— Mai încet, Gretchen, zise Rudolph îndepărtînd receptorul de la ureche. Te aud foarte bine şi fără să țipi.
— Să-ţi spun ceva! Gretchen devenise isterică. Dacă nu mă ajuţi mă duc la New York şi îl iau pe Billy cu mine în Canada sau Suedia! Şi o să fac un tărăboi să ştie toată lumea de ce mă port aşa.
— Cristoase, Gretchen! Ce-i cu tine? Eşti în pragul menopauzei? Auzi receptorul trîntit la celălalt capăt al firului.
Se ridică obosit şi se duse la fereastră: Dallas-ul privit din dormitor nu arăta mai bine decît de la fereastra salonului. Familia! gîndi el. Fără să fi acţionat înadins, el fusese acela care făcuse tot ce îi stătuse în putinţă ca să o protejeze pe Gretchen. El purtase meschinele tratative cu detectivii şi avusese acea scenă neplăcută cu Willie Abbott, el o ajutase să divorţeze şi mijlocise întîlnirea cu acela care urma să devină al doilea ei bărbat. El administrase banii lui Tom şi îl ajutase să se 474
desprindă de viaţa sălbatică pe care o dusese pînă atunci. El traversase continentul, pînă la celălalt capăt, ca să participe la funeraliile lui Colin Burke şi să susţină moralul surorii sale. El îşi asumase răspunderea de a-l scoate pe Billy, aşa nerecunoscător şi labil cum era, din şcoala în care nu izbutea să se acomodeze şi îl înscrisese la Whitby, deşi calificativele sale la învăţătură nu erau suficiente decît ca să studieze, în cel mai bun caz, la o şcoală comercială. El îl depistase pe Tom la Hotelul Aegean, de dragul mamei, şi tot el aflase amănuntele în legătură cu Strada a 53-a de Vest, îi dăduse bani lui Schultz, apoi angajase avocatul care îl reunise pe Tom cu fiul său şi îl despărţise de o soţie prostituată. Nu pretinsese recunoştinţa nimănui şi, gîndi el cu ciudă, căpătase prea puţin în schimb.
Era conştient de îndatoririle sale faţă de sine şi de alţii şi nu s-ar fi simţit bine dacă nu le-ar fi îndeplinit. Iar îndatoririle nu se terminau niciodată, aceasta era caracteristica lor esenţială.
Se duse la telefon şi ceru numărul lui Gretchen, în California. Cînd obţinu legătura, Rudolph îi zise:
— Bine, Gretchen, o să poposesc la Washington în călătoria mea către nord şi o să văd ce pot face. În orice caz să nu-ţi faci griji.
— Mulţumesc, Rudy, zise Gretchen cu voce moale. Ştiam că n-ai să mă abandonezi.
La cinci şi jumătate, Brad se prezentă la hotel. Era mai rumen ca oricînd, datorită atît soarelui puternic, cît şi whisky-ului de Texas, dar şi mai greoi şi, totodată, mai expansiv. Purta haine uşoare din stofă în dungi de culoare închisă şi cămaşă albastră, mototolită, la manşetele căreia se întrezăreau nişte perle uriaşe.
— Îmi pare rău că n-am putut veni la aeroport, dar sper că omul meu a fost la înălţime, începu el să turuie. Îşi turnă o doză de bourbon într-un pahar cu gheaţă şi se întoarse din nou, bine-dispus, spre vizitatori. Ei bine, amicilor, era şi timpul să veniţi pe aici, să vă lămuriţi şi voi care-i izvorul banilor voştri, îşi continuă peroraţia. Curînd o să punem în funcţie o nouă sondă şi poate că
mîine o să închiriez un avion ca să ne ducem cu toţii la locul respectiv. Am luat şi bilete la meciul de sîmbătă. Oraşul ăsta trebuie să-l vezi ca să-l crezi. Treizeci de mii de beţivi fericiţi! Îmi pare rău că Virginia nu e aici ca să vă ureze bun-sosit. O să rămînă neconsolată cînd o afla că aţi fost la Dallas, iar ea a pierdut prilejul de a se întîlni cu voi. A plecat să-l viziteze pe tăticul ei care, după
cîte am auzit, nu se simte bine. Nădăjduiesc însă că nu e nimic serios, zău că mi-e dragă făptura aia!..
Era dureros amestecul acela forţat de voioşie apuseană, ospitalitate debordantă şi linguşitoare pălăvrăgeală sudică pe care le etala Brad.
— Termină, Brad, îl întrerupse Rudolph fără menajamente. Ştim că Virginia nu e aici şi mai ştim că lipseşte nu pentru că s-a dus să-şi viziteze tatăl, cum pretinzi. Cu două săptămîni în urmă
Calderwood fusese la Rudolph, la birou, şi îl informase că Virginia şi-a părăsit definitiv soţul care s-a încurcat cu o actriţă de film de la Hollywood şi făcea naveta, de trei ori pe săptămînă, între cele două oraşe şi că Brad avea probleme şi cu banii. După această discuţie Rudolph începuse să
suspecteze ceva şi îl contactase pe Johnny.
