum se exprima chiar el. Cînd bea devenea arţăgos şi se agăţa de toată lumea din baruri. Se certa chiar şi cu patronii, de aceea rareori rămînea mai mult de un sezon pe acelaşi vas. Nu avea însă nici un fel de problemă, căci era foarte priceput în meseria sa şi izbutea repede să se angajeze din nou. Îi plăcea să
lucreze pe vase mari, căci pe cele mici şi-ar fi irosit talentul, afirma el. Era originar din Plymouth şi îşi petrecuse pe apă toată viaţa. Se minuna că un tip ca Thomas optase pentru meseria de proprietar şi căpitan al unui vas de soiul lui Clothilde, în portul Antibes, ba mai şi izbutea să o scoată la capăt.
„Ah, yankeii! zicea el. Voi sînteţi în stare de orice şi nu e de mirare că stăpîniţi lumea!”
Thomas şi Kimball se împrieteniseră repede. Începuseră prin a se saluta cînd se întîlneau pe chei, apoi să se cinstească cu o bere la micul bar de la intrarea portului. Kimball ghicise că Thomas luptase în ring, iar Thomas îi povestise cîte ceva despre întîlnirile avute de-a lungul carierei sale de pugilist, victoria dobîndită la Londra, înfrîngerile ulterioare, precum şi despre ultima sa confruntare, cu Quayles, în camera hotelului din Las Vegas. Mai ales episodul acesta din urmă îi mersese la inimă lui Kimball şi-i aţîţase plăcut spiritul belicos. Thomas nu îi spuse însă nimic despre Falconetti, iar Dwyer era destul de înţelept ca să-şi ţină gura.
— Pe Dumnezeul meu, Thomas, exclamase Kimball, dacă ştiam ce bătăuş eşti, curăţăm împreună toate barurile din Mediterana, de la Gib la Pireu.
— Şi te alegeai cu un cuţit înfipt între coaste, îi replicase Thomas.
— Ai dreptate, fără îndoială, îşi exprimase Kimball acordul.
Cînd se îmbăta criţă şi îl zărea pe Thomas, trîntea cu pumnul în masă şi striga:
— Îl vedeţi pe individul acesta? Dacă nu mi-ar fi prieten, l-aş bate măr! Şi îl lua cu afecţiune pe după gît cu braţul său plin de tatuaje.
Prietenia lor se cimentase într-un bar din Nisa. Thomas şi Dwyer dăduseră întîmplător de el într-o noapte cînd intraseră în barul de lîngă port. În faţa tejghelei barului, unde se formase un 427
spaţiu gol, Kimball perora răstindu-se la un grup de oameni format din cîţiva francezi şi doi sau trei tineri îmbrăcaţi ţipător, cu aspect primejdios. Thomas recunoscu în ei tipul de huligani şi de gangsteri mărunţi, de care el se ferea, ce se ocupau de treburi murdare pentru şefii milieu-ului cu cartierul general la Marsilia. Instinctul îl avertiză pe Thomas că indivizii erau înarmaţi, dacă nu cu arme de foc, în mod cert cu cuţite.
Kimball folosea un soi de franceză pe care Thomas nu o pricepea, dar îşi dădea seama –
după tonul lui şi feţele crispate de furie ale adversarilor – că îi insulta. Cînd se îmbăta, Kimball avea o părere foarte proastă despre francezi. Dacă se întîmpla să se îmbete în Italia, aceeaşi părere proastă o nutrea faţă de italieni, sau faţă de spanioli cînd se găsea în Spania. La fel, cînd era beat, uita să numere, altminteri trebuia să-şi dea seama că se afla în minoritate absolută. Însă faptul că
acum adversarii erau cel puţin de cinci ori mai mulţi decît el nu făcea decît să-i aţîţe dispreţul pe care îl exprima printr-o retorică batjocoritoare.
— O să-l ucidă, şopti Dwyer care înţelegea mai tot ce răcnea Kimball. Şi-or să ne omoare şi pe noi dacă află că îi sîntem prieteni.
Thomas nu îi răspunse, dar îl apucă ferm de braţ şi îl trase la bar, lîngă Pinky.
