— Credeam că se ocupă cu amprentarea, îl auzi ea pe poliţistul în civil spunându-i lui Bjørn Holm, care între timp li se alăturase. Nu că îi recunoaşte pe traficanţi.
— Recunoaşte pe oricine a intrat vreodată în arhivele poliţiei din Oslo, răspunse Bjørn. Fii mai atent data viitoare, bine?
Când Bjørn se urcă în maşină şi o privi, Beate îşi dădu seama că arăta ca o bătrână ţâfnoasă stând aşa, cu braţele încrucişate şi chipul crispat de frustrare, privind fix înainte.
— O să punem laba pe el duminică, zise Bjørn.
— Să sperăm, replică Beate. E pregătit totul în Bergslia?
— Trupele Delta au efectuat o recunoaştere a locului şi au găsit poziţii pe care să le ocupe. Au spus că e simplu cu toată pădurea aia în jur. Dar vor ocupa poziţii şi în casele învecinate.
— A fost informată toată lumea care a anchetat crimele iniţiale?
— Da. Toţi vor fi lângă telefon întreaga zi şi vor raporta dacă primesc vreun apel.
— Asta e valabil şi pentru tine, Bjørn.
— Şi pentru tine. Apropo, Harry de ce n-a lucrat la cazul ăla? Pe atunci era inspector la Serviciul de Investigaţii Criminale.
222
— Mm, a fost indisponibil.
— Pe motiv de băutură?
— Cum o folosim pe Katrine?
— Are o poziţie în pădurea Berg, cu o bună vedere asupra casei.
— Vreau contacte regulate pe mobil cu ea, tot timpul cât e acolo.
— O să-i transmit.
Beate se uită la ceas. 9:16. Trecură cu maşina pe strada Thomas Heftyes şi apoi o luară pe aleea Bygdøy. Nu pentru că era cea mai scurtă
rută către sediul central al poliţiei, ci pentru că pe acolo era cel mai frumos peisaj. Şi pentru că aşa îşi mai omora cumva timpul. Beate se uită
din nou la ceas. 9:22. Ziua Z era peste două zile. Duminică.
Inima ei continua să bată cu putere.
Deja bătea foarte tare.
Johan Krohn îl ţinu pe Harry în sala de aşteptare obişnuitele patru minute peste ora fixată pentru întrevedere. Transmise câteva mesaje evident superflue recepţionerei înainte de a-şi îndrepta atenţia asupra celor doi oameni.
— Hole, zise el, studiind rapid chipul poliţistului pentru a evalua dispoziţia şi atitudinea acestuia înainte de a-i întinde mâna. Ţi-ai adus propriul avocat, nu?
— El e Arnold Folkestad, replică Harry. E un coleg pe care l-am rugat să
mă însoţească, să am un martor la ceea ce se spune şi se agreează.
— Înţelept, foarte înţelept, rosti Johan Krohn, fără ca tonul sau expresia feţei să sugereze că vorbise serios. Haideţi înăuntru.
O luă înainte, aruncând o privire la ceasul de mână, surprinzător de mic şi de feminin, iar Harry pricepu imediat aluzia: „Sunt un avocat ocupat, cu un timp limitat pentru o astfel de chestiune relativ minoră”. Biroul în care intrară avea dimensiuni directoriale şi mirosea a piele, miros pe care Harry îl presupuse ca venind dinspre volumele legate în piele şi aşezate cronologic din Norsk Rettstidende, care umpleau rafturile. Şi mai era un miros acolo. De parfum pe care Harry îl recunoscu imediat. Silje Gravseng era pe un scaun, pe jumătate întoarsă către ei, pe jumătate întoarsă către biroul masiv al lui Johan Krohn.
— Specii pe cale de dispariţie? întrebă Harry, plimbându-şi o mână
peste birou înainte de a se aşeza pe scaun.
223
— Lemn de tec standard, replică Krohn, ocupând locul de onoare din spatele mobilei de lemn.
— Standardul de ieri, specia pe cale de dispariţie de azi, spuse Harry, dând scurt din cap spre Silje Gravseng.
Ea răspunse coborându-şi încet pleoapele şi redeschizându-le, ca şi cum n-ar fi avut voie să dea din cap. Părul ei era legat în coadă de cal atât de strâns, încât ochii i se îngustaseră mai mult. Era îmbrăcată cu un costum care putea lejer lăsa pe oricine să înţeleagă că ea avea muncă de birou. Părea calmă.
— Trecem la afaceri? propuse Johan Krohn, care adoptase postura obişnuită, cu degetele împreunate. Frøken Gravseng a depus mărturie că
a fost violată în biroul tău de la Politihøyskole pe la miezul nopţii, în noaptea în chestiune. Probele de până acum: urme de zgârieturi, vânătăi şi o rochie ruptă. Toate probele au fost fotografiate şi pot fi folosite ca dovezi în instanţă.
Krohn îi aruncă lui Silje o privire ca să se asigure că ea suportă bine, apoi continuă:
— Este adevărat că la examinarea medicală de la centrul de criză în caz de viol nu s-au găsit zgârieturi sau vânătăi, dar rareori se întâmplă asta.
Chiar şi în cazul atacurilor brutale vorbim de doar 15% până la 30% din cazuri. Nu a fost găsită vreo urmă de spermă, deoarece ai avut suficientă
