— Nu, nu, nu, nu, nu…
Helen nu se așteptase – deveni imediat evident cât de grav fusese atacată
prin învăluire. Era clar că Hudson îl convinsese pe Peters și era acum în plină
ascensiune, ceea ce însemna că trebuia să riposteze cu tot ce avea la îndemână.
— Nu e persoana potrivită pentru post, nu poate conduce echipa…
— De ce?
— Nu este potrivit din punct de vedere al temperamentului, experienței și capacității…
— Ai vorbit în termeni elogioși despre detectivul-sergent Hudson când l-ai numit, contră imediat Peters.
— Asta era atunci. Acum știu altceva.
— Poate, dar din punctul meu de vedere detectivul-sergent pare un polițist dedicat și eficient. De fapt, este singurul detectiv din echipă care a venit cu un suspect credibil pentru crimele astea.
Încă o dată, Helen era luată prin surprindere. Era clar că Peters fusese bine informat, Hudson prezentându-i în detaliu pistele lui de anchetă.
— Lee Moffat nu e un suspect credibil, șuieră ea.
— Nu văd de ce nu. E violent, amoral, are un motiv clar pentru uciderea lui McManus, ca să nu mai vorbim de legăturile solide cu uciderea lui Alison Burris și a lui Martin Hill…
— Sunt dovezi circumstanțiale în cel mai bun caz…
— Și probabil de-asta mi le-ai ascuns? insistă Peters. Le-ai verificat personal, le-ai discutat cu adjunctul tău, ai evaluat dovezile…
— Păi, nu, n-am nevoie, știu că e o fundătură.
— Instinct de polițist?
— Deloc. Mă bazez doar pe fapte, pe indiciile pe care le-am descoperit. Acum avem o imagine mult mai clară despre ce se petrece…
— Deci dacă nu Lee Moffat e în spatele crimelor, cine e?
Din nou, Helen tăcu, surprinsă de agresivitatea din spatele întrebării.
— Nu știm sigur, dar suntem convinși că totul este opera unei singure persoane…
Peters expiră lung și zgomotos și clătină din cap.
— Deci nu am avansat deloc de ultima dată când am vorbit.
— N-am spus asta. Echipa mea lucrează din greu…
VP - 210
— Pot să întreb dacă mai există și alte motive pentru care ai considera că
Moffat nu e un suspect credibil?
— Nu, cum am spus, este doar o chestiune de evaluare a dovezilor și…
— Deci eliminarea acestei piste de anchetă n-are legătură cu animozitățile personale cu detectivul-sergent Hudson?
— Poftim?
— Pentru numele lui Dumnezeu, Helen, am depășit momentul minciunilor și stratagemelor. Știu că ați fost amanți.
Peters aproape că strigase acuzația, iar câteva capete tresăriră în centrul de comandă de dincolo. Helen era încremenită, în stare de șoc, uluită că Hudson îi mărturisise așa ceva lui Peters.
— E adevărat că am fost împreună scurt…, se bâlbâi ea.
— Încă ceva ce ai considerat potrivit să-mi ascunzi.
— Ceea ce a fost o greșeală. De fapt, toată povestea a fost o greșeală
prostească…
— O greșeală care a otrăvit relațiile din echipă, o întrerupse Peters. Și i-a subminat fatal eficiența într-un moment critic pentru forțele de ordine din oraș.
— Nu, domnule, nu e adevărat…
— Și toate pentru că erai supărată că a pus capăt relației, pentru că erai ranchiunoasă și supărată…
— Nu, nu așa s-a întâmplat.
