periculos? Ea: M-au obosit, crede-mă, toate aceste neînţelegeri ale noastre. El: Nu ai de ce să te frămânţi pentru asta. Este o stare pe care ţi-o dă trupul, nu sufletul. El mi-a spus ieri: Trebuie să te supui acestui pact. Dar ce e cu pactul acesta? E pentru prima oară când îmi vorbeşti despre el. Aşa? Dacă tu mă consideri într-adevăr prietena ta, trebuie să fii mai explicită. Ai dreptate, dar crezi că mi-e uşor să fiu aşa? În povestea asta, totul e din ce în ce mai confuz. Ai auzit de Empedocle? Hm, parcă îmi amintesc de numele ăsta, dar nu sunt sigură. Nici eu nu ştiam. Este un filosof din Antichitate, care, curios să vadă ceea ce niciun ochi omenesc nu văzuse vreodată, s-a aruncat în craterul vulcanului Etna. O, chiar aşa? Şi ce legătură are asta cu tine? Nu cu mine, cu tine. Şi totuşi nu înţeleg. Deci, într-o zi, când îmi spunea că noi experimentăm ceva nou şi necunoscut, mi-a pomenit de acest faimos Empedocle. Rovena, nu înţeleg ce vrei să
spui. Nu cumva aveţi de gând să vă aruncaţi în vreo prăpastie, numai pentru că un nebun a făcut-o acum cinci mii de ani? Stai, nu te pripi. Nu sunt atât de naivă încât să-mi propună aşa ceva. A fost pur şi simplu o comparaţie. O metaforă, cum am învăţat la şcoală. Şi totuşi, chiar şi aşa mi se face frică. Sigur că e terifiant. Tu vorbeşti şi mie mi se ridică părul pe ceafă. Cum s-a aruncat tipul ăla în lavă din simplă curiozitate… Superbă curiozitate, ce să zic. Cum, aşa ţi-ai imaginat tu craterul, aprins? Poftim? Da, te întrebam dacă aşa îţi imaginezi tu craterul, cu lavă sau fără. Şi ce importanţă are asta?
Când spui vulcan, mintea îţi zboară la lavă. Eu mi l-am imaginat stins, negru, adânc. Şi mi s-a părut că e de două ori mai înspăimântător aşa. Stai, el mi-a spus că aşa se imaginează trecerea printr-o gaură neagră, ieşirea dincolo… Ascultă, Rova, ascultă, sufleţel, şi nu mi-o lua în nume de rău. Ai face bine să vii câteva zile aici să te odihneşti. Aerul din Alpi o să-ţi facă bine. O să ne distrăm împreună, ca atunci. O să ne amintim de anii studenţiei, îţi mai aminteşti versurile tipului ăla din grupa paralelă?
Rova este un fel de penicilină,
Prescurtarea de la Rovamicină,
În schimb Rovena este o fată şic,
Chestia asta o ştie orice amic.
Pornind de la cuvintele „mi-e frică” ale tinerei femei, cel mai des întâlnite până acum, detectivul misterios şi-a început analiza cu declaraţiile din ancheta şoferului.
Nu ştiu de ce mi s-a făcut frică. Nu ştiu, chiar n-am idee, a spus
— 24 —
ea. Mă prefac că nu-mi e frică de el. El, de asemenea, se preface că
nu-mi mai produce frică. Da, numai că din toate astea nicio variantă
nu este adevărată.
Pentru ce te-ai speriat aşa de tare de ceea ce ai văzut în oglindă?
Întrebarea, deşi împrumutată din procesele-verbale din dosar, nu pierduse nimic din tonul sumbru iniţial.
Ţi-ai amintit ceva? Chiar şi vag, chiar şi într-o doară? Un dezacord, un nu, ceva ce nu trebuia făcut?
Nu ştiu ce să spun. Nu sunt sigur.
Ţi-a fost frică?
Da.
Frică ne-a fost tuturor. Cu motiv sau fără. Frică de celălalt, de noi înşine, de naiba mai ştie cine.
O umbră de frică se strecurase şi prin oglinda retrovizoare a taxiului.
Detectivul anonim ajunsese în final nu numai s-o întâlnească pe Lulu Blum, ci şi s-o convingă să-şi continue colaborarea. Era greu s-o faci să renunţe la teoria ei cu crima. Dar nu era uşor nici s-o accepţi.