— Ortacilor, zise Brad trăgînd o duşcă, nu pricep ce spuneţi. Tocmai am vorbit cu nevastă-mea care m-a asigurat că se va înapoia de la o zi la alta.
— N-ai vorbit cu nevastă-ta, nu vine înapoi şi ştii prea bine lucrul acesta, îl repezi Rudolph.
475
— Şi mai ştii tu o grămadă de alte lucruri, interveni Johnny, care se plantase între Brad şi uşă, voind parcă să-l împiedice de a o şterge pe nepusă masă. Pe care le cunoaştem şi noi, adăugă el.
— Pe Dumnezeul meu! exclamă Brad. Dacă n-am fi prieteni de o viaţă aş zice că îmi sînteţi duşmani, zău aşa! Asuda abundent în pofida aerului condiţionat, iar cămaşa albastră se întunecase din cauza transpiraţiei şi i se lipise de trup. Îşi umplu din nou paharul însă degetele sale butucănoase şi manichiurate tremurau vizibil cînd şi le vîrî în căldăruşă după cubuleţe de gheaţă.
— Haide, Brad, dă-i drumul. Dar sincer, îl îndemnă Johnny.
— Păi... Brad rîse. Sau se strădui să rîdă. Poate că am călcat un pic pe-alături, în ce o priveşte pe nevastă-mea, aşa, cînd şi cînd. Ştii cum sînt eu, Rudy, nu am tăria ta de caracter şi nu rezist cînd o fiinţă dulce şi calină se răsfaţă în prezenţa mea şi vrea să fie mîngîiată. Dar, zău că
Virginia prea pune toate la inimă...
— Ascultă, nu ne pasă de tine şi nici de Virginia, îl întrerupse acum şi Johnny. Nouă să ne spui unde se duc bănişorii noştri.
— Păi n-aţi primit deconturile cu regularitate, în fiecare lună? se minună Brad.
— Le-am primit, confirmă Johnny.
— E drept, am avut cîteva ghinioane în ultimul timp, continuă Brad, ştergîndu-şi faţa cu o batistă fină, uriaşă, cu monogramă în colţ. Cum zicea tatăl meu, fie-i ţărîna uşoară, „dacă ţi-e frică
de valuri, nu te arunca în apă!”
— Am întreprins nişte investigaţii, trecu la subiect Johnny ca să-l oblige pe Brad să intre în miezul problemei, şi am ajuns la concluzia că anul trecut ne-ai jecmănit pe fiecare din noi doi de cîte şaptezeci de mii de dolari.
— Trebuie că glumiţi, încercă să se indigneze Brad. Se învineţise însă la faţă iar zîmbetul ce îi încremenise pe buze se transformase în rictus. Glumiţi, zău, nu-i aşa? Aţi pus la cale o farsă ca să mă necăjiţi. Iisuse! O sută de mii!
— Brad! Glasul lui Rudolph suna aspru, ameninţător.
— Bine, cedă Brad: Văd că nu glumiţi.
Se lăsă să cadă pe canapeaua înflorată, un bărbat greoi, cu umeri masivi, doborît, care punea o pată discordantă pe mobila în culori vesele, de cea mai bună calitate, din cel mai bun apartament al celui mai bun hotel din Dallas. O să vă povestesc cum s-a-ntîmplat totul...
Se întîmplase ca în urmă eu un an Brad întîlnise o starletă, Sandra Dilson, cu prilejul unei călătorii făcute la Hollywood pentru a depista nişte investitori. „O făptură dulce, tînără, nevinovată
fură cuvintele folosite de el pentru a o descrie pe domnişoara Dilson. Înnebunise dupa ea, mărturisi Brad, dar trecuse mult timp pînă ce „dulcea făptură” îi permisese să o atingă măcar cu un deget. Iar el, ca să o impresioneze şi să o înduplece, începuse să-i cumpere bijuterii.
— Nu vă puteţi imagina ce preţuri sînt în stare să pretindă pentru nişte pietre în oraşul ăla nenorocit, continuă el mărturisirea. Şi ca sa o impresioneze şi mai tare, credea el, pariase masiv de cîte ori se duseseră împreună la cursele de cai. Dacă vreţi să ştiţi adevărul, fata aia se plimba acum împodobită cu bijuterii în valoare de vreo patru sute de mii de dolari pe care eu i-am plătit, zise el şi adăugă sfidător: Aflaţi că de cîte ori m-am culcat cu ea mi-am zis că merita toţi banii, pînă la ultimul cent. O iubesc, mi-am pierdut capul după ea, iar într-un fel sînt mîndru şi gata sa suport consecinţele, declară el sentenţios.
476
În situaţia aceasta, ca să facă rost de bani, Brad începuse sa falsifice deconturile lunare.
