Individul se dăduse la Mikael, încercase să-l sărute la toaletă. Mikael crezuse că i-ar fi putut vedea cineva. Îi trăseseră o glugă peste cap în centrală. Truls îl lovise. Mikael doar se uitase. Ca de obicei. Intervenise doar când situaţia ajunsese la limită şi îi spusese lui Truls să se oprească.

Nu. Situaţia mersese deja prea departe. Individul zăcea pe jos când ei plecaseră. Mikael se temuse. Tipul fusese grav rănit şi i-ar fi putut veni ideea să-i raporteze. Aşa că aceea fusese prima misiune de arzător a lui Truls. Folosiseră sirena de poliţie ca să gonească spre Justisen, unde îşi croiseră drum printre oamenii de la bar şi ceruseră să plătească pentru cele două Munkholm pe care le consumaseră cu jumătate de oră înainte.

Barmanul dăduse din cap şi spusese ce bine că mai existau oameni cinstiţi pe lume, iar Truls îi dăduse un bacşiş suficient de gras ca să se asigure că

tipul avea să-i ţină minte. Luaseră chitanţa pe care scria ora şi data consumului, apoi plecaseră repede cu maşina la Krimteknisk, unde era un nou-venit despre care Truls ştia că îşi doreşte cu adevărat o slujbă de detectiv. Îi explicaseră că era posibil ca cineva să-i acuze de atac la persoană şi tipul trebuia să verifice că ei erau curaţi. Nou-venitul efectuase o examinare rapidă şi superficială a hainelor lor şi le spusese că

nu descoperise nicio urmă de ADN sau de sânge. După aia Truls îl dusese pe Mikael acasă cu maşina şi se întorsese în centrala de la Kripos.

Nemernicul plecase, însă dâra de sânge lăsată în urmă arăta că se târâse până afară. Aşa că poate n-avea să apară nicio problemă. Însă Truls îndepărtase orice dovadă potenţială, după care se dusese cu maşina în apropierea clădirii Havnelager şi aruncase bastonul în mare.

A doua zi, un coleg poliţist îl sunase pe Mikael şi îi spusese că

nemernicul îl contactase din spital şi îi spusese că are de gând să-i raporteze pentru cele întâmplate. Aşa că Truls se dusese la spital, aşteptase ca doctorul să termine vizita, apoi îi spusese nemernicului că nu avea nicio dovadă şi niciun viitor dacă îndrăznea să scoată o vorbă sau se mai prezenta vreodată la lucru.

La Kripos nu se mai auzise niciodată de individ şi nici nu mai fusese

 260 

văzut. Mulţumită lui, Truls Berntsen. Aşa că Mikael Bellman putea să se ducă dracului. Truls îi salvase pielea. Cel puţin până acum. Căci acum Harry ştia de acea mică problemă. Iar Harry însemna o mare necunoscută.

Hole se putea dovedi periculos. Prea periculos.

Truls Berntsen se studie în oglindă. Teroristul. Chiar aşa. Chiar era terorist.

Şi de-abia se pusese pe treabă.

Ieşi să se alăture celorlalţi. La timp pentru ultima parte a discursului lui Mikael Bellman.

— …că Beate Lønn era construită din acea materie dură care sper că e tipică pentru întreaga noastră forţă de poliţie. Acum depinde doar de noi să dovedim asta. În singurul mod în care îi putem onora amintirea, aşa cum ar fi vrut şi ea să fie onorată. Prinzându-l! Skål!

Truls se uită la amicul lui din copilărie în vreme ce toţi ceilalţi ridicară

paharele, ca nişte războinici care îşi agită suliţele la ordinul căpeteniei. Le văzu chipurile emanând seriozitate şi hotărâre. Îl văzu pe Bellman dând din cap, ca şi cum gândeau cu toţii la fel, văzu că Mikael era mişcat, impresionat de acel moment, de propriile vorbe, de ce îi motiva, de puterea pe care o deţineau asupra celorlalţi din încăpere.

Truls se întoarse în holul de la intrare, lângă toalete, se postă alături de storcătorul de fructe, introduse o monedă în telefonul public şi ridică

receptorul. Formă numărul centrului operaţional.

