— La fix. Te-ai descurcat bine. Poți să dai prioritate acestei linii de anchetă, te rog, și să-mi raportezi direct mie?

— Sigur că da.

— Vreau să știu despre orice legătură cu Martin Hill, cu tentativa de crimă

bazată pe ură din Portswood, orice care ar putea face o legătură între Lee Moffat și omorul de azi-dimineață. Și vreau să aflu primul.

— Sigur, șefu’. Mă apuc acum.

— Bravo. Ai prea multă experiență pentru munca de jos, dar uneori detaliile te omoară, nu? Nu știi niciodată unde poți să ajungi.

Hudson îl bătu pe spate și se întoarse la biroul lui, trecând pe lângă

inspectorul-șef Simmons, care rămăsese să stea de vorbă cu agentul Bentham.

După ce își începuse ziua furios și frustrat, Hudson avea acum pasul vioi. Avea informații pe care nu le deținea și Helen Grace, dovezi care ar fi putut face legătura dintre Lee Moffat și trei dintre anchetele în curs, plus un nou aliat, în persoana lui Edwards. Cariera experimentatului polițist se plafonase sub conducerea lui Grace și, dacă Hudson putea să încurajeze lipsa de loialitate oferind aparent un viitor mai bun, atunci n-avea să ezite nicio clipă.

VP - 100

Orice aliat era esențial. Și când avea să vină momentul s-o dea jos pe Helen, avea nevoie să-i aibă pe toți alături.

Capitolul 48

— Aveți un mesaj vocal nou.

Helen abia auzea peste vuietul motocicletei. Casca ei cu Bluetooth era de calitate, dar mergea repede și cu zgomot, după ce fusese convocată urgent de Meredith Walker într-o fundătură la niciun kilometru de locul crimei de dimineață.

— Helen, bună, sunt Robert Downing. Trebuie să stăm de vorbă.

Surprinsă, se strădui să audă, dar mesajul se încheiase, iar celălalt închisese telefonul. Apăsă butonul căștii și ascultă din nou, îndoindu-se că auzise bine, dar n-avea nicio îndoială că era Downing. Părea încordat, chiar agitat, ceea ce o intriga. Downing se arătase foarte calm, foarte controlat când se văzuseră

ultima dată. Să se fi întâmplat ceva între timp?

Primul instinct al lui Helen era să-l sune, pentru că era curioasă. Dar chiar în timp ce întindea mâna spre telefon văzu activitate în față. Vreo 10-12 polițiști în uniformă, bandă galbenă de izolare a perimetrului și câțiva criminaliști, în costumele lor sterile specifice. Ajunsese în Lena Gardens.

Renunță la intenția să-l sune pe Downing și parcă rapid, își puse protecțiile de pantofi și porni în grabă spre locul unde se afla Meredith Walker, ștergându-și fruntea. Pentru criminaliști, nu era plăcut să lucreze la temperaturi înalte, dar de data asta Meredith avea un zâmbet pe față. Lena Gardens era o stradă

rezidențială liniștită, neobișnuită cu activitatea febrilă a poliției, însă azi găzduia o descoperire importantă.

— Unde l-ai găsit?

— În canal, răspunse Meredith, cu un zâmbet melancolic. Poate că nu-i nevoie de prea multă imaginație, dar nevoile trebuie…

Helen se lăsă în genunchi și se uită în gaura întunecată din fața ei. Grătarul fusese ridicat, lăsând să se vadă o cavitate adâncă plină de pământ uscat și gunoaie, în mijlocul cărora se vedea o pungă de la Sainsbury pătată.

— Ce ți-a venit să cauți aici?

— Păi, am trimis cea mai mare parte a echipei să dea o mână de ajutor la căutarea amprentelor. Cuțitele sunt de obicei aruncate în apropiere de locul crimei, pentru că oamenilor nu le place să le care cu ei după ce le-au folosit. De multe ori sunt aruncate în locuri izolate – parcuri, alei, fundături, chestii de VP - 101

genul ăsta –, n-am luat în seamă străzile principale și ne-am uitat la străzile mai liniștite, cu case. Unul dintre băieții noștri a văzut sânge pe trotuar, apoi o urmă

scurtă de depuneri, care ducea spre canal. Ca să fiu sinceră, nu era foarte bine ascunsă, doar îndesată acolo fără prea multă grijă…

Helen încuviință, intrigată. Crima în sine fusese foarte bine planificată și pusă

în aplicare și nu lăsase urme evidente ale făptașului. Asta era altceva, era ceva neglijent, ba chiar de amator, ceea ce-i puse mintea în mișcare. Să fi fost o greșeală, o scăpare?

Sau ideea era să găsească punga?

— Ești convinsă că e arma noastră?

— N-o să știm sigur până nu ajungem la laborator, dar sunt șanse. Lama are lățimea potrivită, forma mânerului pare ce trebuie, ținând cont de vânătăile de pe cadavru și, cum vezi și tu, sângele e proaspăt.

Helen se uită în pungă, unde se vedea cuțitul, chiar în mijloc. Sângele de pe lama lungă se uscase deja, dar nuanța purpurie aprinsă și luciul lipicios sugerau clar că Meredith avea dreptate.

— Bine, hai să ne ocupăm cu prioritate, te rog.

— Sigur.

— Și hai să căutăm bine fiecare centimetru din strada asta.

— Ne ocupăm deja.

— Orice, oricât de mic… vreau să aflu imediat.

Plecă și se îndreptă spre motocicletă. Era o descoperire care o intriga și care putea duce ancheta mai departe, iar Helen urcă pe Kawasaki într-o stare care se apropia de optimism. Dar chiar atunci îi sună telefonul. Preț de o clipă, se gândi că poate e Robert Downing, dar pe ecran scria altceva.

— Detectiv-agent Malik?

— Șefa.

— Sunt la Lena Gardens, dar mă întorc acum.

— Minunat, dar mă gândeam că vrei să știi – tocmai am primit un telefon de la spital…

Helen se încordă, simțind că ziua care-i adusese deja câteva surprize nu se terminase.

— Se pare că au apărut niște complicații cu McManus când au încercat să-l scoată din coma indusă. I-au cedat mai multe organe și a intrat în stop cardiac.

A murit imediat după ora 2 după-amiază.

VP - 102

Capitolul 49

— Ce te-a apucat?

Carol părea mulțumită, dar surprinsă, când Belinda se aplecă peste ea și o sărută pe gât, pe nas și pe frunte.