— Noroc, Pinky, zise el cu prefăcută veselie.
Pinky ţîşni răsucindu-se, gata să se ia la harţă cu noii săi duşmani, dar se linişti cînd îi recunoscu.
— A bine că sînteţi aici! exclamă el. Ia te uită la aceşti maquereaux 60, tocmai le spuneam cîteva cuvinte, să le fie de folos.
— Potoleşte-te, Pinky! îl struni Thomas. Apoi către Dwyer: O să le spun cîteva cuvinte acestor gentlemeni, iar tu o să traduci limpede şi politicos. Zîmbi cordial către indivizii care îşi strînseseră rîndurile şi se apropiaseră de ei. Domnilor, începuse el, după cum vedeţi, englezul acesta e prietenul meu. Aşteptă pînă Dwyer traduse, nervos, cuvintele sale, dar expresia de pe feţele adversarilor nu se modifică. Şi, după cum observaţi cu uşurinţă, este beat, continuă Thomas. Fireşte, nimeni nu doreşte să-şi vadă rănit prietenul fie că e beat, fie că e treaz. Eu o să-l fac să-şi ţină gura, dar indiferent că reuşesc sau nu, în seara asta nu se va produce nici o încăierare în localul acesta. Eu sînt cel care menţine ordinea în noaptea asta şi vreau să fie linişte în bar. Te rog să traduci, îi porunci lui Dwyer.
În timp ce Dwyer traducea, sufocîndu-se, Kimball îi spuse cu dezgust lui Thomas:
— Rahat, amice! Văd că ai înclinat drapelul.
— Mai departe, continuă Thomas, fără să bage în seamă cuvintele lui Pinky, eu fac cinste acum. Barman, un rînd! Zîmbea amabil cînd vorbea, dar îşi încordase muşchii braţelor, gata să sară
de gîtul celui mai voinic din grup, un corsican cu maxilare proeminente, cu o scurtă de piele neagră
pe el.
Indivizii se priveau nehotărîţi încă, dar ei nu intraseră în local cu gîndul de a se încăiera. Şi, tot mormăind, se apropiarâ de tejgheaua pe care barmanul înşirase paharele cu băutura oferită de Thomas.
60 Proxenet, peşte.
428
— Halal luptător! îl luă peste picior Pinky, cu limba împleticită. Pentru tine, yankeule, toate zilele sînt ziua Armstiţiului. Dar nu opuse nici o rezistenţă cînd, zece minute mai tîrziu, Thomas îl scoase nevătămat din bar. A doua zi venise pe Clothilde cu o sticlă de pastis şi îi spusese:
— Mulţumesc, Tommy. Dacă nu apăreai tu, în următoarele două minute mi-ar fi crăpat ţeasta. Nu ştiu ce dracu mă apucă după ce am tras cîteva păhărele. Şi nici măcar nu-s totdeauna victorios. Sînt plin de cicatrici şi zgîrieturi, din creştet şi pînă-n călcîie.
— Dacă ţii neapărat să te baţi, indiferent cu cine şi de ce, îi spuse Thomas amintindu-şi de vremurile cînd şi pe el îl copleşea aceeaşi dorinţă aprigă, atunci ai grijă să fii cu mintea limpede. Şi să te baţi cu unul singur o dată. Şi să nu te bizui pe mine. Eu am renunţat de mult la încăierări.
— Şi ce ai fi făcut, Tommy, băiatule, dacă totuşi se năpusteau asupra mea? vru să ştie Pinky.
— Aş fi folosit o diversiune ca să te scot din salon, apoi aş fi rupt-o la fugă cît m-ar fi ţinut picioarele, răspunse Thomas.
— O diversiune, mormăi Pinky. Aş fi dat cîteva piţule ca să-ţi văd diversiunea.
Thomas nu ştia ce se petrecuse în viaţa lui Pinky Kimball, ce anume îl transformase dintr-un om prietenos, obişnuit, într-un animal gata oricînd să se încaiere, să se bată pînă la sinucidere, după
ce bea puţin. Cîndva poate că îl va determina să i se destăinuie.
