— Chiar ai găsit-o!
— El e Noboru, mi-a şoptit Jack.
— Mama! Mama! a strigat Noboru întorcându-se spre coridor.
— Daa, a venit răspunsul de undeva de departe.
— Vino repede!
Imediat am zărit picioarele încălţate cu şosete albe în pragul uşii.
— Uite! a arătat Noboru spre mine.
— Ştiu, i-a răspuns mama.
Avea o voce surprinzător de groasă.
— Ce? Cum de ştii?
— Păi i-am dat ceai şi prăjituri.
— Nu cred! De ce ai făcut aşa ceva fără să întrebi?
— Dar tu făceai baie, nu?
— De ce nu mi-ai spus imediat?! Voiam să-i dau eu prăjitura! Nu trebuie să fii tu tot timpul cea care face asta. Nu e corect!
— Ei, haide. Ce zici, de mâine le dai tu prăjitura? Le dai şi ceai, şi apă, le faci şi de mâncare? Le întinzi aşternutul, le schimbi nisipul din litieră şi le faci baie?
— Da, le fac.
— Numai minciuni! Cu Jack n-a fost la fel? Ai zis că faci tu totul şi, până
la urmă, toate au căzut pe mine.
— De data asta fac eu! De mâine, fac eu totul! Tu nu mai faci nimic.
— Da, da.
— Dar ce grozav! Chiar a găsit-o. Jack trebuie să fie foarte îndrăgit.
— Ha, ha. Da, aşa pare.
68
— Auzi, oare o să aibă copii?
— Nu imediat. E imposibil.
— Şi-atunci când o să-i nască?
— Păi abia a venit azi. Trebuie să se obişnuiască puţin.
— Of, de ce nu naşte mai repede? Eu deja mă gândesc ce nume să-i dau copilului. Ce zici? King, sau Gamma, sau Gorimaru? Pe care să-l aleg?
— Nu toate trebuie să fie nume de băieţi. Dacă se naşte o fată, ce faci?
— Cu fetele e complicat. Gândeşte-te tu, mamă.
— Hmm. . Happy?
— Nu-mi place!
— Aha. Eu cred că e potrivit. Da. Hai să-i punem acestei fiinţe numele Happy.
— Da. Dacă e pentru ea, bine. Alooo, te cheamă Happy. OK?
Nu pricepeam ce se întâmplă, dar am dat din cap afirmativ.
— Ha, ha! Zice că da. Se bucură. Happy! De azi, tu şi Jack o să fiţi un cuplu. Şi o să faceţi mulţi copii.
— Haide, să continuăm mâine. Deja s-a făcut ora de culcare.
— Nu vreau! O să stau treaz până vine tata.
— Dar a zis că azi vine târziu fiindcă are şedinţă, nu? Când o să ajungă
el, o să fie deja miezul nopţii.
