Pinky intră în cabina pilotului, se uită la aparate, ascultă pulsul maşinilor şi spuse cu satisfacţie:
— Eşti gata pentru sezonul de vară, flăcău. Cu vasul tău. Te invidiez, zău!
— Încă nu sînt gata, răspunse Thomas. Îmi lipseşte un membru din echipaj.
— Cum? se miră Pinky. Dar spaniolul pe care l-ai angajat săptămîna trecută unde e?
Spaniolul se prezentase înarmat cu recomandări bune, ca bucătar şi steward, şi nu ceruse o leafă exagerată. Dar într-o seară, cînd se pregătea să coboare la mal, Thomas îl surprinsese ascunzînd un cuţit în cizmă, la pulpă, sub pantalon.
— La ce îţi trebuie aşa ceva? întrebase Thomas.
— Ca să mă fac respectat, răspunse spaniolul.
A doua zi Thomas îl dăduse afară. Nu avea nevoie la bord de un individ care se bizuia pe cuţit ca să impună respect. Aşa i se descompletase echipajul.
— L-am debarcat, răspunse Thomas în timp ce străbăteau golful La Garoupe şi îi explică de ce. Am nevoie de un bucătar-steward, deşi nu o să aibă prea multă treabă de făcut în următoarele două săptămîni. Grupul de turişti care a închiriat nava vrea să o folosească numai în timpul zilei şi se aprovizionează singur cu hrană. Totuşi am nevoie de cineva pentru tot timpul sezonului de vară.
— Te-ai gîndit vreodată să angajezi o femeie? întrebă Pinky. Thomas rînji.
— În afară de gătit mai sînt şi alte treburi „grele” de făcut, zise el.
— O femeie voinică, preciză Pinky.
— Toate belelele din viaţa mea s-au tras de la femei, indiferent că erau voinice sau slăbănoage, răspunse Thomas.
— Cîte sute cheltuiești în timpul sezonului cu spălatul şi călcatul lenjeriei, de cîte ori bombănesc călătorii nemulţumiţi pentru că iroseşti preţiosul lor timp, făcîndu-i să aştepte în cine ştie ce port uitat de Dumnezeu?
— E neplăcut, într-adevăr, recunoscu Thomas. Cunoşti tu pe cineva?
429
— Tocmai, răspunse Pinky. Lucrează ca stewardesă pe Vega şi s-a săturat de munca ei. Îi place marea la nebunie şi tot ce vede în timpul verii sînt pereţii spălătoriei.
— O.K., zise Thomas cu îndoială în glas. Trimite-o la mine, să discutăm. Şi spune-i să-şi lase cuţitele acasă!
Nu avea nevoie de o femeie la bord ca femeie. Porturile erau pline de fete pe care le putea avea la alegere. Te distrai cîteva ore, cheltuiai cîţiva dolari pe o masă la restaurant şi poate pe cîteva pahare la un club de noapte, apoi îţi vedeai de drum, plecai fără complicaţii spre un alt port. Thomas nu ştia cum se descurcă Dwyer în privinţa asta, dar socotea că nu e cazul să-l întrebe.
Cîrmi nava şi o îndreptă înapoi spre port. Era pusă la punct, într-adevăr, şi nu avea rost să
facă risipă de combustibil. Pînă a doua zi dimineaţă, cînd primul charter pornea în croazieră, plătea din buzunar motorina consumată.
La ora şase Pinky apăru pe chei însoţit de o femeie destul de mărunţică şi cam groasă la trup, cu părul împletit în două cozi aruncate peste umeri. Purta pantaloni de dril, pulover albastru şi espadrile pe care şi le scoase din picioare înainte de a urca pasarela şi a se îndrepta spre spatele iahtului. În porturile Mediteranei navele sînt ancorate cel mai adesea cu pupa la chei, exceptînd cazurile cînd există spaţiu ca să le alinieze de-a lungul acestuia, ceea ce se întîmpla rar.
— Iat-o pe Kate, o prezentă Pinky. I-am vorbit despre tine, Tom.
— Bună, Kate. Thomas îi întinse mîna iar femeia i-o strînse voiniceşte.
