— Scuzați-mă.

Muzica era prea tare și nu reacționă nimeni.

— SCUZAȚI-MĂ.

VP - 55

Se întoarseră câteva capete, afișând întâi confuzie, apoi începând să

înțeleagă că avea o misiune oficială, nu socială. Helen profită, făcându-și drum până în față. Chiar atunci, Amar Goj se întoarse spre ea. Nu încăpea îndoială că

se aștepta la laude, bătăi pe spate, iubire, iar chipul i-a devenit un tablou când a trecut de la bunăvoință caldă la consternare. Habar n-avea cine era femeia asta sau ce căuta aici – cu siguranță nu era pe lista de invitați.

— Detectiv-inspector Grace, de la Southampton Central. Putem sta puțin de vorbă?

— Poftim?

— Detectiv-inspector Grace, repetă ea, întinzându-i discret legitimația. Mă

întrebam dacă-mi puteți acorda cinci minute.

— Acum? întrebă el, fără să poată ascunde că nu-i venea să creadă.

— Nu durează mult, vă promit.

— Detectiv-inspector Grade…

— Grace.

— Evident că vă ajut bucuros altă dată, dar, cum puteți vedea…

— Mă tem că nu poate aștepta.

Goj ezită, conștient că murmurul discuțiilor se stinsese, iar mulțimea de musafiri urmărea schimbul lor de replici.

— Bine, atunci. Pot să vă propun să discutăm mâine dimineață, la 9? Sunt sigur că o să vă pot ajuta atunci, indiferent despre ce problemă polițienească

minoră ar fi vorba…

Dar Helen nu bătuse atâta cale ca să asculte tâmpenii.

— Conduc o anchetă de omor, domnule Goj, îl întrerupse ea. Și chiar am nevoie să stau de vorbă cu dumneavoastră acum.

Capitolul 28

Se uitau unul la celălalt, despărțiți de un golf de beznă. Hudson își ațintise lanterna pe Lee Moffat, iar acum îi distingea trăsăturile ascuțite, de nevăstuică.

Prada lui era cu ochii mijiți, agresată de raza pătrunzătoare și arătând ca un animal încolțit.

— Mă bucur să te văd, Lee.

— Și eu, veni răspunsul mormăit.

— Apropo, sunt detectiv-sergent Hudson. Am încercat să te sun de câteva ori, dar poate că erai ocupat…

— Știi și tu cum e…

VP - 56

Un răspuns în dorul lelii, distras.

Chiar și de la distanță, Hudson vedea ochii mici și întunecați ai lui Lee mișcându-se de colo-colo, în căutarea unei căi de scăpare. Hudson îi auzi în spate pe McAndrew, Reid și Edwards ajungând în capul scării și le făcu semn să

se apropie.

— Am câteva întrebări pentru tine, Lee.

— Despre ce?

— Despre o femeie pe care o cheamă Alison Burris. A avut până de curând un BMW.

— N-o cunosc.

— Și despre Declan McManus. Poate ai auzit că a avut un accident urât, un incendiu…

— Nu-mi spune nimic.

— Atunci, poate că n-o să te deranjeze să vii cu noi la Southampton Central, ca să putem lămuri totul. Dacă n-ai nimic de ascuns, atunci sunt sigur că n-o să

te reținem…

Cuvântul „reținem” păru să-l pună pe gânduri pe Moffat, care făcu un pas în spate, parcă speriat de cuvântul în sine. Spre deosebire de el, Hudson făcu un pas înainte, dornic să încheie dansul ăsta. Se apropie prudent, cu ochii lipiți de Moffat, atent la riscul unei arme ascunse sau al unei mișcări bruște. Însă Moffat se retrăgea. Hudson nu înțelegea, băiatul se băga singur într-un colț, părând să-și recunoască înfrângerea… apoi înțelese brusc. Suspectul lor își asigura doar variante, îndepărtându-se de o grămadă de scaune de mașină care-i blocau calea. Și apoi făcu mișcarea, tulind-o într-o parte și traversând în fugă

încăperea.

Se întâmplase într-o clipă, prinzându-i pe picior greșit pe Hudson și pe colegii lui. Moffat era deja la jumătatea halei și se mișca rapid, apropiindu-se în goană

de peretele cel mai îndepărtat. Uluit, Hudson porni în viteză în urmărirea fugarului, însă se dovedi că e prea lent ca să-l împiedice să ajungă la scările din colțul din dreapta spate al încăperii. Moffat era deja pe trepte, urcând tot mai sus și îndepărtându-se de arestare, îndepărtându-se de ei.

Hudson grăbi pasul și se opri derapând la baza scării, apoi începu să urce.

Înainta bine, tot mai încântat de misiune, însă chiar când începuse să câștige teren, piciorul îi scăpă printr-una dintre trepte, scândura de lemn putrezit rupându-se în două. Se lovi cu genunchiul în treapta următoare, în timp ce celălalt picior atârna neajutorat în aer. Se prinse de balustradă, strâmbându-se de durere, se îndreptă și porni mai departe, pășind ușor pe fiecare treaptă în timp ce urca.

VP - 57

Ajunse împiedicându-se la etajul al doilea, unde-l văzu pe Moffat în colțul îndepărtat, încercând disperat să scoată scândurile bătute într-o fereastră.

Smucea cu toată forța de ele, iar Hudson consideră că a venit momentul. Se îndreptă spre el și se pregăti pentru impact, hotărât să-l doboare pe fugar. Însă