Înainte să deschidă ochii, braţul ei gol bâjbâi după el. Nu era. Moale, braţul se întinse ceva mai încolo. Ajunse la marginea patului, chiar dincolo de ea, în spaţiul austriac, şi încă mai departe, peste întinderea europeană. Numele marilor oraşe erau luminate slab, asemenea radiourilor vechi cu lămpi. Oricum, n-avea dreptul. Era clar că va pleca cel dintâi şi o va lăsa singură de tot pe lume, ani şi ani de zile. Aşa că n-avea de ce să se grăbească tocmai acum.
Deschise ochii şi în clipa următoare totul deveni simplu şi clar. O
plimbare prin păduricea de molizi, aşteptând ca ea să se trezească.
De afară, razele de soare pătrundeau cu greu printre jaluzele.
Cărţulia cu coperţi vişinii, povestirea lui Cervantes, era tot acolo, ascunzând tăcută vechile secrete.
Îi auzi paşii, apoi zgomotul uşii care se deschidea. El se aplecă şi o sărută pe tâmplă. În mână avea ziarele de dimineaţă. În timpul micului dejun, când unul, când celălalt îşi aruncau privirea pe titlurile zilei. Regina e bolnavă, observă Rovena…
El nu zise nimic.
Ea lăsă ceaşca de cafea şi telefonă acasă. Mamă, sunt la Durrës, cu prietenele. Să nu fii îngrijorată.
Lui Besfort cafeaua i se păru mai bună ca altă dată. Câteodată
lumea era chiar frumoasă. Cu regine bolnave şi minciuni nevinovate.
Ia uită-te aici, îl îndemnă Rovena şi-i întinse unul dintre ziare.
Besfort râse la început, apoi citi cu voce tare: „Purtătoarea de cuvânt a Direcţiei de Apă din Tirana, baroneasa Fatime Gurthi, încearcă să
justifice absenţa apei”.
Cumpărarea titlurilor de nobleţe e o modă în ultima vreme, zise el.
Pentru o mie de dolari te poţi trezi conte sau marchiz.
O iau ca pe-o glumă, deşi nici aşa n-are haz.
Besfort îi spuse însă că nu a fost o glumă. Existau agenţii internaţionale care se ocupau cu traficul de titluri. În ţările răsăritene era ceva obişnuit.
Uite, uite, sări Rovena. Asta ne mai lipsea.
Besfort era sigur că e vorba despre oferta unui viconte, Shaba Dulaku, de uşi şi ferestre blindate, în cartierul Lapraka. Sau despre un duce de la Poliţia Rutieră, ori o contesă, autoarea broşurii Verbele neregulate în albaneză.
După micul dejun, ieşiră să se plimbe pe ţărmul mării. Din cauza vântului, ziua părea mai rece şi mai mohorâtă decât era. Sprijinită de umărul lui, Rovena simţea cum pletele ei ating obrazul bărbatului.
— 104 —
Nu ştia dacă în situaţia în care se aflau ar fi trebuit să-i spună tot ce simţea. Avea impresia că, sub biciul vântului, ochii lor străluceau reci ca sticla. Chiar să fi vrut, tot n-ar fi putut să-i spună tot ce gândea. Şi nici măcar ei înseşi.
Pomii au îngheţat, îşi spuse.
În spatele gardului de metal, sub pojghiţa de gheaţă, copacii păreau orbi.
Prânzul l-au luat tot la restaurantul motelului. Întreaga după-amiază au stat închişi în camera lor. În pat, înainte de a se iubi, printre mângâieri, el îi şopti ceva despre Liza. Micile curiozităţi legate de ea ori le uita, ori se făcea că le uită. Ea îi răspunse tot în şoaptă
şi-i zise că nimeni nu-i înţelegea mai bine pe bărbaţi decât Liza. Apoi se dedicară unul altuia.
Pe măsură ce afară se însera, ea vorbi din nou la telefon cu maică-sa, în vreme ce el deschise televizorul pentru a afla noutăţi despre boala reginei. Este foarte frumos aici, mamă. O să rămânem şi-n seara asta.
În vreme ce vorbea, el îi mângâia pântecul.
Afară se întuneca repede. După miezul nopţii, vuietul mării se auzea tot mai apăsător. Dimineaţă o porniră spre Tirana, cu o grabă
de neînţeles. Cu cât se apropiau mai mult, cu atât traficul devenea mai aglomerat. La intersecţia şoselei cu drumul spre cimitirul de vest, trotuarele erau pline de florărese. Flori pentru noi toţi, îşi spuse ea. Îşi aminti fragmente din discuţia despre falşii complotişti. O parte dintre ei erau probabil înmormântaţi acolo. Bine că florile, cel puţin, erau la fel pentru toţi.
La intrarea în Tirana, coloana de maşini înainta cu greu. Oare a avut loc vreun accident? îl întrebă Besfort pe un poliţist de la Rutieră, care trecea pe lângă ei. Înainte de a-i răspunde, celălalt îi privi cu coada ochiului numărul maşinii. A murit regina, zise.
Besfort deschise radioul. Se vorbea numai despre asta, dar pe un ton oarecum nervos. Erau neînţelegeri. Se aflau pe drumul spre Kavaja când aflară motivul disputelor. Era legat de ceremonia şi locul înmormântării. Statul, ca de fiecare dată, fusese prins pe picior greşit. Stai să vezi cum o să se adreseze vreunei comisii de la Bruxelles, spuse Rovena. Erau în Piaţa Skanderbeg când se citi o declaraţie a Curţii Regale. La trei după-amiază avea să se ţină un recviem în memoria reginei, la Catedrala Sf. Paul. Despre locul înmormântării, niciun cuvânt. Guvernul nu dăduse încă un răspuns la cererea de restituire a proprietăţilor regale, unde se înscria şi
— 105 —
cimitirul privat din zona de sud-est a capitalei.
Erau aproape de casa Rovenei, când fu citită şi a doua declaraţie a Curţii. Nu se cunoştea încă locul unde avea să fie înmormântată. E
scandalos, zise ea, deschizând portiera maşinii.
La întoarcere, Besfort vru s-o apuce pe strada cu catedrala, dar era închisă. La radio se transmitea că Parlamentul se va întruni după-amiază, într-o şedinţă extraordinară. Apoi urmară opinii ale cetăţenilor, luate la întâmplare. Este o adevărată ruşine, spunea un necunoscut. Să te caliceşti la câţiva metri de pământ pentru regină e de domeniul absurdului. Şi dumneavoastră, domnule? Eu nu mă
pricep la lucruri din astea. Eu spun că totul trebuie să se facă
conform legii. Să fie lege pentru soţia regelui, a preşedintelui, pentru toate soţiile. Nu cumva vă gândiţi şi la văduva dictatorului? Cum?
Nu, nu, nu. Nu mă lua pe mine cu de-astea, măi, băiatule. Aici este vorba despre regine şi alte chestii nobile, nu despre lupoaice sau pantere, cum îi spune în popor nevestei ăluia.
