şedea un muşteriu care-i aştepta pe cei doi străini; faţa nu i se vedea, fiind acoperită de borul unei mari pălării negre. Cele trei capete, mai bine zis cele trei pălării, se aplecară peste mijlocul pătratului alb al feţei de masă: iar după o scurtă şuşoteală pe sub pălării, mâinile necunoscutului începură să scrie pe o fâşie de hârtie ceea ce îi dictau ceilalţi doi şi, după felul cum rânduia cuvintele unul sub altul, s-ar fi zis a fi o listă de nume.
— Bună ziua, domnii mei! zise Cosimo.
Cele trei pălării se ridicară, descoperind trei mutre cu ochii holbaţi către omul din glicină. Dar una din trei, cea cu borul lat, se aplecă îndată la loc, aproape să atingă
masa cu vârful nasului; fratele meu apucase însă să
zărească un chip care nu i se părea cu totul străin.
— Buenos dias a usted! 1 răspunseră cei doi străini.
E oare obiceiul locului ca cineva să se prezinte străinilor căzând din cer ca un porumbel? Sper că veţi binevoi să coborâţi de îndată şi să ne lămuriţi.
_____
1 Bună ziua, prea stimate! (span.)
— Cel care stă sus se află expus vederii din toate părţile, spuse baronul, în timp ce alţii se târăsc spre a-şi ascunde faţa.
— Aflaţi că nici unul dintre noi nu se simte obligat să
vă arate dumneavoastră faţa, señor, după cum nu se simte obligat să vă arate fundul.
— Ştiu că există anumite soiuri de oameni pentru care e o chestiune de onoare să-şi ţină faţa ascunsă.
— Care anume, rogu-vă?
— Iscoadele, pentru a numi numai unul!
Cei doi tresăriră. Cel cu faţa plecată nu se mişcă, dar pentru întâia dată i se auzi glasul.
— Sau, ca să numim şi altul, membrii unor asociaţii secrete, silabisi el apăsat.
Această replică putea fi interpretată în fel şi chip. Aşa gândi Cosimo şi o spuse cu glas tare:
— Această replică, domnule, poate avea interpretări diferite. Dumneavoastră spuneţi „membrii unor asociaţii secrete“, insinuând că eu aş fi unul, sau insinuând că
dumneavoastră aţi fi în cauză, sau că am fi cu toţii, sau că n-am fi nici unul dintre noi, ci alţii; sau oricum ar fi, e poate o replică al cărei singur scop este să aflaţi ce voi răspunde eu?
— Como, como, como? 1 , exclamă dezorientat omul cu pălăria mare şi, pierzându-şi controlul, uită că trebuie să
ţină capul plecat şi şi-l ridică până ce-l privi pe Cosimo drept în faţă.
_____
1 Cum, cum, cum? (span.)
Cosimo îl recunoscu: era don Sulpicio, inamicul său iezuit de la Olivabassa!
— Aha! Nu m-am înşelat! Jos masca, Sfinţia ta!
exclamă baronul.
— Dumneata! Eram sigur! făcu spaniolul şi, scoţându-şi pălăria făcu o plecăciune, descoperindu-şi tonsura monahală. Don Sulpicio de Guadeleta, superior de Ia Compañia de Jesús 1 .
— Cosimo di Rondó, francmason acceptat!
Cu o scurtă plecăciune se prezentară şi ceilalţi doi spanioli.
— Don Calistro!
— Don Fulgencio!
— Tot iezuiţi, domnilor?
— Nosotros también! 2
— Dar n-a fost oare desfiinţat de curând ordinul dumneavoastră din porunca papei?
— Nu în scopul de a da răgaz unor eretici şi libertini de teapa dumneavoastră, zise don Sulpicio trăgând spada.
_____
1 Superior al Ordinului iezuit(span.) 2 Ş i noi! (span.)
Era vorba de iezuiţi spanioli care, după dizolvarea Ordinului, se dedaseră unei activităţi de luptă şi propagandă, încercând să înjghebe în toate regiunile o miliţie armată pentru combaterea noilor idei şi ateismului.
Cosimo trăsese şi el spada din teacă. Se adunase lume împrejur.
