— 6 —
piardă controlul volanului, şoferul nu a fost în stare să precizeze nimic în plus. Intervenţia medicului, care îi ceruse anchetatorului să
nu-l obosească pe pacient, nu-l impresionase deloc pe ofiţer. Ce văzuse în oglinda retrovizoare, cu alte cuvinte ce lucruri neobişnuite se petrecuseră pe bancheta din spate, astfel încât să-l facă să-şi piardă controlul? Pasagerii se încăieraseră ori, dimpotrivă, se lăsaseră prinşi în jocuri erotice?
Dar rănitul dădea din cap că nu, nici una, nici alta.
Atunci ce a fost? voise celălalt să urle. Ce s-a întâmplat atât de grav încât te-a făcut să-ţi pierzi controlul? Ce mama naibii ai văzut?
Medicul se pregătea să intervină din nou, dar pacientul începuse deja să bălmăjească dezlânat, la fel ca şi până atunci. La sfârşitul frazei, care li se păruse fără cap şi coadă, anchetatorul şi medicul se priviseră unul pe altul. Conform spuselor rănitului, cei doi pasageri de pe bancheta din spate a taxiului… nu făcuseră nimic… nimic…
doar încercaseră… să se sărute…
2
Deoarece mărturia şoferului, destul de greu de crezut, fusese luată
drept o dovadă a stării de şoc în care se afla, dosarul accidentului de la kilometrul 17 fusese considerat închis. Motivul părea destul de simplu; indiferent ce explicaţie ar fi dat şoferul despre ceea ce văzuse sau crezuse că vede în oglinda retrovizoare, aceasta nu modifica esenţa problemei: accidentul avusese loc ca urmare a ceva ce se produsese în creierul lui – şoc, halucinaţii sau pierdere bruscă a conştiinţei – adică ceva ce nu avea nicio legătură cu pasagerii.
Se vorbise despre identitatea lor în amănunt, aşa cum se întâmplă
de obicei la poliţie. El era analist – colaborator la Consiliul Europei, ea, o femeie tânără, frumoasă, stagiară la Institutul de Arheologie din Viena. Într-o relaţie amoroasă, după cum se părea. Taxiul fusese comandat de la recepţia hotelului Miramax, unde victimele stătuseră
în weekendul acela. Expertiza tehnică făcută maşinii exclusese orice bănuială de sabotaj.
Într-o ultimă încercare de a descoperi inadvertenţele din declaraţia şoferului, ofiţerul îi pusese acestuia o întrebare vicleană: ce se întâmplase cu pasagerii după ce maşina căzuse în prăpastie? Din răspunsul omului, cum că fusese singur în taxi în momentul în care acesta atinsese pământul, iar cei doi deja nu se mai aflau înăuntru,
— 7 —
se putea înţelege că, cel puţin, rănitul nu minţise în legătură cu ceea ce văzuse sau crezuse că vede.
Dosarul, deşi părea banal la prima vedere, din pricina declaraţiei neobişnuite a taximetristului fusese repartizat la sectorul de
„accidente atipice”.
Acesta a fost şi motivul pentru care o copie a sa a ajuns, câteva luni mai târziu, la Institutul de Drumuri Europene, secţiunea a patra, cea care se ocupă de accidentele rare.
Deşi clasificarea drept rare lăsa să se înţeleagă că asemenea nenorociri erau puţine în comparaţie cu cele obişnuite, banale, provocate de condiţiile meteo, oboseală, stare de ebrietate la volan, consum de droguri etc., accidentele atipice erau ciudate mai ales din pricina varietăţii lor. De la ciocniri intenţionate, sabotaje la sistemul de frânare şi până la vedenii ale şoferilor, cronica lor cuprindea evenimente dintre cele mai incredibile.
