Ne putem opri puţin? Nu, e târziu. E a treia zi a învoielii. Odată cu venirea serii, porţile temniţei se închid. Ce apă este aceea? Seamănă

cu râul sub al cărui pod ne-am cunoscut, îţi aminteşti? De ce se întoarce acum împotriva noastră?

Trebuie să ne grăbim. Ţine-te bine de mine. Dar oile astea, bivolii ăştia negri ce sunt? E un trafic îngrozitor. Trebuie să ne grăbim.

Ţine-te bine. Ago, ce faci, mă sufoci… Poate ajungem înainte de închiderea porţilor. Regulile pe aeroport sunt mai dure acum. Uşile avioanelor se închid mai repede.

Cu ochii mijiţi, detectivul misterios scutură din umeri, ca pentru a arăta că nu e de acord. Intuiţia îl îndemna ca, înainte de a se întâlni cu şoferul, să se vadă cu Lulu Blumb.

La ultimele întâlniri cu el, aceasta avusese grijă ca propria ipoteză, aceea că asasinul era însuşi Besfort Y., să şi-o exprime cât mai târziu

— 125 —

şi cât mai prudent.

Acesta a fost, după cum se pare, motivul pentru care, înainte de a ajunge la punctul culminant al povestirii ei, Lulu Blumb, cea care va deveni deodată un personaj-cheie al anchetei, încercase să se lungească în teorii lungi şi amănunţite, pe care nimeni în afara ei nu şi le-ar fi putut imagina. Aşa, de pildă, cerându-i scuze detectivului pentru vorbăria ei, îi spusese, nu fără o tentă de lăudăroşenie, că

mulţi bărbaţi s-au culcat poate cu Rovena St., dar niciunul dintre aceştia nu ar fi putut declara cu mâna pe inimă că îi cunoaşte părţile intime ale trupului mai bine ca ea. Comparaţia cu pianul, pe care el o mai auzise deja, femeia o abordase doar superficial, pentru a sublinia ideea că muzica lui Mozart şi Ravel, pe fondul căreia ele se cunoscuseră şi făcuseră dragoste, fusese transferată, natural, de degetele ei, de pe clapele pianului din clubul de noapte pe trupul Rovenei. Cu un zâmbet ironic adăugase că nu crede că declaraţiile plicticoase şi de multe ori barbare ale Consiliului Europei despre procese, terorism, bombardamente şi alte grozăvii, cu care se ocupa Besfort Y., ar fi putut favoriza o relaţie de dragoste.

Mereu atentă să plaseze cât mai târziu acuza pentru crimă, Liza Blumberg îndepărtase o parte din nebuloasa care învăluia evenimentul, mai ales în zona în care ceilalţi bătuseră în retragere.

Suferinţa ei de a nu fi reuşit s-o despartă pe Rovena de Besfort Y. lua din când în când dimensiuni apocaliptice, devenind mai importantă

decât accidentul însuşi.

A fost pentru prima oară când mi s-a întâmplat asta: să pierd în faţa unui bărbat. Îi plăcea să repete asta.

Zile şi nopţi la rând, Lulu Blumb se chinuise să-şi explice cum de fusese posibil aşa ceva. Cu ce fel de lanţuri îşi ţinea Besfort Y. iubita prizonieră? Oare cu ce o şantaja? Cum ajunsese s-o domine aşa?

De regulă, bărbaţii se arată deosebit de grosolani când află că au ca rival o femeie. Cei mai mulţi fac haz şi se simt uşuraţi că nu sunt înşelaţi cu un bărbat. Sunt şi dintre aceia care simt o curiozitate morbidă şi, în fine, sunt alţii care trăiesc cu speranţa de a o pune la respect pe femeia-rival. Şi într-o zi, când află adevărul, se dau cu capul de pereţi şi blestemă clipa în care, în loc să fie cu ochii în patru, s-au hlizit aiurea ca nişte proşti.

