— Atunci pune-mă sub acuzare.
Cuvintele suspectului erau furioase și sfidătoare.
— Haide. Dacă ești așa de sigur că poți să-mi pui asta în cârcă, atunci dă-i drumul. Sunt pregătit.
Hudson șovăi, surprins de contraatacul agresiv, iar Moffat profită imediat.
— Dar dacă nu poți, dacă n-ai sânge în tine, atunci mai bine îmi aduci haina…
Îl privi pe Hudson în ochi, provocator, triumfător, în timp ce se sprijinea de spătar.
— Pentru că am terminat aici.
VP - 74
Capitolul 36
— Mă tem că nu pot să te las înăuntru. Trebuie să te întorci mai târziu…
Arsha Goj stătea în prag, blocându-i calea lui Helen. Mândra matriarhă era hotărâtă să-și apere soțul și familia, să nu lase veștile proaste să ajungă în suflet și în casă. Dar Helen n-avea să se lase obstrucționată, în orice caz nu azi.
— Cum am spus, este o problemă polițienească gravă, răspunse ea, punându-și la loc legitimația în buzunar.
— Atât de gravă că întrerupeți petrecerea de logodnă a fiicei mele și veniți acasă dimineață și treziți jumătate de stradă cu bătăile în ușă…
Helen nu știa dacă să fie înfuriată sau amuzată de deducția Arshei că nu era decât o simplă neplăcere, o intruziune supărătoare care trebuia alungată, și nu un polițist care-și făcea datoria.
— Avem rude la noi…
— Și, din nou, îmi pare rău că vă deranjez, dar trebuie să stau de vorbă cu soțul dumneavoastră.
— Despre ce?
— Sunt dispusă să mă întorc mai târziu cu un mandat, urmă Helen, fără să ia în seamă întrebarea. Numai că atunci o să aduc toată echipa, ceea ce o să
provoace și mai mare deranj, o să fie și mai vizibil…
Helen observă mulțumită o încruntătură îngrijorată care umbri chipul Arshei.
— De ce să nu rezolvăm acum? Cel mult jumătate de oră, după care o să-mi văd de drum.
Era o minciună – Helen habar n-avea idee cât o să dureze discuția cu Goj –, dar păru s-o mai impresioneze un pic pe soția lui. Era clar că e îngrijorată de prezența lui Helen și gândul că toată povestea ar putea fi încheiată înainte să
observe restul străzii i se părea vădit atrăgător.
— Treizeci de minute și nimic mai mult, spuse cu asprime, ca și cum ea ar fi controlat situația.
Helen zâmbi politicos, se șterse pe picioare și intră în casă.
După câteva clipe, străbătea cu pași mari aleea din grădină. Fusese intrigată
de interiorul casei elegante cu cinci dormitoare, una dintre cele mai mari pe care le văzuse în Bevois Mount, observând că fusese complet redecorată recent, poate în perspectiva venirii musafirilor la nuntă, însă punerea sub lupă atentă a stilului de viață și a cheltuielilor lui Goj trebuia să mai aștepte. Acum avea probleme mai presante.
VP - 75
Furtul, frauda pe termen lung de la spitalul de copii păreau rezolvate, iar Helen își dădu seama de ce trebuia să se prezinte el drept director de operațiuni, ca să-și justifice veniturile impresionante. Ce era mai puțin limpede era rolul lui în atacul asupra lui Declan McManus și eventuala implicare în uciderea lui Alison Burris. Pentru prima infracțiune nu părea să aibă vreun mobil, iar a doua părea să nu-i stea în fire; Goj părea să fie mai degrabă hoț
decât ucigaș. Categoric nu avea cazier, nici delicte anterioare semnificative, iar Helen era dornică să-i pună în față aceste anomalii. Poți să spui multe despre nevinovăția sau vinovăția cuiva după felul cum reacționează la o acuzație directă.
Helen se așteptase să-l găsească pe Amar luând micul-dejun înconjurat de oameni, scăldat în aprobări pentru petrecerea de lux de aseară, dar poate că n-ar fi trebuit să fie surprinsă când Arsha îi spuse că soțul ei era în biroul din grădină. Probabil că aici își ducea viața paralelă, unde punea la cale, acoperea și ascundea faptele, menținând fluxul de bani cu un număr tot mai mare de facturi false. Dacă, așa cum părea probabil, chiar era cu spatele la zid, dacă era amenințat de o anchetă internă și posibile proceduri penale, atunci se prea poate să se fi retras aici ca să încerce să pună la punct următoarea mișcare.
Helen bătu la ușa magaziei și trase adânc aer în piept. Era surescitată, dar și încordată – putea merge ușor, cu o cedare rapidă sau o mărturisire, sau putea să dureze mult și să fie dificil, cu minciuni și induceri în eroare care să
obstrucționeze ancheta. Următoarele câteva minute vor fi hotărâtoare.
Înăuntru nu se auzea nicio mișcare – Helen și-l putea imagina pe Amar făcându-se mic, speriat de bătăile tot mai puternice –, mai încercă o dată. Tot nu se auzi niciun răspuns, așa că apăsă pe clanță. Cedă ușor; ușa nu era încuiată, iar ea spuse în timp ce intra:
— Domnule Goj? Sunt detectiv-inspector Helen Grace, intru…
Doar că nu intra. Împingea ușa, dar aceasta nu se mișca. N-avea nicio noimă, închizătoarea era deschisă, ceea ce însemna că trebuie să fi fost un obstacol înăuntru. Oare Amar se baricadase în birou? O văzuse venind și făcuse pregătiri de apărare? Părea absurd, ridicol, și totuși…
— Amar, nu-i de niciun folos. E delict penal să obstrucționezi un polițist care-și face datoria…
Împinse cu umărul în ușă, dar aceasta tot nu cedă, se dădu înapoi și-și luă
elan, izbindu-se în lemnul roșcat. Ușa se mișcă puțin, iar Helen își băgă cu grijă
capul prin deschizătură. Se așteptase să vadă un Amar uluit retras într-un colț, dar văzu că Amar era cel care bloca ușa, zăcând cu fața în jos pe podea, chiar lângă intrare.
