Harry zâmbi. Mângâie pielea ca de găină de pe ceafa ei. Ea îl sărută
uşor pe obraz.
— Deci dacă nu e abstinenţa de la alcool, atunci e cealaltă cauză.
— Cealaltă cauză?
— Cauza numită poliţie.
— Ah, aia, zise el.
— E vorba de omorârea poliţiştilor, nu?
— Beate a venit aici ca să mă convingă. A zis că a vorbit cu tine mai întâi.
Rakel încuviinţă.
— Şi că tu i-ai dat impresia că nu te deranjează ideea, continuă Harry.
— I-am zis că depinde de tine.
217
— Ai uitat promisiunea noastră?
— Nu, dar nu te pot forţa să ţii o promisiune, Harry.
— Şi dacă aş fi acceptat şi m-aş fi alăturat echipei de investigaţie?
— Atunci ţi-ai fi încălcat promisiunea.
— Şi care ar fi fost consecinţele?
— Pentru tine, mine şi Oleg? O şansă mai mare ca să fim blestemaţi.
Pentru ancheta legată de omorârea celor trei ofiţeri? O şansă mai mare de reuşită.
— Mmm. Prima e certă, Rakel. A doua e destul de îndoielnică.
— Poate. Dar tu ştii foarte bine că am fi blestemaţi oricum, indiferent dac-ai lucra pentru poliţie sau nu. Există mai multe capcane. Una e aceea că începi să te urci pe pereţi, deoarece nu poţi face ce simţi că ai fost născut să faci. Am auzit de bărbaţi care îşi întrerup relaţiile la ţanc pentru sezonul de vânătoare de toamnă.
— Reni. Mai degrabă decât păsărici din specia fără pene. La asta te referi, nu?
— Da, măcar asta poate fi spus în favoarea lor.
Harry trase din ţigară. Vocile lor erau coborâte, calme, ca şi cum discutau despre cumpărături. Aşa vorbim noi, îşi zise el. Aşa era ea. O
trase spre el. Şopti în urechea ei.
— Vreau să te păstrez, Rakel. Vreau să păstrez toate astea.
— Da?
— Da. E bine acum. E cel mai bine din viaţa mea. Şi tu ştii ce mă incită, ţii minte diagnosticul lui Ståle. Personalitate adictivă, la graniţa tulburării obsesiv-compulsive. Băutură sau vânătoare, nu contează, mintea mea începe să se învârtă în aceeaşi direcţie. Imediat ce deschid uşa aia mă
trezesc acolo, Rakel. Şi nu vreau acolo. Vreau să fiu aici. La naiba, doar vorbind despre asta şi simt că mă îndrept într-acolo! Nu fac ce fac acum pentru tine şi Oleg; o fac pentru mine.
— Gata, gata. Atunci hai să vorbim despre altceva.
Rakel îi mângâie părul.
— Da. Deci au spus că lui Oleg i se va da drumul mai devreme?
— Da. Nu mai are simptome de sevraj. Şi pare mai motivat ca oricând.
Harry?
— Da?
— Mi-a povestit ce s-a întâmplat în noaptea aia.
218
Mâna ei continua să-l mângâie. El ar fi vrut-o acolo pentru totdeauna.
— În care noapte?
— Ştii tu. Noaptea în care te-a peticit doctorul ăla.
