— Chiar am nevoie de un motiv ca să-mi seduc iubita? ripostă Belinda, sărutând-o pe buze, în timp ce-i descheia un nasture de la cămașă.

— Nu… dar e abia după-masă. Am ore curând, ca și tine, de altfel…

— N-o să se întâmple nimic dacă întârziem un pic…

În timp ce vorbea, Belinda își strecură mâna pe sub cămașa lui Carol, degetele ei îndemânatice trecând peste țesătura fină a sutienului și căutându-i sfârcul. Carol reacționă, excitată de-acum, dar tot o prinse de mână pe Belinda, oprind-o.

— Nu zic că n-ar fi drăguț, vreau doar să știu ce se petrece…

— Aș fi zis că e evident, o tachină Belinda, încercând să scape din strânsoare.

— Serios, Belinda. Care-i treaba?

Fără tragere de inimă, femeia se potoli și-și trase mâna.

— Te-ai purtat ciudat și distant toată săptămâna, spuse Carol. Refuzi să stai cu mine toată ziua, nu-mi spui de ce, după care năvălești din senin și vrei să mi-o tragi de nu mă văd. Iartă-mă dacă sunt puțin nedumerită.

— Ai dreptate și-mi pare rău, răspunse Belinda, trecându-și mâna prin părul lui Carol. Am fost o javră. Sincer, nu știu ce-a fost cu mine.

Se străduia din greu, dar se simțea stânjenită sub privirile pătrunzătoare ale lui Carol. O mai rănise pe iubita ei, rănile erau încă dureroase și era clar că n-avea s-o lase să scape ușor.

— Nu știu dacă a fost stresul examenelor, hormonii mei sau doar afurisita de maică-mea care mă sperie – probabil toate trei. Dar n-am niciun drept să-ți arunc ție astea în cap, să fiu distantă și rece. Așa încerc eu să-ți spun că-mi pare rău…

O mângâie pe Carol pe obraz și riscă încă o sărutare blândă.

— Știi că nu mă descurc bine cu cuvintele, mi-e greu să spun ce trebuie.

— Dar știi cum să ți-o tragi, nu? ripostă Carol.

Tonul era puțin tăios, dorința fiind subminată de durere și de suspiciune.

— Nu, știu cum să iubesc.

Belinda lăsă cuvintele să plutească în aer, bucurându-se de expresia de surprindere de pe chipul lui Carol.

VP - 103

— Pentru că te iubesc, te iubesc cu adevărat. Și nu vreau niciodată să fii neliniștită sau să-ți fie teamă. Vreau să-ți fac viața mai bună, mai fericită, în fiecare zi…

O sărută din nou și de data asta Carol o lăsă.

— Vorbesc serios, vreau să meargă relația… și dacă vrei, știi tu, să discutăm din nou despre familie, despre copii…

Belinda nu știa de unde vin cuvintele, nu plănuise așa ceva, nu era sigură că

asta vrea să spună, dar în momentul acela părea în regulă.

— … atunci ar trebui s-o facem. Vreau ce vrei și tu.

Carol o sărută și ea, înfocată și pasionată. Belinda văzu cu surprindere lacrimi în ochii partenerei ei, dar și altceva. Dragoste arzătoare, chinuitoare. Reacționă

la atingerile ei și își scoase cămașa, apoi și pe a lui Carol. Se răsturnară în pat, trăgând una de pantalonii celeilalte și lăsându-se bucuroase în voia abandonului senzual. Carol o mușca de lobii urechilor, îi săruta sfârcurile, o mângâia pe burtă, coborând și mai mult. Belinda se întinse pe spate, capitulând în fața dorinței pe care o arăta iubita ei, și se cuibări în pilota moale și pufoasă –

fericită, bucuroasă, vie.

Poate că până la urmă o să fie totul bine.