Femeia îşi ţinea cu greu în frâu iritarea. Sunteţi orbi sau vă
prefaceri? se răstea când şi când la detectiv. După ea, portretul psihologic al bărbatului avea toate datele unui criminal. Visul lui sau, mai exact, coşmarul cu Tribunalul de la Haga asta arăta.
Celălalt simţea nevoia s-o întrerupă, pentru a-i spune că Haga le producea multora coşmaruri anul acela. Sârbi, croaţi, albanezi, muntenegreni, aproape toată Peninsula Balcanică tremura de groaza ei. Dar până la urmă a reuşit să se stăpânească.
Ea continua, însă nu numai cu visul acela ciudat, ci şi cu altul, un vis din categoria celor ce le păreau tuturor imposibil de descifrat, misterios etc., dar care pentru ea nu era mare scofală. După cum ştiţi, cu siguranţă, domnule, în el este vorba despre o construcţie mortuară, ceva între un mausoleu şi un motel, în care omul vine să
caute pe cineva. Cineva care, după cum se vede mai apoi, este o femeie tânără. Care este închisă acolo, chiar imobilizată, într-un cuvânt, e moartă.
După cum reieşea din anchetă, Besfort Y. avusese acel vis cu o săptămână înainte de accident. Conform unei logici simple, el ar fi trebuit să aibă visul acela mai târziu, după moartea Rovenei. Dar, după cum ştia domnul anchetator (şi chiar mai bine decât ea), un asemenea transfer este mai mult decât obişnuit în vis. Mai clar decât
— 25 —
orice altceva, visul dovedea că, în conştiinţa lui Besfort Y., decizia legată de uciderea Rovenei fusese deja luată.
Bărbatul o privea pe pianistă cu egală curiozitate şi când o credea, şi când nu credea o iotă din vorbele ei. Femeia avea o calitate deosebită, datorată probabil muzicii, aceea de a crea o atmosferă
credibilă din întâmplări imaginare. Aşa, de exemplu, ori de câte ori venea vorba despre ultimul vis, nu uita să amintească lumina specială de la miezul nopţii, greu de imaginat, care învăluia întregul tablou.
Iar întâmplarea cealaltă, din 17 octombrie, când era abordată, crea în mintea detectivului un blocaj total, din care nu mai reuşea să se smulgă.
De zeci, de sute de ori îşi imaginase umbletul lui Besfort Y. prin ploaie, având strâns la piept un trup de femeie, despre care nu se ştia dacă era real sau nu.
Prins ca într-o capcană de această scenă, ajungea cu greu să se desprindă de ea, ca să-şi pună întrebarea: Dar după asta, ce crezi că
s-a întâmplat după asta?
Dar Lulu Blumb, la adăpostul ipotezei ei halucinante, părea că n-ar fi vrut să răspundă. El continua să-şi pună propriile întrebări şi gândea: Uite, ea se ambalează chiar fără să le audă, cine ştie ce reacţie ar avea dacă i le-aş pune cu voce tare. Deci, ce s-a întâmplat mai departe? doamnă Blumb, continua în sinea lui. Noi ştim că ea îl însoţea la aeroport şi că avea să se întoarcă în oraş. Deci, tot ceea ce urma să se întâmple trebuia să se întâmple în taxi, între hotel şi aeroport. Şi, într-adevăr, ceva s-a întâmplat, dar nu aşa cum plănuise el. Este mai mult sau mai puţin asemănător cu situaţia în care, în vreme ce două state se războiesc între ele, întreaga umanitate trece printr-un cataclism… Poate credeţi că o crimă săvârşită este acelaşi lucru cu una doar plănuită? Şi eu am momente când am această impresie. Dar, şi în această situaţie, încercăm să descifrăm scenariul criminalului, indiferent dacă nu el, ci un element din afară
îl pune în aplicare. După plecarea de la hotel cu taxiul, posibilităţile de a-l materializa sunt limitate. Doar dacă n-ar fi oprit undeva, întrun loc izolat, la marginea drumului… Şofer, opreşte, te rog, aici…
Avem o treabă la bisericuţa aia de colo…
Lulu Blumb oftase, dându-i celuilalt a înţelege că cei doi gândeau într-un mod diametral opus, ceea ce-i făcea să aibă frecvente neînţelegeri.
