și pustie, chipul său o imagine a nefericirii perfecte.
Capitolul 40
Alerga pe stradă, cu picioarele lovind trotuarul. Era bine să iasă din casă, să
se îndepărteze de emoțiile acelea complexe și tulburătoare, să-și muncească
trupul în timpul alergării zilnice din pauza de prânz. Martin Hill fusese dintotdeauna un jogger entuziast, alergarea fusese mecanismul lui de supraviețuire în trecut, când avea nevoie de timp pentru sine, și chiar și acum, când viața îi era mai așezată, tot tânjea după năvala endorfinelor și a adrenalinei.
Se forța întotdeauna, încercând permanent să-și îmbunătățească timpii. În ultima vreme își stabilise o rutină, un circuit chinuitor al orașului, dar la fiecare ieșire reușea să reducă vreo câteva secunde din recordul personal. Totuși, azi nu-și intra în ritm. Se străduia din greu, pantofii Nike Air lovind betonul, dar era distras, prost-dispus, cu mintea în altă parte. Sexul matinal urmat de o alergare lungă i-ar fi asigurat în mod normal o zi aproape perfectă, dar azi-dimineață cu Lilah fusese nesatisfăcător și frustrant, în pofida orgasmului lui inevitabil.
Lilah spusese tot ce trebuia, făcuse ce trebuia, dar Martin avusese tot timpul senzația că nu era cu adevărat prezentă. Parcă s-ar fi imaginat în altă parte, s-ar fi gândit la altceva, la altcineva. Să fi fost totuși posibil să aibă de gând să-l părăsească? Ar fi o mișcare îndrăzneață; de fapt, nu părea credibilă, ținând cont cât de șovăitoare și prudentă era Lilah de obicei. Dar Martin nu putea scăpa de senzația asta.
VP - 82
Știa că era posibil să fi reacționat exagerat, că fusese paranoic. Când părinții ți-au fost luați la o vârstă fragedă și ai fost crescut de o mătușă care nu te voia, riști să devii bănuitor și paranoic. Dar asta nu însemna că n-are dreptate, că își închipuie totul. Avusese și înainte încredere în instinctele lui și se dovedise că a avut dreptate. Instinctul îi spunea din nou că îl așteptau probleme și știa din experiență că paza bună trece primejdia rea.
Țâșni pe strada principală și o luă în fugă pe Butler’s Passage, o scurtătură
prin mijlocul Portswood-ului. Aleea nu era prea cunoscută – era întotdeauna singur –, încercă să recupereze o parte din secundele pierdute. Chiar și să se apropie de recordul personal ar fi fost o realizare azi. Își dorea să se elibereze, să atingă viteza maximă, să-și alunge demonii… dar chiar și aici era menit să fie dezamăgit, oprindu-se brusc și înghițind o înjurătură tăcută.
Cineva îi stătea în cale. Prima lui reacție era teritorială – aleea fusese dintotdeauna micul lui secret, magistrala lui personală –, dar a fost imediat urmată de un val de enervare și nerăbdare. Femeia din fața lui se străduia evident să străbată aleea încărcată cu niște cumpărături, iar una dintre pungile de la Sainsbury se rupsese și lăsase să cadă pe jos cutii de supă și conserve de pește. Acum femeia înjura, aplecându-se să le culeagă. Instinctul covârșitor al lui Marin era să încerce s-o ocolească și să-și vadă de drum, dar ar fi fost practic imposibil fără s-o trântească, așa că încetini. Și în timpul ăsta, observă și altceva
– nefericita era incredibil de frumoasă. Păr blond tuns bob, pomeți proeminenți și buze roz pline. Se uita la el cu un zâmbet jenat care-i puse în mișcare cea mai puțin nobilă parte a creierului.
— Îmi puteți da o mână de ajutor, vă rog? Sunt așa împiedicată…
Chiar înainte să deschidă gura femeia, Martin se trezi aplecându-se să
recupereze o cutie de supă de roșii rătăcitoare.
— Nicio problemă, nu mă grăbesc.
Zâmbi și se apucă să culeagă și restul conservelor, dornic să facă impresie bună. Apoi, după ce-și termină misiunea, se îndreptă să-i dea femeii cumpărăturile. Și constată surprins că se apropiase de el, mult mai mult decât se așteptase. Preț de o clipă nebunească, se gândi că se întrezărește un moment de intimitate, că o să i se împlinească una dintre fantezii, dar atunci se întâmplă
ceva bizar. Cu o expresie concentrată pe chip, femeia făcu un pas în față și-l pocni în stomac.
Uluit, Martin o privi, lăsând conservele să-i scape din mână. Femeia își retrase brațul și, brusc, cu o limpezime pătrunzătoare, Martin observă trei lucruri. Primul, o durere intensă în abdomen. Al doilea, că femeia purta mănuși, VP - 83
în ciuda căldurii de-afară. Și al treilea, că părea să aibă un cuțit în mână, un cuțit plin de sânge.
O văzu fandând din nou, iar lama îi pătrunse în piept. Martin se trezi împins pe spate, aerul îi ieși din plămâni, dar nu avu parte de niciun răgaz. Cuțitul ieși, apoi se îndreptă din nou spre el. Disperat, fără speranță, întinse brațul, dar cuțitul trecu pe lângă el, îndreptându-se către inimă.
Totul păru să stea în loc. Cuțitul era ridicat, gata să lovească din nou, dar, înainte de asta, Martin Hill se prăbuși la pământ, învăluit brusc de beznă.
Capitolul 41
— Mort?
Cuvântul plutea în aer, fără viață, neîncrezător.
— Mă tem că da. Trupul neînsuflețit a fost găsit la domiciliul său, azi-dimineață. Credem că domnul Goj și-a luat viața.
Chipul doctorului Alex Blythe era un amestec bizar de șoc și furie, ca și cum ar fi dat cumva vina pe Helen pentru moartea pacientului său.
— E unul dintre motivele pentru care mă aflu aici, continuă Helen imediat. Se pare că a luat o supradoză de antidepresive, probabil o cutie întreagă, medicație pe care i-ați prescris-o dumneavoastră…
Încă o directă, iar fața psihiatrului se albi și mai tare. Helen bănuia că are vreo 35 de ani, dar părea mult mai tânăr. Se întrebă în sinea ei dacă Goj era primul dintre pacienții lui care se sinucide.
— Pot să vă întreb de cât timp venea la dumneavoastră?
— Cam de șase luni. Atunci i-am prescris Naltrexone. Bănuiam că l-a terminat de mult…
— Nu i-ați dat o rețetă pe termen lung?
— Nu, a zis că nu mai are nevoie. Făceam progrese. Lente, dar progrese.
— Și care era problema pe care o avea?
Helen știa că pășește pe teren nesigur. Observă imediat că psihiatrul se încordează.
— Uite ce e, inspectore, confidențialitatea doctor-pacient se menține și după
moartea…
— Și respect acest lucru, doctore Blythe, dar domnul Goj este suspect principal într-o anchetă în desfășurare, este important să avem o imagine clară
despre ce fel de om era și ce l-ar fi putut împinge să-și ia viața.