— Poliţia.

— Am un pont anonim. E despre glonţul din cazul René Kalsnes. Ştiu cu ce armă s-a ars… tr…

Truls încerca să vorbească clar, ştiind că vorbele lui erau înregistrate şi puteau fi redate ulterior. Numai că limba lui refuza să se supună

comenzilor creierului.

— Atunci ar trebui să vorbiţi cu detectivii de la Serviciul de Investigaţii Criminale sau de la Kripos, răspunse dispecerul. Numai că sunt cu toţii la o înmormântare azi.

— Ştiu! replică Truls, auzindu-şi propria voce inutil de puternică. Am vrut doar să vă ofer un pont.

— Da. Ascultaţi…

— Văd că sunaţi de la Kafé Justisen. Ar trebui să-i găsiţi pe toţi acolo.

Truls se holbă la telefon. Îşi dădu seama că era beat. Că tocmai

 261 

comisese o imensă gafă. Că, dacă toate astea erau urmărite şi se ştia că

apelul venise de la Justisen, atunci ofiţerii care fuseseră acolo puteau fi convocaţi, li se putea pune înregistrarea pentru recunoaşterea vocii. Iar un asemenea risc era prea mare.

— Am glumit, zise Truls. Scuze, s-a băut un pic prea mult pe aici.

Închise şi plecă. Străbătu holul fără să privească în stânga sau în dreapta. Însă când deschise uşa şi simţi o pală rece de ploaie lovindu-l, se opri. Se întoarse. Îl văzu pe Mikael cu mâna pe umărul unui coleg. Văzu un grup de oameni stând în jurul lui Harry Hole, artistul pişării. Una dintre persoane, o femeie, îl îmbrăţişa. Truls se întoarse la loc. Se uită la ploaia de afară.

Suspendat. Exclus.

Simţi o mână pe umăr. Privi în jur. O faţă estompată, parcă o vedea printr-o perdea de apă. Oare chiar atât de beat să fi fost?

— E-n regulă, rosti acel chip cu o voce blândă, în timp ce mâna îi strângea umărul. Te furişezi. Aşa ne simţim cu toţii azi.

Truls reacţionă instinctiv. Respinse acea mână şi ieşi în noapte. Merse împleticit de-a lungul străzii, simţind cum ploaia îi îmbibă haina. La dracu’

cu ei. La dracu’ cu toţi.

 262 

28

Cineva lipise o bucată de hârtie pe uşa cenuşie de metal. BOILER

ROOM. Înăuntru, Gunnar Hagen văzu că de-abia trecuse de ora 7:00

dimineaţa şi se asigură că erau prezenţi toţi patru. Cea de-a cincea membră a grupului n-avea să mai vină şi scaunul ei rămăsese neocupat.

Noul membru al echipei îşi luase un scaun dintr-una dintre sălile de conferinţe de la etajele superioare ale clădirii sediului central al poliţiei.

Gunnar Hagen cercetă cu privirea pe fiecare dintre ei.

Bjørn Holm arăta ca şi cum ziua precedentă îl afectase puternic. La fel şi Katrine Bratt. Ståle Aune era, ca de obicei, îmbrăcat impecabil, la sacou şi papion. Gunnar Hagen îl studie mai amănunţit pe noul membru. Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale plecase de la Justisen înaintea lui Harry Hole, iar până atunci acesta băuse doar cafea şi sucuri. Însă

văzându-l acum încovoiat pe scaunul lui, palid, neras, cu ochii închişi, Hagen nu mai era sigur că Harry nu îşi reluase obiceiul de a bea alcool.

Grupul acela avea nevoie de Harry Hole detectivul. Nimeni nu avea nevoie de Harry Hole beţivul.

Hagen îşi ridică privirea spre tabla pe care, împreună, îi scriseseră lui Harry un rezumat al celor petrecute până la acel moment. Numele victimelor cu cronologia aferentă, locurile crimelor, numele lui Valentin Gjertsen, săgeţi care duceau spre crimele anterioare, datate şi ele.