Lulu Blumb aşteptase cu nerăbdare momentul acela. Dar el întârzia, întârzia, până când ea şi-a dat seama că nu va mai veni deloc. Besfort Y. nu era gelos pe ea. În vreme ce ea, da. Aceasta era diferenţa dintre ei, cea care o făcuse să piardă partida.

— 126 —

Ei doi ştiau unul de celălalt. Dar fiecare avea o abordare proprie.

Într-o zi, când Rovena îi vorbise despre o experienţă nouă cu Besfort, pianista o întrerupsese cu cuvintele: Destul, nu vreau să ştiu. Mirată, cealaltă îi spusese că Besfort se comportă exact invers, ceea ce o făcuse pe Lulu să pufnească nervoasă.

Ce vrea să însemne invers?

Era prea târziu pentru ca Rovena să formuleze un răspuns diplomatic… Invers înseamnă că el nu numai că n-o împiedica să se ducă cu Lulu… dar chiar voia să ştie… asta îl satisfăcea… o şi îndemna să se împace când ele două se certau.

Curvo, strigase Liza. Se folosise de dragostea ei ca să-l excite pe derbedeul ăla. O scosese la vânzare, ca ăia care vând ţigări de contrabandă. Ca o idioată, îi permisese s-o folosească drept momeală.

Înţelegi ce vreau să spun? Înţelegi limba germană? Ştii ce înseamnă

momeală? Aşa te-a folosit el pe tine. La fel ca proxeneţii din ţara ta, care-şi scot nevestele la produs. Cred că citeşti ziarele. Asculţi la radio. Iar tu, laolaltă cu tine, m-ai băgat şi pe mine în mizeria asta. Şi dumnealui, cu o generozitate de pervers, îţi permitea, chipurile, să vii la mine. Altfel spus, îmi arunca şi mie un dumicat, care de fapt erai tu. Pentru că tu asta ai devenit, un colţ de pâine dat de pomană, iar din mine ai făcut un cerşetor cu mâna întinsă.

Impresionată, Rovena îi asculta suspinele, care o dureau mai mult decât orice acuză. El nu e gelos din cauză că ea, pentru el, nici nu contează. Pentru el, pentru mentalitatea lui de mascul balcanic, ea, Lulu Blumb, nu este decât o glumă bună, o paiaţă, un balon de săpun care s-o ajute pe Rovena să-şi uite statutul de sclavă. Îi ceru scuze pentru cuvântul „curvă” şi pentru toate celelalte. Era de acord că nu se putea măsura cu monstrul acela. Îşi accepta înfrângerea.

Poate că ar fi fost mai bine să nu se mai vadă. Nu mai avea altceva să-i spună decât: Mergi cu Dumnezeu!

Rovena plânsese şi ea. Îşi ceruse şi ea iertare. Îi spusese să nu mai pună toate astea la inimă. La urma urmei, el îi este soţ.

Soţ? urlase cealaltă printre hohote de plâns. Auzea asta pentru prima oară. Altceva îi spusese ea… Deci ăsta e adevărul… Ţinuseră

secret… Cel puţin pentru ea, pentru Rovena, aşa era… Dar tu ai fi fost gata să vii cu mine, în bisericuţa grecească de pe malul Mării Ionice, să-ţi pui cununa… E adevărat, dar în esenţă asta nu schimba nimic… El este bărbatul meu în alt sens, am vrut să spun, într-o altă

dimensiune…

— 127 —

3

Soţ secret, o altă dimensiune… După părerea ei, el şi numai el îi injectase Rovenei în creier asemenea tâmpenii. Era complet dezarmată în faţa influenţelor lui malefice. Nu era uşor, desigur.

Chiar şi ea, Lulu Blumb, care părea blindată din cauza urii pe care i-o nutrea, îi simţea uneori, spre disperarea ei, influenţa negativă.

