— Pentru asta, a răspunse Smith, va trebui să ieşim la o plimbare.

Katrine mergea alături de Hallstein Smith pe cărarea de pietriş ce ducea de la casă la hambar. Acesta îi povestea că soţia sa moştenise ferma şi aproape un hectar de teren şi că, în urmă cu doar două generaţii, pe aici, în Grini, la doar câţiva kilometri de centrul capitalei Oslo, încă mai păşteau cai şi vaci. Chiar şi aşa, o bucată mai mică de teren cu un hangar pentru bărci de pe insula Nesøya, tot parte a moştenirii, valora mai mult.

Cel puţin conform ofertelor primite de la vecinii lor obscen de bogaţi.

— Nesøya e prea departe ca să fie practică, dar deocamdată nu vrem să vindem. Noi nu avem decât un vas de aluminiu cu un motor de 25 de cai putere, dar eu îl ador. Să nu-i spui soţiei mele, dar eu prefer marea în locul fermei ăsteia.

— Şi eu vin de pe coastă, zise Katrine.

— Bergen, nu? Ador dialectul. Am petrecut un an în secţia de psihiatrie din Sandviken. Splendid, dar prea multă ploaie.

Katrine încuviinţă încet.

— Da, am fost ameţită o vreme în Sandviken.

Ajunseră la hambar. Smith scoase o cheie şi descuie lacătul.

— Un lacăt mare pentru un hambar, comentă Katrine.

— Ultimul a fost prea mic, răspunse Smith, iar ea-i simţi sarcasmul din voce.

Păşi şi ea înăuntru şi scoase un mic ţipăt când călcă pe ceva care se mişcă. Coborî privirea şi văzu o placă de metal dreptunghiulară, de un metru pe un metru şi jumătate, încastrată în podeaua de beton. Părea să

fi fost montată pe arcuri, întrucât se mişcă şi se lovi înapoi de marginea de

 84 

ciment înainte de-a rămâne nemişcată.

— 58 de kilograme, rosti Smith.

— Poftim?

Bărbatul făcu semn spre stânga, către o săgeată mare ce oscila între 50

şi 60 pe cadranul în formă de semilună, iar ea îşi dădu seama că stătea pe un cântar vechi pentru vite. Îşi miji ochii.

— 57,68.

Smith râse.

— Oricum, mult sub greutatea pentru tăiere. Trebuie să recunosc că eu încerc să sar peste cântar în fiecare dimineaţă. Nu agreez ideea că fiecare zi ar putea fi ultima.

Continuară pe lângă un şir de boxe şi se opriră în faţa uşii unui birou.

Smith îl descuie. În încăpere se afla o masă de lucru cu un computer, un geam ce dădea spre câmp şi un desen cu un vampir cu aripi de liliac, un gât lung şi o faţă pătrată. Corpul de bibliotecă din spatele mesei era plin pe jumătate cu dosare şi o duzină de cărţi.

— Ce vezi în faţa ta e tot ce s-a publicat vreodată despre vampirism, o informă Smith, trecându-şi o mână peste cărţi. Deci e destul de uşor să

obţii o imagine de ansamblu. Însă ca să-ţi răspund la întrebare, hai să

începem cu Vandenbergh şi Kelly, din 1964.

Smith scoase o carte, o deschise şi citi:

— Vampirismul este definit ca actul de-a scoate sânge dintr-un subiect (de obicei, un subiect al iubirii) şi a obţine de pe urma lui excitare şi plăcere sexuală. Asta e definiţia concretă. Însă tu cauţi mai mult, nu-i aşa?

— Cred că da, răspunse Katrine, apoi se uită la imaginea cu vampirul.

Era o adevărată operă de artă. Simplă. Te ducea cu gândul la singurătate. Şi părea să emane o răceală ce o făcu să-şi strângă din instinct geaca în jurul corpului.

— Hai să săpăm mai adânc! În primul rând, vampirismul nu este vreo invenţie nouă. Cuvântul se referă evident la mitul creaturilor însetate de sânge deghizate sub formă umană şi merge înapoi mult pe firul istoriei, mai cu seamă în Europa de Est şi Grecia. Însă conceptul modern de vampir provine în principal de la Dracula lui Bram Stoker din 1897 şi primele filme cu vampiri din anii 1930. Unii cercetători cred în mod eronat că vampiriştii

– indivizi obişnuiţi, dar bolnavi – s-au inspirat în principal din aceste mituri. Ei uită că vampirismul fusese deja pomenit în această…

 85 

Smith scoase la iveală o carte veche şi cu o copertă maro pe jumătate dezintegrată.

— Psychopathia Sexualis a lui Richard von Krafft-Ebing, din 1887 – cu alte cuvinte, înainte ca mitul să devină arhicunoscut.

Smith aşeză cu atenţie cartea la loc şi scoase alta.

— Cercetările mele se bazează pe ideea că vampirismul are legătură cu afecţiuni gen necrofagia, necrofilia şi sadismul, lucru la care se gândea şi autorul acestei cărţi, Bourguignon.

Smith o deschise şi citi:

— Asta e din 1983: Vampirismul este o afecţiune compulsivă rară ce presupune o nevoie irezistibilă de-a înghiţi sânge, un ritual necesar pentru a obţine eliberarea tensiunii mentale; la fel ca alte afecţiuni compulsive, semnificaţia ei nu este înţeleasă de către participanţi.

— Deci un vampirist face doar ce fac vampiriştii? Pur şi simplu nu se poate comporta altfel?

— E o simplificare grosolană, dar da.

— Ar putea vreuna dintre aceste cărţi să ne ajute să creăm un profil al criminalului care extrage sânge din victimele sale?

— Nu, răspunse Smith, aşezând la loc cartea lui Bourguignon. A fost scrisă una, dar nu se află pe raft.

— De ce nu?

— Pentru că n-a fost publicată niciodată.

Katrine se uită la Smith.

— A ta?

— A mea, răspunse Smith cu un zâmbet trist.

— Ce s-a întâmplat?