prin următoarea comparaţie: atâta timp cât un om rămâne liniştit şi nemişcat pe suprafaţa apei, pluteşte şi e purtat de curent; dar dacă încearcă să urmărească un obiect fix din apă, echilibrul şi pacea mişcării sale naturale se prăbuşesc. Tot aşa, formarea unui gând opreşte cursul natural al spiritului.
162
132. In starea transcedentală a lui Buddha, pe Calea interioară sau Calea secretă a lui Vajra-Şattva, se topesc în uniune absolută toate divinităţile liniştite şi iritate ale celei mai înalte mandala descrisă în text. în total sunt 110: 42 din centrul din inimă, 10 din centrul din gât şî 58 din centrul din creier.
133. După manuscris, există diferenţe ireconciliabile între culorile fascicolelor de lumină. Versiunea tipărită dă: alb — deva, roşu — asura, albastru — lumea umană, verde — lumea brută; galben — preta, cenuşiu — infern. în această traducere, corecţiile necesare au fost făcute.
134. Text: Bde-var-gshegş-pa «de-war-sheg-pa», (ser. Sugata): „Cei intraţi în lumea fericirii şi care au atins Nirvana": Buddha-ii.
135. Cele cinci otrăvuri virulente care, asemeni drogurilor, aservesc şi leagă omenirea de suferinţele existenţei în cele şase Loka sunt: luxul, duşmănia, prostia, orgoliul sau egoismul, gelozia.
136. Text: rang (personală) şi snang (lumina), „lumina interioară". Gândurile sau ideile apar în radiaţia principiului conştient. Starea Bardo, cum s-a indicat, e un fel de vis după moarte ce urmează stării de veghe sau a vieţii şi scopul învăţăturilor Bardo Thodol e de a trezi adormitul la Realitate, la o stare de conştiinţă supraterestră, pentru anihilarea legăturilor existenţei .sangsarice, la starea lui Buddha perfect iluminat.
137. Vajra-Sattva, ca divinitate simbolică, reflex al lui Akshobhya, e „vizualizat" în ritualurile oculte tibetane ca fiind, în sine, vid. Deci reprezintă Vidul şi multe tratate despre el conţin, în această privinţă, numeroase comentarii esoterice. De-a lungul lui Vajra-Sattva se găseşte drumul Eliberării, căci el este forma corporală a celor 110 divinităţi ale marii mandala. Pentru a urma drumul, neofitul trebuie să fie dirijat de către hierofant.
138. Acest Adevăr e acela că nu există nici o realitate în spatele fenomenelor Bardo alta decât cea a iluziilor îngrămădite în propriul spirit datorită experienţelor sangsarice. A şti să recunoască acest lucru e echivalent cu dobândirea automată a Eliberării,
139. La fel cum atomii fizici grosieri ai corpului uman lipsit de viaţă se separă pe rând, plecând către locurile lor fireşti, re-devenind unii gaz, alţii lichid şi alţii solid. După moarte urmează o dispersie treptată a atomilor psihici sau mentali ai corpului-gând din Bardo, fiecare tendinţă urmându-şi afinităţile karmice, pornind inevitabil către ungherele care îi convin.
Deci, aşa cum sugerează textul, pasiunea brutală a prostiei are o tendinţă naturală de a se întoarce la regiunile brute şi să se încarneze ca o parte dezintegrată a mentalităţii defunctului.
140. Text: Rig-hdzin «Rig-zin»: „posedând ştiinţa". Aceste divinităţi sunt pur tantrice.
141. Text: Mkhah-hgro-ma, ser. Dăkinl: zeiţe-zâne cu puteri speciale oculte, bune sau rele. Sunt de asemenea pur tantrice şi, ca atare invocate în principalele ritualuri ale Buddhismului de nord 163
142. Esoteric, craniul (omenesc) şi sângele (tot omenesc) care 11 umple, semnifică într-un fel renunţarea la viaţa omenească, abandonarea sangsarei, sacrificarea personală pe crucifixul lumii, în ritualurile oficierilor lamaice, există
asemănare între sângele reprezentat printr-un lichid roşu din craniu şi vin (reprezentând sângele) din potirul comunităţii creştine.-
143. MudrU este un semn mistic exprimat printr-un gest al mâinii şi al degetelor sau al corpului. Unele mudrn sunt folosite ca semne de recunoaştere între membrii fraternităţilor oculte, în genul strângerii de mână masonice. Alţii, în special Yoginii, le utilizează ca poziţii ale corpului care produc scurt-circuite, sau altfel zis schimbarea sensului fluxului magnetic al corpului. Plasarea în opoziţie a vârfurilor a două degete în mudrn înseamnă controlarea forţelor lumii sau a curenţilor vieţii. Mudrn fascinaţiei face parte din această ultimă categorie, fiind executată cu mâna dreaptă întinsă, inelarul atingând degetul mare, arătătorul şi micul întinse şi degetul mijlociu culcat pe palma mâinii.
144. Vezi nota 161.
145. Aici, Dafcinî-ile sunt reprezentate ca diverse ordine de zâne sălăşuind în locurile diferite. Cele opt locuri de cremaţiune sunt cale indicate în mitologia hindusă. Cele trei sălaşuri sunt: centrul din inimă, cel din gât şi cel din creier, asupra cărora, esoteric vorbind, domnesc unele Dakinî (ca personificări ale_ forţelor psihice existente în fiecare dintre ele), ca şi alte Dakirn, cele care guvernează Locurile sfinte şi cele de pelerinaj.
