Te dădea pe spate? Ce înseamnă asta?

Nu ştiu cum să vă explic. Am vrut să spun o frumuseţe care te lăsa mască. Şi el părea schimbat în clipele acelea. Mai comanda un whisky. Apoi continuau să vorbească în limba lor până după miezul nopţii, când se ridicau şi urcau în cameră.

Din felul în care ea se ridica de pe scaun, aruncându-i o privire rapidă, cum o pornea înainte, cu capul puţin plecat, aşa cum îţi imaginezi că face orice amantă frumoasă, se putea deduce că, odată

ajunşi sus, se vor iubi nebuneşte. Pe chelnerii din barurile de noapte, asemenea lucruri îi amuzau, stârnindu-le curiozitatea după lungile ore de serviciu.

4

Celelalte informaţii, adunate de ici, de colo, nu-i ajutaseră în niciun fel pe agenţi să rezolve cât de cât acest caz. Dimpotrivă, totul devenea tot mai nebulos şi, după puzderia de mărturii contradictorii ale chelnerilor, scrisorile celor două victime păreau şi mai greu de descifrat. Uneori îţi sugerau o banală corespondenţă între doi amanţi, şi asta chiar şi atunci când ea se plângea de comportamentul lui. Dar

— 11 —

erau cazuri când mesajele lor erau de o banalitate groaznică, mărturisind că între ei nu era altceva decât o înţelegere obişnuită, ca între o femeie uşoară şi partenerul ei.

Agenţii nu-şi credeau ochilor când, după o frază a ei care suna cam aşa: „Orice s-ar întâmpla, eu am să te iubesc toată viaţa”, dădeau peste un bilet ulterior, în care el, după ce-i dădea adresa hotelului, adăuga: „În legătură cu condiţiile, e totul OK, ca data trecută?”.

Puteau exista două explicaţii. Prima te ducea cu gândul la faptul că omul s-ar fi putut referi la perioada sejurului, de una sau două

nopţi, dar mai ales la ideea de plată pentru un serviciu făcut. Şi, de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, mai apărea pe ici pe colo şi cuvântul call girl, pe care el, cu rost sau fără, părea că abia aşteaptă să-l folosească.

Şi totuşi, în primele mesaje, din frazele lui, pe care ea le cita cu regularitate, se putea deduce că omul scrisese fără nicio ezitare despre nerăbdarea şi dorinţa cu care aştepta întâlnirile lor. Se pare că schimbarea intervenise în ultimele luni ale relaţiei.

Dintr-un calcul atent reieşea că, dacă legătura dintre ei durase în jur de cinci sute de săptămâni, ea se răcise treptat pe parcursul ultimelor cincizeci şi două. Şi, parcă pentru a marca toate acestea, cuvântul call girl apăruse în mesajele lui chiar în săptămâna a patruzecea.

Mi-ai dăruit o fericire deplină, sunt de acord, scria ea într-o scrisoare, dar tot de atâtea ori nebunia ta mi-a otrăvit zilele.

Se plângea mereu de asta, ba chiar, într-o scrisoare din anul 2000, îi amintea că, probabil, singura perioadă în care se simţise pe deplin fericită alături de el fusese anul războiului din Balcani, atunci când, după cum s-ar părea, energia lui negativă se revărsase într-o altă

direcţie. „După îngenuncherea Serbiei, tu, ca şi când n-ai fi ştiut încotro s-o apuci, te-ai năpustit asupra mea.”

Această ultimă frază îi făcuse pe agenţii albanezi să creadă că

găsiseră cheia uneia dintre enigme: filajul la care fusese supus Besfort Y. De către serviciul secret sârbo-muntenegrean. Cu numeroasele lui relaţii la Strasbourg şi la Bruxelles, ca şi în majoritatea instituţiilor internaţionale pentru drepturile omului, era normal ca Besfort Y. să fie inclus în categoria celor indezirabili pentru Iugoslavia, şi care, într-un anumit fel, puteau fi consideraţi răspunzători pentru bombardarea ei.

Nedumerirea iscată de motivele pentru care începuseră să-l fileze

— 12 —

atât de târziu, după ce războiul din Iugoslavia luase sfârşit, se risipise într-o clipă. Chiar după război, odată cu primele remuşcări ale opiniei publice legate de pedepsirea şi dezagregarea Iugoslaviei, apăruseră şi cele dintâi tentative de reconsiderare a evenimentelor.

Întrebarea dacă bombardamentele fuseseră utile sau nu frământa mii şi mii de oameni.

În acest context, care devenea pe zi ce trece tot mai agitat, denigrarea lui Besfort Y., la fel ca şi a multor altora, consideraţi responsabili de distrugerea Iugoslaviei, părea normală, împins parcă

de un duh necurat, după cum reieşea din scrisoarea amantei sale, omul acesta nu-şi găsise liniştea decât după prăbuşirea statului vecin. Şi, în plus, prietena sau poate inspiratoarea sa nu era decât o banală femeie de moravuri uşoare.

Oricât ar fi respins această variantă, agenţii albanezi bănuiau că o parte din raţionamentul sârbilor era, din păcate, corect. Mai ales în ceea ce o privea pe iubita lui Besfort Y. Ca pentru a demonstra contrariul, agenţii şi-au reluat periplul pe la companiile aeriene, barurile şi piscinele hotelurilor, până la locuinţa modestă în a cărei debara găsiseră câteva dintre scrisorile defunctei.

