— Nu, nu tot timpul.
Reluă lectura. Noul Muzeu Munch şi Biblioteca Publică începeau să
prindă formă lângă Operă. Într-o ţară de pescari şi fermieri, care petrecuse ultimele două secole trimiţându-şi orice elemente deviante cu pretenţii artistice la Copenhaga şi prin Europa, capitala avea să semene în curând cu un oraş al culturii. Cine şi-ar fi închipuit? Mai degrabă: cine îşi închipuia cu adevărat?
— Dacă ai putea alege, dacă n-ar avea absolut nicio consecinţă, ai prefera să petreci noaptea cu mine sau cu una dintre femeile visurilor tale? îl tachină Rakel jucăuşă.
— Tu n-ai o programare la doctor?
— Doar o noapte. Fără consecinţe.
— Încerci să mă faci să spun că tu eşti femeia visurilor mele?
— Haide!
— Va trebui să mă ajuţi cu nişte sugestii.
— Audrey Hepburn?
— Necrofilie?
— Harry, nu încerca să te fofilezi!
— Bine! Bănuiesc că ai sugerat o femeie moartă pentru că presupui c-o să cred că-ţi va suna mai puţin a ameninţare o femeie cu care n-aş putea petrece noaptea la modul real. Dar în regulă, mulţumită ajutorului manipulator şi pentru Mic-dejun la Tiffany, răspunsul meu este un tare şi limpede „da”.
Rakel scoase un mic ţipăt pe jumătate înăbuşit.
— În cazul ăsta, de ce nu o faci pur şi simplu? De ce să n-ai o aventură?
67
— În primul rând, nici măcar nu ştiu dacă femeia visurilor mele ar spune „da” şi nici nu mă descurc prea bine cu respingerile. Şi-n al doilea rând, pentru că partea cu „fără consecinţe” nu există.
— Chiar aşa?
Harry îşi îndreptă iar atenţia la ziar.
— M-ai putea părăsi. Şi chiar dacă n-o faci, nu te-ai mai uita la mine ca înainte.
— Ai putea păstra secretul.
— N-aş avea energia necesară.
Fostul consilier de la afaceri sociale, Isabelle Skøyen, criticase actualul Consiliu Municipal pentru că nu elaborase preventiv un plan de urgenţă
pentru aşa-zisa furtună tropicală care urma să afecteze, la începutul săptămânii următoare, coasta de vest a ţării cu o forţă pe care Norvegia n-o mai văzuse niciodată. Şi mai neobişnuit era că furtuna urma să lovească
Oslo cu o intensitate doar un pic mai scăzută, câteva ore mai târziu.
Skøyen pretindea că răspunsul preşedintelui Consiliului („Nu locuim la tropice, nu punem bani deoparte pentru furtuni tropicale”) trăda o aroganţă şi o lipsă de responsabilitate ce friza nebunia. „Evident că el crede că schimbările climatice afectează doar alte ţări”, spusese Skøyen într-o declaraţie ce apărea alături de o poză a sa în postura caracteristică, ce-i dădea de înţeles lui Harry că femeia avea de gând să revină în politică.
— Când spui că n-ai avea energia să păstrezi secretă o aventură, vrei să
spui că „n-ai putea să păstrezi aparenţele”? întrebă Rakel.
— Vreau să spun că „nu mi-aş da osteneala”. Să ţii secrete e obositor.
Şi m-aş simţi vinovat.
Dădu pagina. Nu mai erau pagini.
— Să ai conştiinţa vinovată e obositor.
— Obositor pentru tine, cu siguranţă. Dar eu, nu te-ai gândit ce greu mi-ar fi mie?
Harry aruncă o privire la rebus înainte de-a lăsa ziarul pe cuvertură şi a se întoarce spre ea:
— Dacă nu ştii despre aventură, atunci sigur n-ai să simţi nimic, iubita?
Rakel îl prinse de bărbie şi-l ţinu aşa în timp ce cu mâna cealaltă se juca cu sprâncenele lui.
— Dar dacă aş afla? Sau dacă tu ai afla că m-am culcat cu alt bărbat?
Nu te-ai supăra?
68