146. Sunt piei de rakshasa, o rasă de demoni giganţi avânţi formă umană şi anumite siddhi (puteri supranaturale).
147. Lâma-ii tibetani, la cântarea ritualului, folosesc şapte sau opt feluri de instrumente muzicale: toba mare, cimbale (în general de aramă), corni de cochilii, clopote (ca şi clopotele folosite în serviciul misei catolice), timpane, clarinete mici (asemănătoare ca sunet cu cimpoiul scoţian sau cu cel breton), tobe mari şi trompete făcute din os de femur omenesc. Chiar dacă sunetul combinat al acestor instrumente e departe de a fi melodios, LWma-ii pretind că el produce asupra psihicului asistenţei o atitudine de profundă veneraţie şi de credinţă, el fiind corespondentul sunetului natural auzit în corp când ne astupăm ermetic urechile cu degetele; astfel auzim un ropot surd ca şi bătăile tobei mari, un sunet metalic ca şi cel al cimbalelor, un freamăt sugerând vântul mişcând frunzele asemănător sunetului cornului de cochilie, un dangăt de clopot, o bătaie ascuţită ca şi cea a timpanelor, un sunet plângător ca şi cel al clarinetelor, un muget grav ca şi cel al trompetelor mari şi unul mai înalt ca şi cel ai trompetei de os.
Acestea sunt interesante nu numai ca teorie tibetană a muzicii sacre, ci mai ales prin faptul că dau cheia interpretării esoteric*
a simbolului „sunetul natural al Adevărului" (despre care se vorbeşte în diferite pasaje), care se spune că e produc de facultăţile intelectuale în. mentalul uman.
164
143. E ştiinţa născută în momentul dobândirii cunoaşterii: Cunoaşterea născută simultan.
149. Vezi Adaos III.
150. Vezi nota 139.
151. Mortul, căzând tot mai jos în Bardo, priveşte către lumile cereşti (care sunt locurile de încarnare în Sangsăra) în loc să
caute Nirvana (ne-sangsarică) ca loc de refugiu. Chiar dacă teoretic Nirvana poate fi atinsă din oricare etapă Bardo, practie, îiinţeleobişnuite nu o ajung datorită lipsei meritelor karmice. Deci Lama sau oficiantul încearcă să-i obţină cea mai bună
situaţie posibilă acolo unde mortul se găseşte inevitabil.
152. Până acum, cele 52 de divinităţi liniştite şi deţinătoare de Cunoaştere, emise de centrii psihici din inima şi gât (ai corpului din Bardo al mortului) au strălucit. Divinităţile iritate ce vor apărea începând de acum sunt emise de centrul din creier.
Ele sunt formele excitate sau iritate ale divinităţilor liniştite (care, chiar şi ele au contrastele lor cu aspect iritat, mai ales zeităţile deţinătoare de Cunoaştere). Vezi nota 3 şi Adaos III.
Î53. Frica, groaza şi fascinaţia mortului văzând aceste zeităţi nu se produc decât la fiinţele obişnuite care, aşa cum afirmă
textul, n-au făcut pe parcursul vieţii antrenamente yoge absolut necesare care să-i permită ca, în momentul morţii, să
recunoască Bardo aşa cum e el şi să treacă dincolo de el. Pentru adepţii Yoga ce pot domina Bardo, pot stăpâni moartea şi care ştiu că toate aparenţele şi apariţiile sunt ireale şi fără putere în această lume, ca şi în altele, nu există nici un fel de experienţă Bardo. Scopul lor este fie o renaştere imediată şi conştientă printre oameni sau în paradisuri, fie, dacă fructele existenţelor lor sunt cu adevărat coapte (ceea ce se petrece foarte rar), Nirvana.
154. Abia încetează o lucire că alta izbucneşte, mortul neăvând nici un moment de distragere, spiritul său se concentrează şi se fixează asupra evenimentelor.
155. Sângele simbolizează existenţa sangsarică; a bea sânge simbolizează setea de existenţă, a bea această existenţă, a-şi potoli setea de ea. Pentru credinciosul care — chiar şi in această etapă — poate realiza faptul că aceste zeităţi nu sunt decât personificările karmice ale propriilor tendinţe născute din cauza faptului că şi-a trăit şi băut viaţa, există
următorul avantaj: puterea supremă de a le înfrunta fără să tremure, întâlnindu-le ca pe nişte fiinţe cunoscute. Apoi, pierzându-şi în ele personalitatea, înţelege explicaţia adevăratei naturi a existenţei sangsa-rice şi, prin aceasta, ajunge la Iluminarea perfectă numită starea lui Buddha.
156. Credinţa răspândită la toate popoarele din vremurile îndepărtate, cum că fenomene neobişnuite marchează moartea (sau naşterea) şi funeraliile marilor eroi sau ale sfinţilor, există şi la tibetani. Lâma-ii consideră că aceste fenomene au explicaţii pur raţionale, aşa cum sugerează textul. Mai mult, Lăma-ii menţionează că dacă o fiinţă într-adevăr sfântă moare, se vor găsi în cenuşa rugului funerar bucăţi din oasele sale ce au primit forme minunat sculptate şi noduli asemănători perlelor sau sâmburilor.
165
157. Ceea ce înseamnă că doctrinele esoterice fiind realizabile (căci sunt bazate pe adevăr), cel ce le urmează sau le respectă este prin acea&ta în mod automat pus în legătură cu forţele psihice definite.
