— Copiii vor să faci iar pe şoimul!

Hallstein Smith scoase un oftat resemnat, dar fericit şi lăsă cartea, Miscellany of Sex de Francesca Twinn, pe masa din bucătărie. Era destul de interesant să afli că muşcarea genelor unei femei este considerată un act pasional în Insulele Trobriand din Papua Noua Guinee, însă încă nu găsise ceva util pentru doctorat, iar ideea de a-şi face fericiţi copiii era cu siguranţă mai atrăgătoare. Nu mai conta că încă era obosit după ultimul joc, pentru că zilele de naştere veneau doar o dată pe an. Mă rog, de patru ori pe an când aveai patru copii; de şase, dacă insistau ca şi părinţii să-şi serbeze aniversările; de 12 ori, dacă serbai şi cele şase luni scurse de la o aniversare. Era în drum spre living, unde îi auzea pe copii uguind ca porumbeii, când auzi soneria la uşă.

Când el deschise uşa, femeia care aştepta pe trepte se uită cu atenţie la capul lui Hallstein Smith.

— Am reuşit să mănânc ceva cu nuci alaltăieri, rosti el în timp ce-şi scărpina iritanta explozie de urticarie roşu-aprins de pe frunte.

Bărbatul se uită la ea şi îşi dădu seama că aceasta nu se uita de fapt la urticarie.

— Ah, asta! făcu el, scoţându-şi pălăria. Ar trebui să fie un cap de şoim.

— Arată mai degrabă ca o găină, zise femeia.

— E de fapt o găină de Paşti, deci o numim găină-şoim.

— Mă numesc Katrine Bratt şi sunt de la Serviciul de Investigaţii Criminale, poliţia din Oslo.

Smith înclină din cap.

— Desigur, te-am văzut la ştirile de aseară. Are legătură cu ce-am scris pe Twitter? Telefonul mi-a sunat întruna. Chiar n-am avut intenţia să

stârnesc asemenea agitaţie.

— Pot să intru?

— Fireşte, dar sper că nu te deranjează nişte copii uşor… nebunatici.

Smith le explică micuţilor că va trebui să-şi facă singuri un şoim pentru o vreme, după care o conduse pe poliţistă în bucătărie.

— Pari să ai nevoie de puţină cafea, continuă Smith, turnându-i o

 82 

ceaşcă fără să mai aştepte un răspuns.

— Am ajuns să lucrez până târziu azi-noapte. Am dormit până târziu, aşa că am venit direct încoace. Şi mi-am uitat şi telefonul acasă, aşa că mă

întrebam dacă nu l-aş putea împrumuta pe al tău ca să sun la birou.

Smith îi întinse mobilul şi-o urmări cum se uită neajutorată la Ericssonul său străvechi.

— Copiii îi spun „stupidfon”. Vrei să-ţi arăt eu?

— Cred că-mi amintesc, răspunse Katrine. Spune-mi, tu ce înţelegi din imaginea asta?

În timp ce ea butona telefonul, Smith cerceta poza pe care i-o dăduse.

— Dantură de fier, răspunse el. Din Turcia?

— Nu, de la Caracas.

— Corect. Există danturi similare la Muzeul de Arheologie din Istanbul.

Se crede că ar fi fost folosite de soldaţii din oastea lui Alexandru cel Mare, însă istoricii se îndoiesc şi cred că-n schimb erau folosite de cei din clasele superioare într-un soi de jocuri sadomasochiste.

Smith îşi scărpină urticaria.

— Deci a folosit ceva de genul ăsta?

— Nu ştim sigur. Ne bazăm doar pe urmele de muşcături de pe victimă, un pic de rugină şi câteva urme de vopsea neagră.

— Aha! exclamă Smith. Atunci trebuie să mergem în Japonia?

— Să mergem?

Bratt apropie telefonul de ureche.

— S-ar putea să fi văzut femei japoneze cu dinţii vopsiţi în negru? Nu?

Păi, e o tradiţie cunoscută drept ohaguro. Înseamnă „întuneric după ce-a apus soarele” şi a apărut pentru prima oară în perioada Heian, în jurul anului 800 d.Hr. Şi… ăăă, să continui?

Bratt făcu un gest de nerăbdare.

— Se spune că în Evul Mediu a existat un shogun în nord care şi-a obligat soldaţii să folosească dinţi de fier vopsiţi în negru. În principal pentru a-i speria pe oameni, dar şi ca să îi folosească în lupta corp la corp.

Dacă luptele deveneau atât de aglomerate încât soldaţii nu mai puteau folosi arme sau să-şi lovească inamicii cu pumnii sau picioarele, se puteau folosi de dinţi ca să-i muşte de gât.

Poliţista îi făcu semn că îi răspunsese cineva la apel.

— Bună, Gunnar, sunt Katrine! Voiam doar să te anunţ că de acasă am

 83 

plecat direct la profesorul Smith, să stau de vorbă cu el… Da, cel care a trimis tweetul. Şi că mi-am uitat telefonul acasă, aşa că dacă cineva a încercat să ia legătura cu mine…

Ascultă.

— Harry? Glumeşti!

Mai ascultă câteva cuvinte, apoi:

— Doar a intrat acolo şi-a zis c-o s-o facă? Hai să discutăm mai târziu despre asta.

Închise şi-i întinse înapoi telefonul lui Smith.

— Aşadar, ia spune-mi, ce e vampirismul?