După care, buimăceala din capul lor, în loc să se mai limpezească, ajunsese la o asemenea dimensiune, încât începură să creadă la unison că nu fusese vorba doar de o femeie, ci de două, confundate din greşeală de detectivii locali.

Poate că ar fi şi vrut să creadă asta, dar, spre disperarea lor, se convingeau din ce în ce mai mult că, în spatele tinerei femei cu un fizic încântător, pe care deja o cunoşteau din scrisori, din mărturiile celorlalţi şi mai ales din fotografiile intime, nu se ascundea nimeni altcineva decât a doua natură a ei.

5

Apariţia la rampă a pianistei Liza Blumberg, prietena Rovenei, pusese din nou pe tapet ideea unei crime.

Până atunci fusese uşor s-o infirmi, câtă vreme era legată de serviciile secrete sârbe. Nu era exclusă eliminarea fizică a lui Besfort Y., ca implicat în prăbuşirea Iugoslaviei, şi, împreună cu a lui şi a iubitei, aflată întâmplător acolo în momentul fatal. Dar, oricum ar fi fost, părea ilogic ca acest lucru să se întâmple la atâta timp de la evenimente. Dacă eliminarea lui în timpul conflictului ar fi folosit la

— 13 —

ceva, acum, când cortina căzuse peste finalul dramei, nu mai era de folos nimănui.

Reevaluarea ulterioară a evenimentelor din Iugoslavia nu necesita uciderea lui Besfort Y., ci discreditarea lui. Iar discreditarea nu avea nimic de câştigat prin uciderea lui. Dimpotrivă, moartea lui o putea face inutilă. Pentru că se ştie că un personaj viu e mai uşor de discreditat decât unul mort. Iar Besfort Y. nu făcea excepţie, şi nici iubita lui.

Ceea ce fusese nou şi şocant în mărturia lui Lulu Blumb, aşa cum o strigau prietenii pe pianistă, era legătura pe care o făcea între moartea Rovenei nu cu serviciile secrete sârbe, ci cu partenerul ei.

După cum spunea ea, era la modă în ultima vreme ca accidentele să

ascundă o crimă, şi ea era convinsă că tocmai în felul acesta reuşise Besfort Y. să scape de iubită, chiar dacă îşi găsise şi el sfârşitul împreună cu ea.

Ajunşi în acest punct, anchetatorii, fără excepţie, o întrerupeau pe pianistă pentru a-i spune, cu o uşoară ironie, că nu e logic ca ucigaşul să-şi fi luat în calcul propria moarte atunci când plănuise uciderea amantei sale. Doar dacă nu cumva şi-ar putea imagina cineva că Besfort Y., în momentul accidentului, din motive absolut de neînţeles, ar fi profitat de ocazie pentru a comite crima!

Staţi puţin, nu vă grăbiţi să faceţi haz, se precipita Lulu Blumb.

Nu sunt nebună să-mi imaginez aşa ceva. După care continua să-şi expună ipoteza.

Era convinsă că Besfort Y. îşi ucisese iubita. Fireşte că nu putea şti în ce împrejurări, dar asta nu o împiedica nicio clipă să creadă că

avea dreptate. Cu câteva luni în urmă, aflându-se în Albania, într-un motel de mâna a doua unde o dusese B.Y., Rovena tremurase pentru viaţa ei. Cât despre motiv, prefera să-şi ţină gura. Ei ar fi putut să-l afle mai repede decât ea, care era o simplă pianistă, iar afacerile tulburi din politică o lăsau rece. Besfort Y. era un om dificil. Tot Rovena îi povestise, absolut întâmplător, despre telefoanele lui misterioase de după miezul nopţii. Despre o problemă din Israel sau din cauza Israelului, nu-şi amintea prea bine. Ea, după cum a mai spus, nu dorea să se bage în chestii de genul ăsta. Şi dacă fusese împotriva bombardării Iugoslaviei, asta nu venea din vreo convingere politică, ci pur şi simplu pentru că făcea parte din „Mişcarea Verzilor”, aşa că nu era de acord nici cu poluarea fonică şi nici cu plantele modificate genetic sau cu alte chestii asemănătoare.

Între timp, dezvăluirea naturii relaţiilor dintre Rovena şi pianistă

— 14 —

dăduse o lovitură mortală credibilităţii acesteia. Nu era greu de priceput, dar nici ea nu făcuse un secret din faptul că cele două

avuseseră o aventură prelungită, ceea ce explica perfect gelozia ei faţă

de Besfort Y.

Acesta a fost motivul pentru care, după primele explicaţii ale domnişoarei Blumberg, anchetatorii n-au mai dat mare atenţie argumentelor ei, mai cu seamă spre sfârşit, atunci când pianista, vorbind despre o păpuşă mare sfâşiată de câini, le atrăsese atenţia să

nu pună mare preţ pe cuvintele ei, pentru că era groaznic de obosită.

Normal că anchetatorii reveniseră la păpuşă, numai că ea le mărturisise că citise despre asta la anunţurile mortuare şi că este, într-adevăr, absolut extenuată; singurul lucru pe care putea să-l mai adauge era că în taxi nu se aflase Rovena St., ci o altă femeie, asta era convingerea ei.

Chiar dacă ultima frază fusese menţionată în toate procesele-verbale, anchetatorii nu credeau o iotă din spusele femeii, şi poate că