pe chipul prietenului are o altă cauză. Într-o zi, Anselmo îşi deschide inima. Există ceva ce-l roade. Îl înnebuneşte. Fireşte că este fericit cu tânăra-i soţie, dar gândurile îl torturează întruna. El bănuieşte ceva.

Şi Lothario să nu se mai zgâiască aşa la el. Se îndoieşte tocmai de fidelitatea Camillei.

Besfort ştie că degetele iuţi ale Rovenei tremură de nerăbdare.

Stai, îi zice Anselmo amicului său, când acesta vrea să spună ceva.

Ştiu ce vrei să-mi zici. Ştie, de asemenea, că soaţa îi este cinstită. Da, dar… Poţi spune despre o femeie că e bună, dacă n-a avut ocazia să

fie şi rea?

Besfort parcă vede genele şi sprâncenele Rovenei, conturate cu atâta grijă, zbătându-se speriate ca nişte aripi de porumbiţă sub furia furtunii.

Lothario face tot ce poate ca să-şi liniştească prietenul. Dar boala celuilalt nu are leac. Ca posedat de diavol, se lasă dominat de îndoieli. În cele din urmă, îi face prietenului o propunere sinistră.

Lothario, prietenul dintotdeauna, el şi numai el îl poate elibera de obsesii. Şi nu e decât o singură cale ca să se convingă de fidelitatea Camillei. Periculoasă, e drept, dar sigură. S-o pună pe femeie la încercare. Pe scurt, Lothario să o provoace. Cu gânduri, chipurile, necurate.

Besfort îşi imaginează cum degetele nervoase ale Rovenei dau paginile înapoi, ca să recitească vreun pasaj. Obrajii ei au o strălucire rece. Ca şi rubinul inelului, de altfel.

Indignat, Lothario respinge propunerea. Se simte profund jignit. Se ridică să plece. Definitiv. Între timp, un cuvânt al lui Anselmo îi atrage atenţia. O ameninţare. Dacă el nu acceptă, un altul, un străin va accepta cu siguranţă. Un trecător oarecare. Un beţiv sau un curvar.

Lothario îşi ia capul în mâini. Ameninţarea aceasta îl convinge.

Acceptă ticăloşia, mai exact se preface că acceptă. Pentru a-şi trage prietenul pe sfoară, aşa cum faci cu un nebun. Şi astfel, când vine momentul probei, singur în faţa Camillei, nu are nicio reacţie.

Anselmo aşteaptă nerăbdător finalul. Lothario îi spune: Camilla e mai curată decât cristalul. Albă ca zăpada Alpilor. Neprihănită la fel ca ea. L-a făcut de râs. L-a împins cu dispreţ. L-a ameninţat că-l denunţă soţului.

— 92 —

În loc să se calmeze, Anselmo devine şi mai furios. Trădătorule! îi spune. Mincinosule! Te-am văzut prin gaura cheii. Am văzut tot. Cum stăteai de pomană. Prieten eşti tu? Acum să mă vezi, când o să aduc un curvar adevărat. Un stricat şi un client al bordelurilor. Măcar ăla n-o să mă mintă.

Lothario se chinuie să-l liniştească. Îi cere iertare. Şi o a doua şansă. O dovadă de prietenie. Ultima. Numai să nu aducă vreun derbedeu.

În final, se împacă. Pun la cale planul. Anselmo va pleca la ţară.

Lothario va rămâne acasă. Trei zile şi trei nopţi. Asta este porunca lui Anselmo. Supărată, Camilla acceptă. E prima noapte.

Besfort închide duşul, curios să audă respiraţia accelerată a Rovenei.

Sunt doar ei doi, Lothario şi Camilla. Cinează împreună. Beau puţin vin. Privesc focul din vatră.

Textul este scurt, foarte scurt. Lothario îi declară iubire. Camilla se apără cu disperare. Dar rezistenţa ei are o limită. Şi ea cedează.

Textul este nemilos. Doar cuvântul „cedează” apare de două ori. Da, Camilla a cedat.

Besfort este sigur că, ajunsă aici, Rovena a închis ochii. Din câte femei cunoscuse, niciuna nu avea expresia aceea de dăruire totală în momentul în care închidea ochii. Aşadar, ea a închis ochii. Poate ca să simtă mai bine textul. Să se identifice cu el. Îi pare rău că eroina a cedat? S-ar putea ca, dimpotrivă, să fi aşteptat cu sufletul la gură…

La intrarea în clubul Lorelei, Besfort i-a pus, cine ştie pentru a câta oară, aceeaşi întrebare. Îi plăcea sau nu ceea ce făceau? Dar chipul palid al Rovenei nu-i oferea niciun răspuns.

