A, da?

Nu e nimic ciudat. Nimic din ce-mi spui tu eu nu uit, şi-şi atinse fruntea cu degetul, cum fac oamenii când îşi râd de ei înşişi. În cele trei săptămâni cât mi-am scris capitolul din lucrarea de diplomă în

— 89 —

care este vorba despre comploturile împotriva lui Zogu, numai la asta m-am gândit.

Şi cum erau comploturile acelea?

Ea râse. Era îmbujorată din pricina vinului.

Acelea, cel puţin, nu erau false.

De asta nu mă-ndoiesc. O să-mi povesteşti despre ele, nu?

Din felul cum s-au privit, se putea înţelege că amândoi au gândit acelaşi lucru: cel puţin, ora aceea de după miezul nopţii avea să fie la fel. Tu o să-mi povesteşti despre comploturile împotriva regelui, iar eu despre altceva.

Chiar aşa? făcu ea. Ce bine!

Povesteşte-mi, zeiţă, despre comploturi, despre comploturile adevărate.

Dar şi noi ne-am dat nume false la recepţie, zise Rovena şmechereşte.

El nu răspunse. Iar chipul îi rămase lipsit de expresie.

Ea continua să-l privească şăgalnic, dar profilul lui părea şi mai împietrit decât privirea.

Ţii minte când am fost prima dată la Lorelei? o întrebă brusc, ca trezit din somn.

La clubul de întâlniri? Ce-ţi veni cu asta? se miră Rovena. A fost acum patru sau cinci ani, dacă nu mă-nşel.

El râse.

Nu patru-cinci ani, ci patru-cinci secole.

La fel de zâmbitoare, ea îl aşteptă să se aşeze în faţa ei.

Patru-cinci secole, sau n-am auzit eu bine?

Ai auzit bine, spuse Besfort şi respiră adânc. Îţi aminteşti când am intrat în club? Nu numai noi, dar, intrând acolo, toţi ceilalţi aveau o ezitare, o teamă mai curând, că renunţă la tabuuri.

Era conştient că ea nu va putea uita niciodată după-amiaza aceea târzie când, învingându-şi reţinerea, se pregăteau să meargă la club.

Învârtindu-se prin cameră, vorbeau, cine ştie de ce, cu voce scăzută.

Din toată tulburarea aceea, partea cea mai ciudată a fost întârzierea ei la baie. Prin uşa întredeschisă, el îi urmărea mişcările: cu trusa de machiaj în faţa oglinzii, sprâncenele, cozile ochilor… Era pentru prima oară când o vedea pregătindu-se nu numai pentru el, ci pentru toţi bărbaţii de acolo…

Normal că-mi amintesc, îi răspunse ea. Besfort o privea aţâţat. Toţi credeau că e o experienţă nouă, modernă, deşi ea e veche de câteva

— 90 —

sute de ani. Cel puţin ăsta de aici a descris-o încă de acum patru secole.

Şi Rovena citi cu glas tare titlul volumaşului: Miguel de Cervantes, Povestea curiosului nestăpânit.

Dar e vorba despre un capitol din Don Quijote, nu? întrebă ea.

Tocmai asta e, înainte de a-şi publica traducerea din Don Quijote, Fan Noli4 a scos pe piaţă chiar acest fragment, ca să-şi promoveze opera, cum am spune noi astăzi. Este, fără doar şi poate, primul proiect al actualelor cluburi de întâlniri.

Ciudat, nu-i aşa? se miră ea.

Şi gândeşte-te că Noli a fost considerat cel mai intransigent episcop al Albaniei. Complotist şi el. Tu poate ştii mai bine.

Nu complotist, ci prim-conjurat, cum se spunea pe atunci. A luat parte la cel puţin trei comploturi.

Nuvela e ciudată, spuse Besfort.

O citise cu creionul în mână, aşa cum descifrezi un text misterios.

În timp ce ea o răsfoia curioasă, el i-o luă din mână cu blândeţe.

După cină poţi să-ţi arunci ochii pe ea.

El ridică paharul.

Vinul e minunat, dar cred că am băut deja prea mult, zise Rovena.

Roşeaţa din obraji părea legată firesc de dorinţa de a face dragoste.

La intrarea în Lorelei fusese extrem de palidă. Văzând-o, nu se îndoise că în sufletul ei se dădea o luptă aprigă între îndoieli şi ispita păcatului.

Eu mă duc la duş, zise Besfort. Iar tu o să ai timp, dacă vrei, să

răsfoieşti cărticica.

Sigur că da, răspunse ea. Abia aştept.

9 – Aceeaşi noapte. Textul lui Cervantes

Sub şuvoaiele de apă fierbinte, Besfort încerca să-şi imagineze în ce fel îşi închipuia Rovena oraşul medieval spaniol şi pe cei doi prieteni, Lothario şi Anselmo. Şi, alături de ei, pe Camilla cea dulce, logodnica celui din urmă, cea care devine, fără să vrea, motivul distanţării lui Lothario de prietenul său. Cei doi, proaspăt căsătoriţi, observă lucrul acesta şi se întristează.

Besfort îşi imaginează degetele fine ale Rovenei întorcând paginile.

4 Fan S. Noli, prelat, om politic şi scriitor albanez (1882–1965).

— 91 —

Cei doi însurăţei se întristează, aşadar. Ei îl conving pe Lothario să-i viziteze, acesta vine, dar este foarte sfios. Se teme de bârfe. Celor doi, însă, nu le pasă. Umbra de supărare pe care Lothario o observă