audit, cineva care să facă o analiză financiară a tranzacțiilor de la serviciu ale lui Goj, a cheltuielilor personale și așa mai departe…

— Poate, dar știm că McManus lucra discret pentru corporații și companii care voiau să investigheze comportamente infracționale fără să-și murdărească

mâinile…

— Dar erau în principal firme de asigurări și bănci, companii care trebuie să

plătească frecvent din cauza escrocilor, protestă Reid. N-avem nicio dovadă că

McManus lucra și pentru sectorul sanitar.

— Există un început pentru toate, detectiv-agent Reid, ripostă Helen, abia reușind să se stăpânească. Și dacă McManus îl urmărea pe Goj, iar el a aflat cumva, atunci ar fi avut toate motivele să…

— Îmi pare rău, nu mă convinge.

Joseph Hudson vorbise pe un ton măsurat, dar ferm, ca și cum era decis să

îngroape linia de anchetă a lui Helen. Și nu era singur; agenții Edwards și Reid se purtau ca niște asistenți loiali, ajutându-l să-i atace argumentația. Helen se uită

la ei și avu senzația clară că hotărâseră deja o linie de atac, că știau deja ce versiune a evenimentelor adoptă și că erau deciși s-o urmărească. Iar acum, ca la un semn, Joseph Hudson schimbă macazul.

— Cred că ar trebui să-i acordăm prioritate mai mare lui Lee Moffat.

— Cu siguranță că am mai urmărit pista asta, răspunse detectivul-agent Malik.

— L-am interogat o dată, ripostă Hudson. A fost ostil și evaziv, și n-a reușit să-și justifice mișcările sau să explice lipsa hanoracului.

— Nu e suficient…

— Iar acum avem dovezi concrete că McManus îl investiga pe el personal.

Compania de asigurări care-l angajase a trimis rapoartele primite de la McManus și în care îl indică pe Lee Moffat ca principală influență în banda care fură mașini de lux.

Malik fusese redusă la tăcere de această informație, ceea ce păru să-i facă

plăcere lui Hudson.

— Mai mult, urmă el cu convingere, detectivul-agent Edwards a găsit niște legături interesante cu organizațiile de extremă-dreapta, care vizează în mod activ minoritățile etnice din Southampton.

Edwards distribui foi printate cu ce descoperise, răspândirea noii informații fiind gândită atent, astfel încât să aibă impact maxim.

— Chiar în clipa asta, îi verificăm activitatea online, urmă Hudson. Le-am dat tema analiștilor și, dacă putem găsi o legătură între Moffat și Martin Hill, atunci am putea să facem conexiunea între el și trei anchete aflate în desfășurare.

VP - 106

— Dar care-i motivul? Credeam că nu-l interesează decât să facă bani, îl provocă Malik, iar antipatia ei față de Hudson era clară, poate prea clară.

— Cineva poate fi și hoț și rasist, detectiv-agent Malik, replică Hudson cu răceală, în timp ce privirea îi zăbovea asupra tinerei polițiste asiatice. Știm că

are înclinații spre violență, e foarte posibil s-o fi ucis pe Alison Burris în timp ce

„lucra”, să-l fi omorât pe McManus ca să-și protejeze interesele și să-l fi asasinat pe Martin Hill ca răspuns la apelul Albion…

— E prea forțat; Moffat n-are sânge să facă așa ceva, interveni Helen.

— Nu sunt de acord, contră rapid Hudson. E încrezut, agresiv și are pe zi ce trece tot mai multă încredere în el. Cred că-i priește atmosfera asta de anarhie.

Cred că-și imaginează că poate să scape orice-ar face, că e de neatins.

— Tu chiar ai pus ochii pe el, nu?

— E un huligan nenorocit și amoral, cu motive serioase pentru toate cele trei crime.