O parte dintre ele, cele mai misterioase, aveau în comun oglinda retrovizoare şi se împărţeau în câteva subdiviziuni. Se înţelege că
ceea ce vedeau şoferii în oglindă era cu totul neobişnuit, de vreme ce sfârşeau prin a provoca nenorociri. În cazul şoferilor de taxi, ameninţarea cu armă din partea pasagerilor era un caz frecvent. Nu erau rare evenimentele provocate de boli: pierderea cunoştinţei, hemoragii nazale, ameţeli sau crize de isterie. Încăierările dintre pasageri, ce se lăsau uneori cu lovituri de cuţit, deşi puţine, puteau să-i abată serios atenţia unui şofer mai puţin experimentat. Şi mai rare erau cazurile în care unul dintre pasageri, îndeosebi dacă era femeie, urcată în taxi direct din stradă şi fără nicio împotrivire, urla brusc că fusese răpită şi încerca să deschidă portiera şi să sară din maşină. Alte cazuri, când şoferul o recunoştea în clientă pe amanta sau pe soţia fugită de acasă a cuiva, erau şi ele înregistrate, deşi puteau fi numărate pe degete.
Deşi majorităţii dintre ele, care, la prima vedere, păreau inexplicabile, li se găsea totuşi o rezolvare, asta nu însemna deloc că
tot ceea ce vedeau şoferii în oglinda retrovizoare putea fi explicat.
Cu excepţia halucinaţiilor, aici intrau situaţii asemănătoare, precum efectul hipnotizator al privirii vreunui client, tulburarea la vederea unei cliente frumoase sau, dimpotrivă: ameţeala ca sub efectul unei găuri negre, însoţită de pierderea cunoştinţei.
Ceea ce declarase taximetristul despre accidentul petrecut la kilometrul 17, deşi părea prea banal pentru a intra în categoria halucinaţii, nu-şi găsea nicicum o explicaţie logică. Explicaţia
— 8 —
conform căreia cei doi clienţi încercaseră să se sărute, întâmplare care-l şocase pe şofer şi, mai apoi, provocase moartea pasagerilor, părea iniţial să lămurească totul, după care îţi scăpa iar printre degete.
Analiştii care se ocupaseră de acest accident clătinaseră la început din cap, plescăiseră din buze, după care zâmbiseră ironic, pentru ca în final să se enerveze şi să ia din nou cazul de la a la z.
Ce să însemne oare acel „încercaseră să se sărute”? Chiar şi din punct de vedere lingvistic era ceva de neînţeles, ba chiar ilogic. Ai fi putut crede că unul din ei încercase să-l sărute pe celălalt, care se opusese. Poate că, în alte împrejurări, ar fi avut motive să se teamă
de un al treilea. Dar că, fiind doar ei doi în taxi, împreună cu şoferul,
„încercaseră să se sărute”, sie versuchten gerade sich zu küssen, cum se consemnase în procesul-verbal, era imposibil de crezut. Întrebările fuseseră simple: Dacă plecaseră dintr-un hotel în care-şi petrecuseră
noaptea, atunci de ce doar „încercaseră să se sărute”? Cu alte cuvinte, dacă ar fi vrut să se mai giugiulească, de ce n-ar fi făcut-o şi doar se amăgiseră? Ce-i împiedicase?
Cu cât o suceai şi-o răsuceai mai mult, cu atât mai încâlcită
devenea situaţia. OK, poate că victimele avuseseră o problemă şi nu reuşeau să se apropie, dar de ce-l şocase atât de tare pe taximetrist lucrul acesta? Parcă puţini clienţi care se sărutaseră pe bancheta din spate, ba chiar şi făcuseră dragoste acolo, plimbase el încolo şi încoace?! Apoi, cum de simţise el un lucru atât de intim, dorinţa unuia de a-l săruta pe celălalt şi reţinerea aceluia, piedica misterioasă care oprise gestul la jumătate?
Dezamăgiţi, după ce repetaseră proverbul conform căruia un nebun aruncă o piatră în baltă şi patruzeci de înţelepţi se chinuie s-o scoată, analiştii notaseră pe marginea raportului că, dacă nu era vechiul motiv al recunoaşterii unei foste soţii sau iubite, motiv invocat adesea de taximetriştii începători, moştenit de la confraţii mai bătrâni, atunci era vorba despre un caz veritabil de psihopatie, cu care şi-ar fi pierdut vremea inutil.
Între timp, după ce se confirmase că între taximetrist şi clienta străină nu existase niciun fel de relaţie, raportul medical asupra stării psihice a şoferului nu aducea nici el nimic nou: omul era sănătos tun.
— 9 —
3
Trei luni mai târziu, când două guverne balcanice, unul după
