— Și?
— Păi, au luat o declarație și au mai făcut niște poze. O să discute cu vecinii, o să verifice camerele video din zonă…
— O să ne vorbească toată lumea.
— Nu-i așa…
VP - 46
— Altceva? Alte piste?
Lilah își păstră expresia veselă, dar simți cum i se încordează tot corpul.
— Păi, au… au întrebat despre scandal.
Martin dădu din cap, dar nu spuse nimic.
— Evident, au un dosar în arhivă, se întrebau dacă există vreo legătură.
Vorbise pe un ton prudent, însă în mintea ei nu era nicio îndoială că exista o legătură între cele două evenimente. Cu o lună în urmă, fusese abuzată de un grup de tineri neonaziști în fața unui bar din centrul orașului. Martin intervenise și urmase o bătaie, toți cei implicați, mai puțin Lilah, ajungând la secția de poliție. Adolescenții primiseră un avertisment și fuseseră eliberați, ca și Martin, de altfel, numai că încă mai aveau resentimente din cauza modului în care fusese tratat de poliție.
— Deci consideră că asta e vina mea, spuse el, arătând spre fațada casei.
— Nu, sigur că nu.
— Pentru că eu am intervenit să te apăr, să-mi apăr iubita ca să nu fie atacată, eu sunt, cumva, responsabil?
— Îmi răstălmăcești cuvintele. Nu spun decât – asta crede poliția – că este posibil să existe o legătură, ca tipii ăia să fi aflat unde stăm și să ne atace.
— Să mă atace pe mine, vrei să spui.
— Nu, să ne atace pe noi. Suntem amândoi implicați, știi foarte bine.
— Oare?
— Da, bineînțeles.
— Ciudat, pentru că în ultima vreme simt cu totul altceva din partea ta. Mă
eviți, stai târziu la serviciu, te culci devreme, faci tot ce poți ca să nu fii cu mine…
Vorbea pe un ton măsurat și calm, dar cuvintele lui tot păreau o palmă în plină figură.
— Ei, hai, Marty. Știi că nu-i adevărat.
— Serios?
— Serios. Îmi place să stau cu tine.
— Și mie.
Își strecură mâna într-a ei și-i mângâie degetele.
— Dar trebuie să recunoști că ai fost distantă.
— Doar preocupată de muncă, atâta tot.
— Nu-i doar atât. De fapt, de la scandalul ăla, parcă n-ai mai vrea să fii văzută
cu mine. Nu ieșim niciodată, nu mă ții niciodată de mână în public…
— Exagerezi…
— Ți-e teamă? Asta-i problema?
VP - 47
Lilah îl privi, prinsă pe picior greșit.
— Te sperie asta? urmă el insistent, făcând un semn cu mâna spre fereastră.
— Sigur că mă sperie. Cineva ne atacă.
— Din cauza mea, pentru că ți-am luat apărarea.
— Nu.
— Poate crezi că ți-ar fi mai bine fără mine?