Avea mîna prea moale pentru o spălătoreasă care făcea şi munci grele pe punte. Kate era englezoaică, originară din Liverpool, şi avea vreo douăzeci şi cinci de ani. Vorbi potolit despre sine arătînd că ştie să gătească, să spele lenjerie şi că poate fi de folos şi la alte munci; că vorbeşte franceza şi italiana, „nu prea grozav”, dar suficient ca să înţeleagă buletinul meteo în ambele limbi, preciză ea zîmbind timid; că poate urmări traseul navei pe hartă, să facă de planton şi să conducă
automobilul la nevoie. Nu pretindea salariu mai mare decît cel oferit spaniolului cu cuţitul. Femeia nu era cine ştie ce frumoasă, dar era sănătoasă, durdulie, cu purtări simple şi un fel de a-l privi drept în ochi pe interlocutor. Iar dacă i se desfăcea contractul, spuse ea, se înapoia la Londra unde se angaja chelneriţă la vreun restaurant. Nu era măritată, nici iubit nu avea şi dorea să fie tratată la fel ca orice membru al echipajului, nici mai bine şi nici mai rău.
— E un trandafir sălbatic englezesc, nu-i aşa Kate? zise Pinky.
— Păstrează-ţi glumele, Pinky, răspunse fata. Vreau slujba asta. M-am săturat să străbat Mediterana, fără răgaz, de la un capăt la altul, îmbrăcată în uniformă apretată, cu ciorapi albi de bumbac, ca o dădacă, şi să mi se spună „Miss” sau „Mademoiselle”. M-am uitat la iahtul tău, Tom, de cîte ori s-a întîmplat să trec pe lîngă el, şi mi-a plăcut. Nu prea mare, fără pretenţii de afiliere la British Royal Yacht Club, dar cu aspect frumos, curat, atrăgător. Şi-s sigură că nu se vor înghesui doamnele la bord, aşa că nu o să fiu silită să le calc rochiile de gală în vreo după-amiază
înăbuşitoare, pentru ca dumnealor să participe la cine ştie ce serată sau bal la palatul de la Monte Carlo.
— Păi, să ştii că nu săracilor le închiriem iahtul nostru, încercă Thomas să apere statutul clienţilor săi.
— Pricepi ce vreau să spun, îi zise fata. Dar, uite ce-i: nu vreau să cumperi marfa cu ochii închişi. Aţi luat masa?
430
— Nu.
Dwyer trebăluia la cambuză, chinuindu-se neputincios cu nişte peşti cumpăraţi în dimineaţa aceea, iar Thomas ghicea – după sunetele ce îi ajungeau la urechi – că nu se realizase nici un progres în prepararea mîncării.
— Mă apuc eu să pregătesc cina, chiar acum, se oferi fata. Dacă vă place, mă angajezi.
Atunci mă duc, îmi iau lucrurile de pe Vega şi mă mut chiar în noaptea asta aici la bord. Iar dacă nu vă place, nu pierdeţi nimic. Restaurantele închid noaptea tîrziu, aşa că nu o să flămânziţi. Iar tu, Pinky, rămîi la masă cu noi, dacă vrei.
— O.K., acceptă Thomas. Coborî la bucătărie şi-i spuse lui Dwyer să evacueze spaţiul pentru că au primit o bucătăreasă Cordon Bleu cel puţin pentru o seară.
Fata privi în jurul ei, dădu din cap cu satisfacţie, inspectă răcitorul cu gheaţă, apoi trase sertarele şi deschise dulapurile ca să vadă unde sînt puse ustensilele. Se uită la peştii cumpăraţi de Dwyer şi-i spuse că nu ştia să aleagă ce-i mai bun, dar că o să se descurce ea la nevoie. Apoi îi dădu afară pe bărbaţi, promiţîndu-le că îi va anunţa cînd va fi gata masa. Dorea însă ca unul din ei să se ducă la Antibes ca să cumpere pîine proaspătă şi două calupuri de camembert.
Cinară în aer liber, la pupă, pe puntea din spatele cabinei pilotului, renunţînd la mica nişă
din faţa salonului unde mîncau de obicei cînd aveau clienţi la bord: Kate aranjase masa şi, oricum, arăta mai bine decît atunci cînd se ocupa Dwyer de treaba asta. Fata pusese la gheaţă şi două sticle de vin pe care le destupă înainte de a aşeza găletuşa pe un scaun, lîngă masă.