— Cu posibile motive, ripostă Helen. Moffat e un oportunist, un hoț. Nu s-a transformat peste noapte în criminal în serie. Nu, ceva sau altcineva este responsabil pentru crimele astea.

— Goj? replică Hudson, pe un ton nimicitor.

— Goj și Al.T.Cineva. Poate chiar cineva pe care nu l-am dibuit încă. De-asta vreau să acordăm prioritate celor trei direcții de anchetă. Prima, mișcările lui McManus. N-avem decât o imagine incompletă a activităților sale din ultimele zile de viață. Vreau mai multe detalii, să vedem dacă a existat un declanșator anume pentru crimă. A doua, legăturile lui cu spitalul de copii – dacă există vreo dovadă că McManus a lucrat pentru ei, mai de mult sau acum…

Hudson clătină din cap rar, teatral, dar Helen continuă fără să-l ia în seamă.

— Și, în sfârșit, Lilah Hill. Știm că ea și Martin au fost atacați din motive rasiale acum o lună în fața barului Marquee din Queen’s Street. Avem la dosar identitatea atacatorilor și evident că e prioritar să stăm de vorbă cu ei despre atacul de azi, să le verificăm mișcările și istoricul recent al convorbirilor… dar cred că erau niște probleme și în relația dintre Lilah și Martin și vreau să aflu mai multe. Oare ea avea vreun motiv? Se vedea cu altcineva? O amenințase Martin în trecut? Hai să ne concentrăm pe aceste trei zone și să vedem ce reușim să găsim. E clar pentru toată lumea?

Helen voia să încheie ședința, dar Joseph Hudson avea alte idei.

— Foarte clar, dar vreau să se consemneze că obiectez ferm față de direcția acestei anchete. Cred că ignorăm un suspect foarte credibil, ca să urmărim ideea fantezistă că Goj ar fi fost incendiator și ucigaș.

Helen încercă să-l întrerupă, însă el vorbi mai departe.

VP - 107

— Și ar trebui să spun că mai sunt câțiva membri ai echipei care au exact aceeași părere.

Nimeni nu mișcă, nimeni nu-și exprimă sprijinul, dar nici nu era nevoie.

Detectivii-agenți Edwards și Reid, chiar și McAndrew erau strânși în jurul lui Hudson, oferindu-i sprijin și confirmare.

— Chiar și așa, eu sunt ofițerul superior aici, ripostă Helen. Și acestea sunt direcțiile de anchetă pe care o să le urmăm. Și asta mă aștept să facă toată

lumea, din toată inima, cu energie și la capacitatea maximă; în caz contrar, va răspunde în fața mea. Am avut parte de prea multe încălcări de protocol în ultima vreme, de prea multe direcții de anchetă urmate fără cunoștința sau autorizația mea, iar asta încetează azi.

Se uită la Hudson, apoi pe rând la Edwards, Reid și McAndrew. Cea din urmă

avu măcar bunul-simț să-și plece capul, jenată.

— Oricum, s-a făcut târziu și am avut o zi lungă. Mergeți acasă, dormiți și ne vedem la prima oră, plini de energie și entuziasm. Încheiem ședința.

Helen se întoarse și se îndreptă cu pași mari spre biroul ei, hotărâtă să nu se mai lase prinsă și în alte dispute. Auzea zumzetul reacțiilor, discuțiile șoptite, chiar și câte o înjurătură, dar n-avea nicio dorință să fie prinsă în urmările incidentului. Ședința nu mersese bine și era mai bine s-o încheie decât să riște o confruntare totală cu Hudson, nu în ultimul rând pentru că habar n-avea cine ar fi câștigat. Da, se impusese, dar trebuise să invoce gradul, ceea ce-i dădea un sentiment neplăcut. Nu mai fusese nevoită niciodată să facă așa ceva, bazându-se pe loialitatea și bunul-simț al echipei, dar acum, când se formau grupuri de putere rivale, iar Hudson își recruta hotărât noi aliați, nu mai avusese de ales.