Capitolul 50

Atmosfera din încăpere era încordată. Helen adusese toată echipa înapoi la secție, ca să-i pună pe toți la curent cu ultimele informații. Ședințele astea de seară erau de multe ori incredibil de productive, diversele fire ale anchetei împletindu-se perfect ca să dezvăluie indicii importante sau pași înainte esențiali. Puteau fi tensionate, cu exces de adrenalină, fascinante, dar azi echipa arăta cum se simțea Helen – încinsă, iritabilă și obosită moartă.

— Declan McManus a murit în cursul după-amiezii. Ținând cont de amploarea rănilor, era pe muchie de cuțit, dar nici chiar eu nu pot să mă prefac că nu e o lovitură dură…

Nimeni nu o contrazise.

— Evident, asta înseamnă că acum anchetăm o crimă, cu toată publicitatea pe care o s-o atragă. Așa că vreau să ne mișcăm rapid.

Câțiva dintre polițiști încuviințară, folosind ultimele rămășițe de energie ca să

adune o urmă de entuziasm, iar Helen le era recunoscătoare. Echipa nu trăgea în aceeași direcție, nu se acoperise de glorie în ultima vreme, dar în jurul ei erau încă și polițiști dedicați și hotărâți.

VP - 104

— Mă interesează în mod deosebit Amar Goj, care a fost până de curând manager pentru achiziții la spitalul pentru copii Southampton.

Prinse fotografia lui sub portretul lui McManus, care avea o expresie disprețuitoare.

— Acum avem certitudinea că a cumpărat de curând un hanorac Rick Owens

– am găsit chitanța într-o cutie de pantofi la el acasă. Iar echipa lui Meredith a confirmat că urmele parțiale de pantof găsite la locul crimei au fost lăsate de un pantof care-i plăcea lui Amar Goj – avea în șifonierul de-acasă două perechi noi-nouțe de pantofi Philipp Plein. Echipa care a făcut percheziția nu a găsit și pantofii folosiți în timpul atacului, dar bănuiesc că i-a aruncat, împreună cu hanoracul.

Câțiva dintre membrii echipei încuviințară, însă atenția lui Helen fusese atrasă de Joseph Hudson. Stătea în spate, nu spunea nimic, iar chipul lui nu trăda aproape nicio emoție. Prezența lui nemișcată, greoaie, o descuraja, dar continuă:

— Detectivul-agent Malik a mai descoperit ceva când a interogat familia lui Goj… Poate e ceva, poate nu, dar soția lui a confirmat că, acum trei zile, Goj a umplut canistra de benzină pe care o foloseau pentru mașina de tuns gazonul.

Goj a tuns peluza o singură dată de-atunci, dar când am verificat, canistra era aproape goală.

— Pot fi o mulțime de explicații, spuse detectivul-agent Reid neimpresionat.

— E drept, dar e o informație circumstanțială interesantă, ripostă Helen, încercând să-și ascundă iritarea provocată de indiferența nonșalantă a lui Reid față de descoperirea lui Malik. Și, dacă-mi scuzați jocul de cuvinte, pune gaz pe foc.

— Dar care e motivul? întrebă Hudson, scoțând în sfârșit capul. Care-i legătura dintre Goj și McManus?

— Ei, asta trebuie să aflăm, răspunse Helen ferm. Mâine dimineață, la prima oră, o să mă duc din nou la Jeremy Blake, directorul executiv al spitalului pentru copii. N-a părut dornic să coopereze și a fost mai interesat să protejeze spitalul de publicitatea negativă. Susține că a aflat abia recent despre fraudă, dintr-un e-mail de la Alison Burris. Dar încă nu ne-a arătat mesajul și nici alte dovezi care să-i susțină declarația, iar eu mă întreb dacă n-ar putea fi vreo legătură între spital și McManus. Oare l-au pus pe McManus pe urmele lui Goj, preferând să-și facă propria investigație și să nu implice poliția? Să fi vrut să se ocupe „intern”

de toată povestea, ca să nu afle nimeni altcineva?

— Nu mi se pare, zise Hudson neinteresat. De ce să apeleze la cineva ca McManus? La un detectiv de doi bani? Ar fi adus o echipă profesionistă de VP - 105