În cele din urmă au intrat şi, câteva minute mai târziu, se acomodaseră deja, ea, complet dezbrăcată, doar în bikinii ei transparenţi, cum era regula, el ceva mai îmbrăcat. Aşa au păşit prin ceaţa artificială, până ce în faţă le-a apărut un pat uriaş. S-au aşezat pe el, să-şi mai revină. Odată cu uimirea lor, în jur se risipea şi ceaţa, aşa că au putut să vadă ce se întâmplă acolo. Erau o mulţime de paturi, unele goale, altele nu. Un cuplu chiar făcea dragoste.

Împrejur se foiau fel de fel de oameni. Femei numai în chiloţi, uneori chiar fără. Bărbaţi în slip. Alţii, singuri, se învârteau ca bezmetici.

Câte unul îi ducea iubitei de băut. Totul era calm şi liniştit. Tu ai cei mai frumoşi sâni de aici, îi şopti el. Rovena avea o privire molatică. El şi-a repetat remarca. Ea şi-a strâns la piept unul din genunchi.

Manevră care i-a descoperit zona întunecată a pântecului. Tocmai în

— 93 —

punctul acela, unde slipul nu-i mai acoperea nuditatea, unul dintre bărbaţi privea insistent. Toţi te doresc, îi şopti el. Chiar aşa? Şi partea aceea… îl înnebuneşte pe tipul de colo. Văd, spuse ea. Totuşi, nu făcu nicio încercare de a se acoperi. În Antichitate, nu mai ştiu unde, se făcea sex în locurile publice, zise Besfort. A, da? Era ceva serios, fără pic de vulgaritate, chiar un ritual, ceva aproape solemn, ca festivităţile de astăzi. Ea îl prinse de mână. Şi noi? Aici? o întrebă

el. Ea dădu din cap. Da. Mai stai un minut, eu nu mi-am revenit complet. Brusc, a tresărit şi şi-a tras piciorul. Bărbatul celălalt se apropiase şi încerca să-i pipăie glezna. Nu te speria, îi zise Besfort.

Cu o privire de câine bătut, celălalt dădu înapoi. Este un semn, mi se pare, spuse Besfort. A cerut voie să facă dragoste cu tine. Ea îşi muşca degetele.

În jur era aceeaşi atmosferă de sectă secretă. Dăm o tură? îl întrebă ea. Ridicându-se, îl luă de mână, iar el o lăsă să meargă

înainte. Ca Virgiliu, îşi zise el. În timpul acesta, privirile li se opriră

pe una dintre uşi pe care scria „Masaj”…

Besfort tocmai îşi terminase duşul. Cu siguranţă că Rovena a ajuns la ultimele pagini ale nuvelei. Anselmo s-a întors de la ţară, curios să afle deznodământul. Desigur că Lothario îi spune altceva decât ceea ce se întâmplase. Anselmo pare fericit. Lothario vine şi pleacă acum de la ei ca din propria casă. Marea păcăleală a reuşit.

Totul e cu susul în jos. Cu cât e lăudată mai insistent, cu atât mai mult decade Camilla. Lothario, la fel. Până ce, într-o noapte, se întâmplă nenorocirea. Deci, într-o noapte, mai exact într-o dimineaţă

devreme, Lothario, orbit de gelozie, vede un necunoscut care iese pe furiş din casa lui Anselmo. Camilla are un nou iubit, îşi zice el.

Derbedeu, curvar, vagabond. Sunt cuvintele lui Anselmo, dar spuse în alte împrejurări.

Besfort trăise mereu cu impresia că povestea se termina aici.

Sfârşitul istoriei, turbarea lui Lothario, jurămintele de răzbunare, confuzia cu servitoarea, fuga celor doi păcătoşi, scandalul şi, în cele din urmă, moartea celor trei: unul din nebunie, altul în război, iar Camilla în singurătatea mănăstirii, toate acestea Besfort nu le citise niciodată cu atenţie.

Uscându-şi părul, îşi zise că Rovena citise cu acelaşi nesaţ ca şi el ultimele pagini ale povestirii.

Deschise încet uşa de la baie şi, din prag, o zări întinsă pe spate, cu privirea fixată în tavan. Cartea, deschisă, era alături.

În cele din urmă, privirile li se întâlniră. Ochii ei erau goi, ca după

— 94 —

o ceartă abia încheiată. Dialogul se lega cu greu. În concluzie, ea îl întrebă de ce-i dăduse cărticica.

El ridică din umeri. De ce? Fără niciun motiv.

Tu rareori faci ceva fără niciun motiv, Besfort.

Să spunem că am avut un motiv. Ce e rău în asta, după tine? Ce gânduri ascunse? Rovena nu-i răspunse. El zise că a fost convins că