Propunerea de căsătorie fusese prima ocazie în care avusese senzaţia că avea un avantaj în faţa lui. Regretele Rovenei, după ce se plimbase cu Besfort în jurul bisericilor din Viena, fără a intra în niciuna… nicăieri, unde să-şi pună cununa… făcuseră ca în mintea ei să se nască, dintr-odată, ideea că bisericile acelea nu erau pentru ei şi că numai ea, Lulu, ar fi putut s-o conducă la altarul acela care le putea binecuvânta iubirea.

Exista, într-adevăr, o bisericuţă pierdută undeva între Grecia şi Albania, în care erau cununate lesbienele, ori toată povestea asta nu erau decât rodul unei imaginaţii înfierbântate?

Auzise demult zvonuri despre ea. Şi totuşi nimeni nu ştia unde se află. Nicio agenţie turistică sau matrimonială, şi nu exista nicio urmă

pe internet. Era un trafic ilegal, fireşte. Se vorbea despre o reţea secretă care aduna fete de peste tot şi, pentru trei mii de euro, în afară de ceremonia căsătoriei, le asigura un sejur de trei zile într-un decor de basm. Celelalte erau uşor de bănuit: tineri barcagii greci sau albanezi, negustori de carne vie, le duceau în fundături uitate de lume, se prefăceau că au greşit drumul din pricina ceţii, le violau, după care se învârteau cu ele o bucată de vreme, ca să le dezorienteze de tot, şi le abandonau în final pe vreo plajă pustie, sau, mai rău, le înecau ori, cu minţile întunecate de alcool, se aruncau urlând în valuri şi se înecau împreună cu ele.

Rovena nu ştia însă nimic din toate acestea. În vreme ce Lulu Blumb, deşi îngrozită de cele auzite, nu voia nici în ruptul capului să

renunţe la călătoria aceea.

Erau zile când i se părea că intenţia aceasta nu era nimic altceva decât o consecinţă a influentei nefaste a rivalului ei. La rândul lui, şi Besfort Y. căuta o biserică. Una pentru el şi pentru Rovena. O altfel de biserică, potrivită pentru relaţia lor ciudată.

Pentru că se temea, probabil, de lumea aceasta şi se simţea străin în ea, el căuta de mult o altă realitate. Şi, cum se întâmplă adesea, ajunsese s-o convingă şi pe Rovena de aberaţiile lui.

Puţin înainte de accident, într-o dimineaţă, foarte devreme, ea îi

— 128 —

povestise lui Lulu, printre suspine, visul din care tocmai se trezise: un ghişeu de aeroport, unde ea voia să cumpere bilet, deşi locuri în avion nu mai erau, dar ea insista, implora, pentru că trebuia să plece urgent, să ajungă în ţara ei, în Albania, acolo unde muriseră două

regine, una după alta, iar ea, a treia, se afla departe. În vremea aceasta, funcţionara de la ghişeul aeroportului îi spunea: Domnişoară, dumneavoastră sunteţi pe lista de aşteptare ca simplu pasager, şi nu ca regină, dar ea insista că e aşa cum spune, regină, şi că e aşteptată în catedrala din Tirana, că are la ea două rânduri de haine, pentru orice eventualitate… albe şi negre, de mort…

După cum s-ar părea, ca multe fete şi femei tinere, ea trecea din starea de sclavă în cea de regină şi invers, fără a-şi găsi locul firesc.

La numeroasele întrebări ale detectivului despre noul fel de iubire pe care, probabil, şi-l doriseră amândouă, pianista nu putuse da un răspuns clar. În explicaţiile ei se amestecau fel de fel de teorii, ciuntite ici-colo, despre prima formă pe care o luase dragostea, cea veche de două milioane de ani, şi care, în urma amestecării relaţiilor de familie cu pasiunea sexuală, umpluse planeta cu idioţi şi handicapaţi. Indiferent de faptul că oamenii înţeleseseră foarte devreme că procrearea trebuie mutată în afara clanului, au trebuit să

treacă zeci de mii de ani pentru ca binomul femeie-bărbat să